Acum aflat în a doua sa decadă, blogul a schimbat radical mass-media şi comunicarea. Însă nu toată lumea s-a lăsat convinsă.Blogul a împlinit anul acesta 10 ani. Cel puţin aşa au spus titlurile ziarelor. E timpul pentru suflat în lumânări? Pentru bloggeri e mai degrabă momentul pentru a scoate pixul roşu şi a disputa asupra aniversării în sine, cred cei de la The Guardian.Nu este deloc surprinzător. Bloggingul înseamnă mare parte amatori ce-i depăşesc în farmec jurnalistic pe profesionişti. Astfel, piatra de hotar a bloggingului, ca orice alt aspect al fenomenului, este discutabilă. Atunci când Wall Street Journal a încercat să celebreze ceea ce s-a numit “blogiversary”, articolul lor spunea că Jorn Barger, cel care a început jurnalul online Robot Wisdom în 1997, este “privit de mulţi” ca fiind “primul blogger”. Însă cine sunt aceşti “mulţi”? Dacă un blogger ar fi scris această frază, sigur ar fi fost susţinută de un link sursă. Afirmaţia mai mult sau mai puţin nefondată a celor de la Wall Street Journal, atacată şi de alţi concurenţi la titlu de “prim blogger”, nu a făcut decât să întărească ideea generalizată printre bloggeri că presa de tip mainstream nu e în stare de nimic. Această confruntare între ziare şi blogosferă poate lăsa un cititor dezamăgit, atât de neatenţia celor de la Wall Street Journal, cât şi de ocazionalul spirit justiţiar al bloggerilor. Însă această ciocnire a scos la lumină mai multe fapte exacte legate de popularizarea jurnalelor online.
De fapt, Barger a fost primul care a folosit termenul de weblog pentru a descrie un site care cuprinde scurte posturi, eventual linkuri în afara paginii, organizate în ordine invers cronologică. Mai târziu, Peter Merholz a scurtat termenul, ajungând la cuvântul “blog”.
Însă a-l numi pe Barger, sau pe oricine altcineva, primul blogger este un exerciţiu futil. Ca multe alte inovaţii online, bloggingul nu a fost rodul unei singure minţi vizionare. A evoluat ca o serie de practici de publishing online şi, pe măsură ce au fost dezvoltate platforme software pentru a uşura aceste practici, forma blogului a evoluat.
În prezent, blogul – cu linkurile, comentariile cititorilor şi arhivele tuturor posturilor, pare a avea o structură intuitivă. A devenit una dintre formele standard pentru o pagină web. Companiile folosesc bloguri pentru a deschide conversaţii cu clienţii şi angajaţii. Alţii îl folosesc pentru a-şi da un impuls în carieră sau pur şi simplu pentru a ţine o cronică a vieţii lor, a familiei şi a prietenilor.
Sute de milioane de bloguri au fost deschise de când serviciile gratuite pentru blogging au înregistrat o “explozie” în dezvoltare. Multe dintre acestea au fost abandonate. Chiar şi aşa, Technorati înregistrează zilnic peste un milion de noi posturi.
Blogurile au pus într-o nouă lumină aforismul lui Andy Warhol: într-o zi fiecare va fi faimos, nu atât pentru 15 minute, cât pentru alţi 15 oameni.
sâmbătă, 22 septembrie 2007
vineri, 21 septembrie 2007
Răspunde Ministrul Educaţiei !
#Copilul trebuie sa invete tot timpul pentru fiecare materie obligatorie. Jumatate din media de admitere va fi in functie de notele de la tezele unice, iar cealalta jumatate va fi media claselor V-VIII. Evaluarea va fi exact cum era pana acum cea din clasa a VII-a, iar subiectele - aceleasi pentru toti copiii din Romania - sunt realizate se specialisti din minister. In plus, am introdus posibilitatea ca teza unica sa poata fi contestata.
# Uniformele, semnele distinctive sau legitimatiile trebuie purtate doar in scolile in care s-a luat o decizie in acest sens. In plus, sunt necesare pentru a preveni actele de violenta in apropierea scolilor. Ministerul de Interne va intocmi un top al celor mai periculoase scoli, pentru a intari paza.
#Dacă a picat una din probe, el a fost distribuit automat la SAM (n. red. Scoala de Arte si Meserii). Pentru astfel de elevi va mai fi o sesiune in primavara, cel mai probabil in februarie 2008. Pana acum, dupa un an de SAM, mai dadea o data testele si se ducea direct in clasa a X-a. Apoi, mai facea un an de completare, dupa care trecea in clasa a XI-a.
