In noaptea de simbata spre duminica trecem la ora oficiala de iarna, ora 4.00 urmind sa devina ora 3.00.
Potrivit astronomilor, ca regula, ora oficiala de vara este aplicata intre ultima duminica din luna martie si ultima duminica din luna octombrie. Astfel, ceasurile vor fi date inapoi cu o ora, iar ziua de duminica - avind 25 de ore - devine cea mai lunga zi a anului.
Conform Conventiei fuselor orare, ceasornicele arata pentru fiecare punct de pe Pamint acelasi minut si aceeasi secunda, iar diferentele dintre ore sint date de faptul ca, la fiecare 15 grade longitudine, apare o ora in plus. Romania se afla in fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie si martie (cea a lunilor de iarna) este denumita "timpul legal roman". Conventia a fost semnata de Romania in 1979, iar in 1997, prin ordonanta guvernamentala, orarul de vara a fost din nou corelat cu cel practicat in tarile Uniunii Europene. In 1996, tinind cont de avantajele decalarii orarului cu o ora de vara, pentru a profita la maximum de orele de lumina, acest orar a fost prelungit in Europa cu inca o luna.
vineri, 26 octombrie 2007
Les Américains se passionnent pour la seconde guerre mondiale!
Une série documentaire de Ken Burns, diffusée actuellement sur PBS, réalise des audiences records. Plus de 18 millions d'Américains ont regardé dimanche 23 septembre sur PBS le premier épisode de la série « The War, an intimate Story 1941-1945 » (« La seconde guerre mondiale, une histoire intime »).
Un record d'audience pour la chaîne publique, qui poursuit actuellement la diffusion de cette série en sept épisodes réalisée par le documentariste Ken Burns. La critique est enthousiaste : le magazine The New Yorker a qualifié le réalisateur de « raconteur et synthétiseur très doué, qui allie l'émotion et l'intelligence, dans des proportions parfaites ».
Un record d'audience pour la chaîne publique, qui poursuit actuellement la diffusion de cette série en sept épisodes réalisée par le documentariste Ken Burns. La critique est enthousiaste : le magazine The New Yorker a qualifié le réalisateur de « raconteur et synthétiseur très doué, qui allie l'émotion et l'intelligence, dans des proportions parfaites ».
A murit Nicolae Dobrin
Zi de doliu pentru fotbalul românesc. Marele fotbalist Nicolae Dobrin a murit, în această dimineaţă, la Spitalul Judeţean din Piteşti. Acesta suferea de mult timp de cancer pulmonar, iar marţi dimineaţa a fost transportat de urgenţă la spital, din cauză că nu mai răspundea la un tratament cu anticoagulanţi. Ieri, medicii de la Spitalul Judeţean Argeş afirmau că fostul mare jucător a fost stabilizat şi se află în afara oricărui pericol, dar urma să rămână spitalizat.
Nicolae Dobrin, în vârstă de 61 de ani, a suferit o intervenţie chirurgicală în primăvară, la Spitalul Militar din Bucureşti, când i s-a extirpat o parte din plămânul drept.
Ramas de mic orfan de tata, Nicolae Dobrin i-si petrecea toate clipele libere pe malul Argesului jucind fotbal cu prietenii. Intr-o zi, pe maidan i-si facura aparitia idolii de la Dinamo Pitesti, aflati in drum spre casa. Impresionati de admiratia pustilor, vedetele, printre care Florin Halagian, Lovin Matache si Zgardan le acorda onoarea unei miute, pentru a se distra.Si intr-adevar s-au distrat mai ales cei vreo 20 de trecatori ocazionali, atunci cind pustii au cistigat cu 12-2, 6 goluri ale blondului ce lipise mingea de picior. Unul din cei 20 era Leonte Ianovschi, slefuitorul de talente care, dupa meci s-a apropiat de pusti si i-a spus sa vina a doua zi la club, cu buletinul la el. Stupefiat, Dobrin i-a raspuns ca nu are buletin, ca are doar 13 ani.