# Uniformele, semnele distinctive sau legitimatiile trebuie purtate doar in scolile in care s-a luat o decizie in acest sens. In plus, sunt necesare pentru a preveni actele de violenta in apropierea scolilor. Ministerul de Interne va intocmi un top al celor mai periculoase scoli, pentru a intari paza.
#Dacă a picat una din probe, el a fost distribuit automat la SAM (n. red. Scoala de Arte si Meserii). Pentru astfel de elevi va mai fi o sesiune in primavara, cel mai probabil in februarie 2008. Pana acum, dupa un an de SAM, mai dadea o data testele si se ducea direct in clasa a X-a. Apoi, mai facea un an de completare, dupa care trecea in clasa a XI-a.
Meteo...în weekend !
Procesul de răcire a vremii s-a generalizat, iar ploile vor fi prezente dar pe arii restrânse şi slab cantitativ.
În Mileanca, vineri vremea va fi rece, îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros, vântul va sufla slab până la moderat şi vor fi condiţii slabe de ploaie.
Sâmbătă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura va fi între 21 şi 6 grade Celsius.
Duminică, cerul va fi noros, favorabil trecător ploii slabe. Temperatura va înregistra o maximă de 23 de grade Celsius şi o minimă de 9 grade.
În Mileanca, vineri vremea va fi rece, îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros, vântul va sufla slab până la moderat şi vor fi condiţii slabe de ploaie.
Sâmbătă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura va fi între 21 şi 6 grade Celsius.
Duminică, cerul va fi noros, favorabil trecător ploii slabe. Temperatura va înregistra o maximă de 23 de grade Celsius şi o minimă de 9 grade.
Şcoală europeană
Toate studiile moderne de sociologie arată că - în orice societate sau naţiune - educaţia este factorul principal, deşi nu unicul, pentru construirea unei vieţi individuale decente. Cu cât ai un nivel mai înalt de şcolarizare, cu atât şansele tale ca intrarea în piaţa muncii să se facă pe o poartă promiţătoare sunt mai mari. Sigur că există excepţii de geniu. Adversarii teoriei de mai sus, cei care pun preţ pe „şcoala vieţii“ şi pe experienţa personală, răspund imediat cu cazul lui Bill Gates, mulţi ani cel mai bogat om din lume, exmatriculat din facultate pentru că se ocupa de calculatoare, nu de examene. Dar Bill Gates este unul, unic, irepetabil. Pentru cei aproape patru milioane de elevi şi studenţi din România nu ar fi deloc atrăgător să ştie că şansa de a deveni Bill Gates, dacă pleci de la facultate, este mult mai mică decât şansa de a câştiga zece milioane de euro la Loteria Naţională. Excepţiile produc numai justificări personale, nu şi mecanisme sociale durabile.
Şi vine calculul statistic. România este un caz special în Europa, de multe decenii. România are cea mai scăzută pondere de persoane cu studii superioare în populaţia ocupată (respectiv cea care prestează o muncă, fie ea retribuită sau nu). Un milion de persoane au studii superioare în România din aproape opt milioane de persoane ocupate. Ceva mai mult de zece la sută. În Albania, proporţia este de 19%, în Rusia - de 22%, iar în SUA - de 24%. În ţările europene, cu excepţia Irlandei, este în jur de 20%. Irlanda este un caz special. Unele studii vorbesc de aproape 40% persoane cu studii superioare în totalul populaţiei ocupate. Astfel s-ar explica, de altfel, şi formidabila dezvoltare economică a acestei ţări, care în anii ’50 era printre cele mai sărace din Europa, iar acum se apropie - ca indicatori, nu ca volume - de grupul celor opt state dezvoltate.