Ianovschi ii raspunse uimit "fugi de aici, astia spun ca joci fotbal pe maidan de 10 ani". Era firesc ca Gica sa ajunga jucator, si-i era scris sa nu fie dintre truditori ci dintre artistii care i-si canta ariile sub privirile uimite ale partenerilor si adversarilor. Zborul sau a fost atat amplu incat a ars etapele, jucand la 17 ani in nationala.
I-a fost scris ca meciul de debut sa nu fie unul oarecare, ci contra RFG-ului una dintre cele mai puternice echipe din lume. Adversar, Szymaniak, un mijlocas langa care nici iarba nu crestea, cu 2 campionate mondiale jucate.
Nimic din astea nu l-a speriat pe Dobrin, care in primele 10 minute i-a introdus nonsalant balonul printre picioare, ca unui vechi amic de pe maidanul pitestean. Szymaniak a fost primul care a intuit ca are in fata un astru in ascensiune, ferindu-se sa-l mai atace, si multumindu-se sa-l urmareasca respectuos de la distanta.
Dupa meci, desi Romania pierduse, marele castig era blondul coordonator de 18 ani neampliniti. Dupa meci, Fritz Walter l-a mangaiat parinteste pe cap, sfatuindu-l sa bea mult lapte, pentru ca asa va ajunge sa fie o vedeta.
Ce bine era daca Dobrin i-ar fi urmat mereu sfatul... Sub bagheta sa magica, Argesul face ca Pitestiul sa devina o prezenta cunoscuta si temuta in Europa, in Trivale inclinand steagul Leixoes Porto, FC Tolouse, Sevilla FC, sau Ferencváros TC Budapest... Gica devine un idol, incununarea sa facandu-se atunci cand in meciul de vis contra Portugaliei lui Eusebio, Torres si Simoes, a presarat pe teren florile talentului sau, implinind un vis de 32 de ani - calificarea la mondialul mexican.
Echipa Romaniei era repartizata in grupa mortii, dar cuplul Dobrin - Dumitrache era pregatit sa iasa in luminile rampei. Orgoliul unui antrenor, inteligent de altfel, si incapatanarea lui Dobrin au dus la o inclestare fara invins sau invingator. Ba nu, a pierdut fotbalul si toti suporterii care l-ar fi vrut in teren.
Ranit in orgoliu, "printul" pitestean s-a retras in cetatea de scaun, Pitesti, dar a reaparut in toata splendoarea cu ocazia meciului decisiv cu cehii, cind golul sau trimitea in premiera Romania in primele 8 echipe ale Europei.
Atunci s-a auzit pe strazile capitalei celebrul refren: "ce ne facem oameni buni cu acest Dobrin, care ascunde mingea de n-o mai gasim". Totusi ceva ii lipsea lui Dobrin pentru ca bucuria sa-i fie deplina, si anume incoronarea cu echipa de club. Cind in sezonul 1971-72 venea un antrenor ambitios, dar tanar si aproape anonim -Florin Halagian- nimeni nu se gindea la ceea ve avea sa urmeze.
Halagian i-a vorbit lui Dobrin nu de la inaltimea functiei, ci l-a privit in ochi, ca pe un prieten si i-a spus: "tu poti aduce titlul in Pitesti". Dobrin si amicii sai - Radu, Pigulea, Prepurgel, Vlad, Olteanu, Fratila si restul - si-au luat inima in dinti, si au facut-o dar nu oricum ci invingand in ultima etapa pe Dinamo, campioana, care pe atunci se confunda cu nationala. Dobrin a terminat acel meci cu tricoul rupt de imbratisarile colegilor, dar fericit si mandru.
Aventura a continuat in C.C.E., cind dupa un adversar "de incalzire" din Luxemburg, avea sa urmeze in turul secund marele Real Madrid. Echipa milionarului Santiago Bernabeu continea nume ca Santillana, Amancio, Velasquez sau Grande, cu al caror salar puteai cumpara tot Pitestiul si-ti raminea si rest.
Si totusi meciul de la Pitesti avea sa fie o mare victorie pentru Dobrin & comp. Capitanul, Remus Vlad a jucat cu arcada sparta, dar nu s-a predat. Toti le proroceau o bataie clasa intii la Madrid dar pana la urma cei care au tremurat pentru calificare au fost spaniolii, si au obtinut-o doar dupa ce Olteanu, liberoul ce jucase fantastic s-a accidentat in minutul 80.