Cauza situaţiei României este binecunoscută: reducerea locurilor din învăţământul superior în perioadele 1945-1965 şi 1980-1990. Aproape treizeci de ani ai secolului trecut studiile universitare au fost o raritate pentru populaţia României. Dacă îmi aduc aminte bine, în 1989 au fost primiţi în facultăţi numai o sută de mii de studenţi în anul I, mai puţin de 30% din totalul absolvenţilor de liceu ai acelui an. Pentru fiecare loc în facultăţi în anul 1989 s-au bătut patru tineri, pentru că oameni care nu reuşiseră cu un an-doi-trei înainte mai încercau o dată şi încă o dată, până reuşeau. La Drept erau 16-20 pe loc, la Electronică, Medicină, Arhitectură, Teatru, Educaţie Fizică se depăşeau uşor concurenţe de 30-35 de candidaţi pe un loc. Nu mai era o selecţie a valorilor, ci pur şi simplu o roată a norocului. Tineri excepţionali, cu media 9,50 la admitere, erau respinşi de sistem şi trimişi în funcţii birocratice, ruinătoare pentru destinul lor individual.
După 1990, lucrurile s-au mai schimbat în bine. A apărut învăţământul superior particular, s-au redus presiunile financiare asupra învăţământului superior de stat, au apărut oportunităţi de studiere în străinătate. Totuşi, între recensământul din 1992 şi cel din 2002 diferenţa este de numai 300 de mii de persoane cu studii superioare din totalul populaţiei ocupate. Au redus „producţia“ învăţământului superior emigraţia, pensionările anticipate, procentele mari de abandon şcolar în ultimii ani de facultate.
Situaţia stocului de învăţământ al populaţiei României este atât de specială în Uniunea Europeană, încât Comisia Europeană a hotărât ca sume foarte importante să fie alocate României pentru ceea ce se numeşte „educaţia adulţilor“: şcoli de scurtă durată, cursuri, seminare, stagii de pregătire specializate care să compenseze într-un fel nivelul scăzut al anilor de şcoală. Problema este că şi aceste forme se adresează tot celor care au un nivel mai ridicat de şcolarizare. La cursurile de pregătire vin mai ales persoane cu studii medii şi superioare, mai rar cei cu studii gimnaziale (1,8 milioane), iar dintre cei cu 4 clase sau fără studii (peste 600 de mii de persoane), e greu să prinzi pe cineva la şcolarizare, chiar dacă oferi „casă, masă şi manuale“, cum se spune în domeniu.
Sigur că se poate trăi bine, chiar foarte bine, cu ani puţini de şcoală. Fiecare are câte un exemplu: un cioban practic analfabet care are miliarde în conturi (nicio asemănare cu viaţa reală, vă rog!) sau unul care abia a absolvit 4 clase, iar acum are magazine şi ateliere de tinichigerie. Dar acestea sunt doar cazuri, nu şi modele. Creşterea unei societăţi nu se face cu excepţii, ci cu volume. Dacă nu facem ceva pentru învăţământ, vom ajunge ca în situaţia acelor antreprenori tineri care săptămâna trecută îmi spuneau că au 1.000 de utilaje („mijloace fixe“), dar numai 300 de salariaţi - nu mai găsesc maiştri, tehnicieni, ingineri, contabili. Au însă o liotă de avocaţi care se ocupă de procesele cu clienţii, nemulţumiţi că lucrările contractate nu se fac la timp.
Şi vine calculul statistic. România este un caz special în Europa, de multe decenii. România are cea mai scăzută pondere de persoane cu studii superioare în populaţia ocupată (respectiv cea care prestează o muncă, fie ea retribuită sau nu). Un milion de persoane au studii superioare în România din aproape opt milioane de persoane ocupate. Ceva mai mult de zece la sută. În Albania, proporţia este de 19%, în Rusia - de 22%, iar în SUA - de 24%. În ţările europene, cu excepţia Irlandei, este în jur de 20%. Irlanda este un caz special. Unele studii vorbesc de aproape 40% persoane cu studii superioare în totalul populaţiei ocupate. Astfel s-ar explica, de altfel, şi formidabila dezvoltare economică a acestei ţări, care în anii ’50 era printre cele mai sărace din Europa, iar acum se apropie - ca indicatori, nu ca volume - de grupul celor opt state dezvoltate.
Cauza situaţiei României este binecunoscută: reducerea locurilor din învăţământul superior în perioadele 1945-1965 şi 1980-1990. Aproape treizeci de ani ai secolului trecut studiile universitare au fost o raritate pentru populaţia României. Dacă îmi aduc aminte bine, în 1989 au fost primiţi în facultăţi numai o sută de mii de studenţi în anul I, mai puţin de 30% din totalul absolvenţilor de liceu ai acelui an. Pentru fiecare loc în facultăţi în anul 1989 s-au bătut patru tineri, pentru că oameni care nu reuşiseră cu un an-doi-trei înainte mai încercau o dată şi încă o dată, până reuşeau. La Drept erau 16-20 pe loc, la Electronică, Medicină, Arhitectură, Teatru, Educaţie Fizică se depăşeau uşor concurenţe de 30-35 de candidaţi pe un loc. Nu mai era o selecţie a valorilor, ci pur şi simplu o roată a norocului. Tineri excepţionali, cu media 9,50 la admitere, erau respinşi de sistem şi trimişi în funcţii birocratice, ruinătoare pentru destinul lor individual.
După 1990, lucrurile s-au mai schimbat în bine. A apărut învăţământul superior particular, s-au redus presiunile financiare asupra învăţământului superior de stat, au apărut oportunităţi de studiere în străinătate. Totuşi, între recensământul din 1992 şi cel din 2002 diferenţa este de numai 300 de mii de persoane cu studii superioare din totalul populaţiei ocupate. Au redus „producţia“ învăţământului superior emigraţia, pensionările anticipate, procentele mari de abandon şcolar în ultimii ani de facultate.
Situaţia stocului de învăţământ al populaţiei României este atât de specială în Uniunea Europeană, încât Comisia Europeană a hotărât ca sume foarte importante să fie alocate României pentru ceea ce se numeşte „educaţia adulţilor“: şcoli de scurtă durată, cursuri, seminare, stagii de pregătire specializate care să compenseze într-un fel nivelul scăzut al anilor de şcoală. Problema este că şi aceste forme se adresează tot celor care au un nivel mai ridicat de şcolarizare. La cursurile de pregătire vin mai ales persoane cu studii medii şi superioare, mai rar cei cu studii gimnaziale (1,8 milioane), iar dintre cei cu 4 clase sau fără studii (peste 600 de mii de persoane), e greu să prinzi pe cineva la şcolarizare, chiar dacă oferi „casă, masă şi manuale“, cum se spune în domeniu.
Sigur că se poate trăi bine, chiar foarte bine, cu ani puţini de şcoală. Fiecare are câte un exemplu: un cioban practic analfabet care are miliarde în conturi (nicio asemănare cu viaţa reală, vă rog!) sau unul care abia a absolvit 4 clase, iar acum are magazine şi ateliere de tinichigerie. Dar acestea sunt doar cazuri, nu şi modele. Creşterea unei societăţi nu se face cu excepţii, ci cu volume. Dacă nu facem ceva pentru învăţământ, vom ajunge ca în situaţia acelor antreprenori tineri care săptămâna trecută îmi spuneau că au 1.000 de utilaje („mijloace fixe“), dar numai 300 de salariaţi - nu mai găsesc maiştri, tehnicieni, ingineri, contabili. Au însă o liotă de avocaţi care se ocupă de procesele cu clienţii, nemulţumiţi că lucrările contractate nu se fac la timp.
Frica de şcoală !
Majoritatea copiilor abia aşteaptă momentul în care vor merge la şcoală sau la grădiniţă, atraşi de noutatea lucrurilor pe care le vor afla. Pentru alţii însă, ideea de a merge la grădiniţă sau la şcoală, singuri, fără a avea alături imaginea protectoare şi familiară a unuia dintre părinţi, poate reprezenta o experienţă traumatizantă şi înfricoşătoare. Refuzul sau teama copiilor de a merge la şcoală este numită de psihologi şi "teama de separare" de mediul familial. Acest lucru nu trebuie să îi alerteze pe părinţi, teama de şcoală sau grădiniţă fiind un stadiu normal al dezvoltării emoţionale a copilului. În aceste situaţii, copiii apelează la tactici pentru a evita momentul terifiant al începerii grădiniţei sau a şcolii. Astfel, părinţii trebuie să se alerteze dacă micuţii recurg prea des la scuza că sunt prea obosiţi sau bolnavi pentru a merge la şcoală, aceasta fiind în majoritatea cazurilor o încercare de evitare a sentimentelor de anxiozitate. Reacţia părinţilor este foarte importantă, aceştia nu trebuie să întărească comportamentul de ezitare al copilului. Părintele nu trebuie să-i permită acestuia să rămână acasă ori de câte ori recurge la o scuză pentru a nu merge la şcoală. Lipsa dorinţei de a merge la şcoală şi de a părăsi mediul sigur al familiei se poate manifesta la orice vârstă, dar este mult mai întâlnită la copiii cu vârste cuprinse între 5-7 ani şi 11-14 ani.