Dupa acest meci Santiago Bernabeu s-a suit in avionul sau personal aterizand in biroul primului secretar de partid al Argesului cerind sa decoleze doar cu Dobrin, pentru care era dispus sa ofere oricat. Nici pina la moarte n-a inteles cum poate fi el refuzat, omul caruia nu-i rezistasera Di Stefano sau Puskas.
Dobrin era facut sa joace doar la FC Arges, nereusind sa ajunga nici la Craiova, in 1974, cand poate, s-ar fi nascut, citiva ani mai devreme, o Craiova "maxima" la umbra sa. Anul 1975 i-a adus o nedorita umbra, ratarea sa din meciul cu Scotia privand Romania de o noua prezenta in primele 8 ale Europei.
Aparitia a noi stele (Balaci, Iordanescu) l-a scos din vizorul nationalei pina in 1978. Atunci, ca in toate situatiile de criza se apeleaza la Dobrin, mai ales ca adversarul, plavii, aveau ascendentul moral al acelui 6-4 de cosmar. Dobrin a facut ce-a vrut pe teren si ajutat de Sames si Aurica Radulescu, reuseste sa obtina o splendida victorie cu 3-2.
O cearta cu vechiul sau prieten si antrenor Halagian il indeparteaza de lotul national dar "armeanul" se impaca cu el inaintea meciului care avea sa-i incununeze mai mult ca oricare altul o cariera de neuitat. Dinamo Bucuresti - FC Arges Pitesti, 22 iunie 1979, a fost un thriller scris parca de Alfred Hitchcock.
Cine a vazut acel meci nu-l va uita, mai ales golul lui Dobrin din minutul 90. Atunci la 3-3, arbitrul Otto Anderco ii impingea ca al 12-lea jucator pe Dinamo, iar Gica i-a soptit: "daca nu fluieri mai dau un gol", promisiune onorata din plin, spre stupoarea tuturor. Dupa inca un an, si un loc 3, Dobrin simte ca din spate vin tineri talentati, si cu modestia ce-l caracterizeaza, s-a retras la Tirgoviste pe care i-a ajutat sa promoveze inapoi in Divizia A.
A urmat o retragere discreta, aproape anonima, a celui ce va ramine mereu "GASCANUL".
Made by NUTZ
miercuri, 24 octombrie 2007
Femmes mutilées sexuellement
5000 femmes vivant en France ont subi des mutilations sexuelles : c'est la conclusion d'un travail mené par l'Institut national d'études démographiques (Population et sociétés nº438, octobre) rendu public, mardi 23 octobre. "Les excisions sont désormais rarement pratiquées sur le sol français, les filles étant excisées lors de séjours temporaires dans le pays d'origine de la famille ou suite à des reconduites", constatent les deux auteures, Armelle Andro et Marie Lesclingand.
En 1979, la France a été le premier pays européen à intenter des procès : poursuivis pour violences, les parents et les personnes qui pratiquent les mutilations encourent vingt ans de réclusion criminelle.
Cette politique pénale a été complétée par des campagnes de prévention menées par les associations. "Récemment, une étape marquante a été franchie avec la mise au point d'un protocole de chirurgie réparatrice remboursée par l'assurance-maladie", souligne l'INED.
Pratiquées en Afrique subsaharienne ainsi que dans plusieurs régions du Proche-Orient et d'Asie du Sud-Est, les excisions, qui concernent souvent des filles de moins de quinze ans, touchent de 100 à 140 millions de femmes dans le monde. "Le principal facteur du risque de mutilation est l'appartenance ethnique et non la religion", remarquent les auteures. Dans tous les pays, le risque de mutilation décroît avec l'augmentation du niveau d'instruction.
En 1979, la France a été le premier pays européen à intenter des procès : poursuivis pour violences, les parents et les personnes qui pratiquent les mutilations encourent vingt ans de réclusion criminelle.
Cette politique pénale a été complétée par des campagnes de prévention menées par les associations. "Récemment, une étape marquante a été franchie avec la mise au point d'un protocole de chirurgie réparatrice remboursée par l'assurance-maladie", souligne l'INED.
Pratiquées en Afrique subsaharienne ainsi que dans plusieurs régions du Proche-Orient et d'Asie du Sud-Est, les excisions, qui concernent souvent des filles de moins de quinze ans, touchent de 100 à 140 millions de femmes dans le monde. "Le principal facteur du risque de mutilation est l'appartenance ethnique et non la religion", remarquent les auteures. Dans tous les pays, le risque de mutilation décroît avec l'augmentation du niveau d'instruction.
Statul în cap !
Cercetătorii consideră că fluxul sangvin care irigă creierul poate afecta modul în care nervii transmit semnale unor zone ale organismului. Dacă această teorie este adevărată, va putea fi folosită în tratarea unor afecţiuni cerebrale, inclusiv boala Alzheimer, schizofrenia şi epilepsia.
Practicienii medicinei chineze împreună cu instructorii yoga au fost printre primii care au considerat că statul în cap ajută la îmbunătăţirea memoriei şi la întărirea atenţiei. Cercetătorii americani de la Institutul Tehnologic din Massachusetts afirmă că sângele poate influenţa funcţia nervoasă, ajutând la reglarea informaţiilor care străbat creierul.
Sângele conţine biochimicale care pot slăbi vasele de sânge, afectând astfel neuronii. Schimbările resimţite în cazul volumului de sânge pot afecta nivelul acestor chimicale.
Specialiştii afirmă că este posibil ca neuronii împreună cu unele celule glia să reacţioneaze la mişcarea regulată a vaselor de sânge de contractare şi de extindere. Sângele influenţează, de asemenea, şi temperatura ţesutului cerebral, care poate ulterior afecta activitatea neuronală.
Practicienii medicinei chineze împreună cu instructorii yoga au fost printre primii care au considerat că statul în cap ajută la îmbunătăţirea memoriei şi la întărirea atenţiei. Cercetătorii americani de la Institutul Tehnologic din Massachusetts afirmă că sângele poate influenţa funcţia nervoasă, ajutând la reglarea informaţiilor care străbat creierul.
Sângele conţine biochimicale care pot slăbi vasele de sânge, afectând astfel neuronii. Schimbările resimţite în cazul volumului de sânge pot afecta nivelul acestor chimicale.
Specialiştii afirmă că este posibil ca neuronii împreună cu unele celule glia să reacţioneaze la mişcarea regulată a vaselor de sânge de contractare şi de extindere. Sângele influenţează, de asemenea, şi temperatura ţesutului cerebral, care poate ulterior afecta activitatea neuronală.
O generaţie fără priorităţi !
Profesorii consideră că elevii intraţi în acest an în clasele a V-a şi a IX-a sunt mai puţin preocupaţi de şcoală şi mai puţin pregătiţi decât cei din generaţia anterioară, relevă un studiu al diviziei de software educaţional a grupului Softwin, Intuitext .
Studiul a fost realizat în octombrie pe www.didactic.ro, site-ul cadrelor didactice din România, pe un eşantion de 2.391 de profesori. Din aceştia, 90% consideră că elevii care au intrat la gimnaziu şi liceu în 2007 au un interes mai scăzut faţă de şcoală decât predecesorii lor, educaţia nefiind o prioritate pentru ei.Circa 80% dintre profesori cred că elevii din clasele a V-a şi a IX-a sunt şi mai puţin pregătiţi faţă de cei din generaţia anterioară. Totuşi, peste 60% dintre profesori consideră că, deşi generaţia nouă de elevi este mai puţin preocupată de şcoală, este mai isteaţă şi mai capabilă să stabilească legături între informaţiile primite.Cei mai mulţi dintre profesori (28%) consideră că interesul scăzut al elevilor faţă de şcoală este cauzat de influenţa societăţii şi de mijloacele de comunicare în masă la care elevii sunt expuşi.