Acestea sunt momente în care copiii trebuie să se confrunte cu noi încercări, de la trecerea în primul an de grădiniţă sau în primul an de şcoală primară la cunoaşterea unor noi copii, educatori sau învăţători. Psihologii explică acest fenomen în care copiii nu doresc să se despartă de părinţi pentru a merge la şcoală, afirmând că ei resimt o teamă paralizantă de a părăsi siguranţa mediului în care au crescut. Copilul îi poate păcăli pe părinţi sau pe bunici plângându-se de dureri de cap, stomac sau de gât, dureri manifestate cu puţin timp înainte de plecarea la şcoală sau la grădiniţă. Boala, de regulă, încetează imediat ce micuţului îi este permis să rămână acasă, însă numai pentru ca situaţia să se repete în dimineaţa următoare. Alţi copii nu recurg însă la astfel de trucuri, ci, pur şi simplu, refuză să plece de acasă.
Din moment ce panica apare mai degrabă ca urmare a părăsirii casei şi nu este cauzată de prezenţa efectivă la şcoală, copilul se calmează odată ce se află în incinta şcolii, iar părintele, bunica au plecat. În cazuri extreme, această "teamă de separare" poate avea efecte pe termen lung: anxietate şi stări de panică manifestate la vârsta adultă. De aceea, dacă teama copilului persistă, cel mai indicat este să primească ajutor de la un psiholog.
Fiecare şcoală şi grădiniţă ar trebui să aibă pe timpul verii programe de tranziţie, pentru a face mai uşoară integrarea copilului în noul mediu. Părinţii trebuie să meargă cu copilul la grădiniţă sau la şcoală înainte de a-l înscrie, să-l lase să se joace şi să se familiarizeze cu locul. Este bine ca micuţul să aibă în grupă sau în clasă un prieten împreună cu care să meargă la şcoală. Lipsa dorinţei de a merge la şcoală sau la grădiniţă se manifestă de regulă după o perioadă în care copilul a stat mai mult timp acasă, precum vacanţa de vară, excursiile cu părinţii sau o scurtă perioadă în care micuţul a fost bolnav, deoarece acesta a resimţit un sentiment de confort şi nu doreşte să schimbe acest lucru. Refuzul se poate datora însă şi unor situaţii dificile pentru copii: moartea unei rude sau a animalului de casă, schimbarea şcolii sau mutarea într-un alt sat.
Acestea sunt momente în care copiii trebuie să se confrunte cu noi încercări, de la trecerea în primul an de grădiniţă sau în primul an de şcoală primară la cunoaşterea unor noi copii, educatori sau învăţători. Psihologii explică acest fenomen în care copiii nu doresc să se despartă de părinţi pentru a merge la şcoală, afirmând că ei resimt o teamă paralizantă de a părăsi siguranţa mediului în care au crescut. Copilul îi poate păcăli pe părinţi sau pe bunici plângându-se de dureri de cap, stomac sau de gât, dureri manifestate cu puţin timp înainte de plecarea la şcoală sau la grădiniţă. Boala, de regulă, încetează imediat ce micuţului îi este permis să rămână acasă, însă numai pentru ca situaţia să se repete în dimineaţa următoare. Alţi copii nu recurg însă la astfel de trucuri, ci, pur şi simplu, refuză să plece de acasă.
Din moment ce panica apare mai degrabă ca urmare a părăsirii casei şi nu este cauzată de prezenţa efectivă la şcoală, copilul se calmează odată ce se află în incinta şcolii, iar părintele, bunica au plecat. În cazuri extreme, această "teamă de separare" poate avea efecte pe termen lung: anxietate şi stări de panică manifestate la vârsta adultă. De aceea, dacă teama copilului persistă, cel mai indicat este să primească ajutor de la un psiholog.
Fiecare şcoală şi grădiniţă ar trebui să aibă pe timpul verii programe de tranziţie, pentru a face mai uşoară integrarea copilului în noul mediu. Părinţii trebuie să meargă cu copilul la grădiniţă sau la şcoală înainte de a-l înscrie, să-l lase să se joace şi să se familiarizeze cu locul. Este bine ca micuţul să aibă în grupă sau în clasă un prieten împreună cu care să meargă la şcoală. Lipsa dorinţei de a merge la şcoală sau la grădiniţă se manifestă de regulă după o perioadă în care copilul a stat mai mult timp acasă, precum vacanţa de vară, excursiile cu părinţii sau o scurtă perioadă în care micuţul a fost bolnav, deoarece acesta a resimţit un sentiment de confort şi nu doreşte să schimbe acest lucru. Refuzul se poate datora însă şi unor situaţii dificile pentru copii: moartea unei rude sau a animalului de casă, schimbarea şcolii sau mutarea într-un alt sat.
joi, 20 septembrie 2007
Sur RFI
L'Assemblée nationale a adopté le projet de loi de Brice Hortefeux sur l'immigration dans la nuit de mercredi à jeudi.
Ce texte durcit les conditions du regroupement familial en autorisant à titre expérimental pendant deux ans le recours à des tests ADN pour prouver une filiation, et en prévoyant la mise en place dans le pays d'origine d'« évaluations de connaissance de la langue et des valeurs de la République ».
Il a été adopté à 4h20 ce jeudi matin en présence de 23 députés. L'UMP et le Nouveau Centre ont voté pour, le PS, le PCF et les Verts ont voté contre
Ce texte durcit les conditions du regroupement familial en autorisant à titre expérimental pendant deux ans le recours à des tests ADN pour prouver une filiation, et en prévoyant la mise en place dans le pays d'origine d'« évaluations de connaissance de la langue et des valeurs de la République ».
Il a été adopté à 4h20 ce jeudi matin en présence de 23 députés. L'UMP et le Nouveau Centre ont voté pour, le PS, le PCF et les Verts ont voté contre
marți, 18 septembrie 2007
Les Francophonies 2007
Les 24èmes Francophonies en Limousin du 25 septembre au 7 octobre à Limoges.
Chaque année le Festival est l’occasion pour des centaines d’artistes de venir témoigner de la vitalité de la création francophone.
luni, 17 septembrie 2007
duminică, 16 septembrie 2007
ŞCOALĂ BOGATĂ, ŞCOALĂ SĂRACĂ !
Şcoala are calculatoare noi cu acces ( limitat) la internet, mobilier elegant, iar opţionalele includ cursuri de educaţie tehnologică şi biologie. Florentina C. a fost elevă în clasa a VI-a la şcoala din Scutari, comuna Mileanca. Din această toamnă va face naveta, 12 km. la Şcoala de centru, M ileanca. Şcoala ei s-a comasat. Microbuzul promis va sosi în decembrie. Chiar dacă nu are nici ghiozdan, nici uniformă, fata aşteaptă cu nerăbdare să înceapă şcoala.
Şcoala nr… din Botoşani este unul cu fiţe. Situat în cartierul Primăverii, unul dintre cele mai selecte din Botoşani, este celebru pentru faptul că, de ani de zile, aici învaţă odraslele alese autohtone. Ca urmare, este una din puţinele unităţi şcolare care beneficiază de cele mai bune dotări: calculatoare, acces la internet, săli de sport spaţioase. Clasele au mobilier nou şi elegant, iar de la ferestre nu lipsesc jaluzelele verticale. Toţi elevii acestei şcoli sunt foarte mulţumiţi de profesorii acestei şcoli. "Sunt foarte activi, deschişi la minte şi se implică foarte mult atunci când observă că un elev are înclinaţii către un anumit domeniu. Poţi spune că este o şcoală în stil american", mărturisesc ei. Pentru cei care doresc şcoala oferă şi cursuri extra-şcolare de balet, dans modern, teatru sau limbi străine. Cel puţin cinci tabere pe an. La capitolul tabere, şcoala din cartierul Primăverii stă foarte bine. În medie, sunt cel puţin cinci tabere pe an. Că tot s-a renunţat la fondurile şcolii şi clasei, părinţii copiilor s-au mobilizat şi au strâns bani pentru orice nevoie a instituţiei. În general, se practică donaţia. Fiecare părinte, dacă doreşte, poate să contribuie pentru a le asigura micuţilor cele mai bune condiţii de studiu. Încă din primii ani de şcoală, elevii sunt educaţi într-un spirit ecologic. Au fost învăţaţi că reciclarea produselor de papetărie este un lucru care poate împiedica defrişarea pădurilor. Drept pentru care, elevii aduc maculatura la şcoală, iar o firmă de reciclare o preia.
Nu are încă uniformă, dar abia aşteaptă să înceapă şcoala
Florentina are 12 ani şi este în clasa a VI-a la şcoala generală din comuna Mileanca. Fetiţa a ştiut ce înseamnă sărăcia încă din ziua în care a deschis ochii. Chiar dacă nu are nici uniformă, nici ghizdan nou, abia aşteaptă să meargă la şcoală. „Nu am ghiozdan nou, nu a mai avut mami bani să-mi cumpere. Şi nici uniformă nu am. Dar de luni mă duc la şcoală. Îmi place foarte mult să învăţ!", mărturiseşte fetiţa, care are în grijă doi frăţiori mai mici. Tatăl este plecat în sat cu băiatul cel mare, iar mama acasă. Casa familiei C. este sărăcăcioasă. Gardul din beţe de răsărită s-a dărâmat, iar poarta putrezită este legată cu sârmă, dar tot stă să se prăvălească. Ştefan C. are 37 de ani şi este tatăl a patru copii: doi băieţi şi două fete. „Suntem săraci şi trăim din alocaţii şi ajutoare sociale . Mai mergem şi adunăm peturi pe care le vindem. Pe copii nu i-am trimis niciodată la cerşit sau la gunoaie", spune tatăl. Lipsurile pe care le-a îndurat Florentina nu au împiedicat-o să înveţe bine la şcoală. În clasele I-IV, ea a obţinut mai multe menţiuni. Tatăl său spune că era mai bine atunci, pentru că învăţa la unitatea şcolară din Scutari. Acum, , a fost mutată ( comasată) la şcoala generală de la Mileanca. „Este altceva. Clasa a V-a a fost mai grea, nu a mai luat menţiune. Să vedem ce face anul acesta. Dar este un copil bun, care vrea să înveţe", o laudă tatăl.
„ Am zis să nu-i cumpăr haine la mâna a doua"Fetiţa spune că îi place foarte mult limba română. „Îmi place să citesc. Poveştile îmi plac şi, din când în când, le mai spun şi fraţilor mei mai mici ce am citit. Le spun poveşti seara, când stăm în casă. Ziua mai este de făcut treabă-n curte, cu mami", mărturiseşte Florentina. Odaia în care locuiesc fata şi fraţii săi are trei paturi, o masă aşezată lângă fereastră şi un dulap vechi şi ros de carii. Fata scoate din dulap câteva haine. Vrea să ne arate ce i-au cumpărat părinţii pentru noul an şcolar: un trening şi o pereche de adidaşi roz. „Am dat 150 de mii de lei pe adidaşi şi vreo 300 pe trening. Am mers la magazin. Am zis să nu îi cumpăr haine pentru şcoală la mâna a doua. Doar pentru astea şi pentru vreo 10 caiete am avut bani. Mai cumpărăm pe parcurs. Nu ştiu ce vom face cu uniforma", ne-a mărturisit tatăl. Deşi Florentina se uită cu tristeţe la vechiul său ghiozdan rupt pe la colţuri, se arată optimistă: „Lasă, tati, că-l mai iau pe ăsta!". Nici Ştefan şi nici soţia sa nu au un loc de muncă. El este zilier prin sat, iar Ileana, nevasta sa, merge şi sortează cartofi prin comuna vecină, Drăguşeni. „Au fost şi zile când nu am avut bani de pâine. Nu este uşor, dar am făcut tot posibilul ca să fie bine pentru copii, să nu sufere de foame", spune tatăl. Chiar dacă viaţa familiei înseamnă o luptă continuă pentru supravieţuire, părinţii Florentinei speră într-un viitor mai bun pentru copiii lor.
Şcoala nr… din Botoşani este unul cu fiţe. Situat în cartierul Primăverii, unul dintre cele mai selecte din Botoşani, este celebru pentru faptul că, de ani de zile, aici învaţă odraslele alese autohtone. Ca urmare, este una din puţinele unităţi şcolare care beneficiază de cele mai bune dotări: calculatoare, acces la internet, săli de sport spaţioase. Clasele au mobilier nou şi elegant, iar de la ferestre nu lipsesc jaluzelele verticale. Toţi elevii acestei şcoli sunt foarte mulţumiţi de profesorii acestei şcoli. "Sunt foarte activi, deschişi la minte şi se implică foarte mult atunci când observă că un elev are înclinaţii către un anumit domeniu. Poţi spune că este o şcoală în stil american", mărturisesc ei. Pentru cei care doresc şcoala oferă şi cursuri extra-şcolare de balet, dans modern, teatru sau limbi străine. Cel puţin cinci tabere pe an. La capitolul tabere, şcoala din cartierul Primăverii stă foarte bine. În medie, sunt cel puţin cinci tabere pe an. Că tot s-a renunţat la fondurile şcolii şi clasei, părinţii copiilor s-au mobilizat şi au strâns bani pentru orice nevoie a instituţiei. În general, se practică donaţia. Fiecare părinte, dacă doreşte, poate să contribuie pentru a le asigura micuţilor cele mai bune condiţii de studiu. Încă din primii ani de şcoală, elevii sunt educaţi într-un spirit ecologic. Au fost învăţaţi că reciclarea produselor de papetărie este un lucru care poate împiedica defrişarea pădurilor. Drept pentru care, elevii aduc maculatura la şcoală, iar o firmă de reciclare o preia.
Nu are încă uniformă, dar abia aşteaptă să înceapă şcoala
Florentina are 12 ani şi este în clasa a VI-a la şcoala generală din comuna Mileanca. Fetiţa a ştiut ce înseamnă sărăcia încă din ziua în care a deschis ochii. Chiar dacă nu are nici uniformă, nici ghizdan nou, abia aşteaptă să meargă la şcoală. „Nu am ghiozdan nou, nu a mai avut mami bani să-mi cumpere. Şi nici uniformă nu am. Dar de luni mă duc la şcoală. Îmi place foarte mult să învăţ!", mărturiseşte fetiţa, care are în grijă doi frăţiori mai mici. Tatăl este plecat în sat cu băiatul cel mare, iar mama acasă. Casa familiei C. este sărăcăcioasă. Gardul din beţe de răsărită s-a dărâmat, iar poarta putrezită este legată cu sârmă, dar tot stă să se prăvălească. Ştefan C. are 37 de ani şi este tatăl a patru copii: doi băieţi şi două fete. „Suntem săraci şi trăim din alocaţii şi ajutoare sociale . Mai mergem şi adunăm peturi pe care le vindem. Pe copii nu i-am trimis niciodată la cerşit sau la gunoaie", spune tatăl. Lipsurile pe care le-a îndurat Florentina nu au împiedicat-o să înveţe bine la şcoală. În clasele I-IV, ea a obţinut mai multe menţiuni. Tatăl său spune că era mai bine atunci, pentru că învăţa la unitatea şcolară din Scutari. Acum, , a fost mutată ( comasată) la şcoala generală de la Mileanca. „Este altceva. Clasa a V-a a fost mai grea, nu a mai luat menţiune. Să vedem ce face anul acesta. Dar este un copil bun, care vrea să înveţe", o laudă tatăl.
„ Am zis să nu-i cumpăr haine la mâna a doua"Fetiţa spune că îi place foarte mult limba română. „Îmi place să citesc. Poveştile îmi plac şi, din când în când, le mai spun şi fraţilor mei mai mici ce am citit. Le spun poveşti seara, când stăm în casă. Ziua mai este de făcut treabă-n curte, cu mami", mărturiseşte Florentina. Odaia în care locuiesc fata şi fraţii săi are trei paturi, o masă aşezată lângă fereastră şi un dulap vechi şi ros de carii. Fata scoate din dulap câteva haine. Vrea să ne arate ce i-au cumpărat părinţii pentru noul an şcolar: un trening şi o pereche de adidaşi roz. „Am dat 150 de mii de lei pe adidaşi şi vreo 300 pe trening. Am mers la magazin. Am zis să nu îi cumpăr haine pentru şcoală la mâna a doua. Doar pentru astea şi pentru vreo 10 caiete am avut bani. Mai cumpărăm pe parcurs. Nu ştiu ce vom face cu uniforma", ne-a mărturisit tatăl. Deşi Florentina se uită cu tristeţe la vechiul său ghiozdan rupt pe la colţuri, se arată optimistă: „Lasă, tati, că-l mai iau pe ăsta!". Nici Ştefan şi nici soţia sa nu au un loc de muncă. El este zilier prin sat, iar Ileana, nevasta sa, merge şi sortează cartofi prin comuna vecină, Drăguşeni. „Au fost şi zile când nu am avut bani de pâine. Nu este uşor, dar am făcut tot posibilul ca să fie bine pentru copii, să nu sufere de foame", spune tatăl. Chiar dacă viaţa familiei înseamnă o luptă continuă pentru supravieţuire, părinţii Florentinei speră într-un viitor mai bun pentru copiii lor.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)