O altă cauză este nesupravegherea copiilor şi neimplicarea familiei în educaţia lor (26%), urmată de structura materiei şcolare (25%) şi de lipsa motivaţiei (21%).Printre soluţiile propuse de profesori pentru a creşte interesul elevilor faţă de şcoală se regăsesc mijloacele de învăţare moderne, 24% dintre profesori considerând că lecţiile pe calculator sunt o modalitate de învăţare mult mai eficientă pentru noile generaţii de elevi.Pentru 30% dintre profesori, perspectiva unui viitor pentru elevi reprezintă o soluţie pentru creşterea interesului faţă de şcoală iar pentru unul din cinci profesori, soluţia ar fi colaborarea dintre familie şi cadrele didactice. Circa 27% consideră revizuirea programei şcolare ca o metodă de creştere a interesului elevilor pentru şcoală.
Profesorii consideră că elevii ar fi mult mai atraşi de materiile şcolare dacă acestea ar fi predate cu ajutorul lecţiilor interactive. În plus, studiile au dovedit că elevii care suplinesc învăţarea clasică cu cea interactivă, cu ajutorul calculatorului, obţin performanţe şcolare mai mari cu până la două puncte de notare .
Studiul a fost realizat în octombrie pe www.didactic.ro, site-ul cadrelor didactice din România, pe un eşantion de 2.391 de profesori. Din aceştia, 90% consideră că elevii care au intrat la gimnaziu şi liceu în 2007 au un interes mai scăzut faţă de şcoală decât predecesorii lor, educaţia nefiind o prioritate pentru ei.Circa 80% dintre profesori cred că elevii din clasele a V-a şi a IX-a sunt şi mai puţin pregătiţi faţă de cei din generaţia anterioară. Totuşi, peste 60% dintre profesori consideră că, deşi generaţia nouă de elevi este mai puţin preocupată de şcoală, este mai isteaţă şi mai capabilă să stabilească legături între informaţiile primite.Cei mai mulţi dintre profesori (28%) consideră că interesul scăzut al elevilor faţă de şcoală este cauzat de influenţa societăţii şi de mijloacele de comunicare în masă la care elevii sunt expuşi.
O altă cauză este nesupravegherea copiilor şi neimplicarea familiei în educaţia lor (26%), urmată de structura materiei şcolare (25%) şi de lipsa motivaţiei (21%).Printre soluţiile propuse de profesori pentru a creşte interesul elevilor faţă de şcoală se regăsesc mijloacele de învăţare moderne, 24% dintre profesori considerând că lecţiile pe calculator sunt o modalitate de învăţare mult mai eficientă pentru noile generaţii de elevi.Pentru 30% dintre profesori, perspectiva unui viitor pentru elevi reprezintă o soluţie pentru creşterea interesului faţă de şcoală iar pentru unul din cinci profesori, soluţia ar fi colaborarea dintre familie şi cadrele didactice. Circa 27% consideră revizuirea programei şcolare ca o metodă de creştere a interesului elevilor pentru şcoală.
Profesorii consideră că elevii ar fi mult mai atraşi de materiile şcolare dacă acestea ar fi predate cu ajutorul lecţiilor interactive. În plus, studiile au dovedit că elevii care suplinesc învăţarea clasică cu cea interactivă, cu ajutorul calculatorului, obţin performanţe şcolare mai mari cu până la două puncte de notare .
marți, 23 octombrie 2007
" Nourrir l'humanité", par Bruno PARMENTIER
Bruno Parmentier, patron d'une grande école angevine, publie Nourrir l'humanité. L'ouvrage, préfacé par l'ancien ministre Edgard Pisani, remet en cause pas mal d'idées reçues !
Avec ce livre, Bruno Parmentier entreprend un diagnostic de l'état de la planète agricole et cherche à mettre à portée du lecteur les possibilités qu'auront ou non les agriculteurs de produire suffisamment pour nourrir les hommes.
Bruno Parmentier l'avoue: l'agriculture, il n'y connaissait rien. Désorienté par le concert ininterrompu de polémiques sur la politique agricole commune, l'Organisation mondiale du commerce, les manipulations génétiques, l'irrigation, l'exode rurale, etc. il a voulu y voir clair. En posant une question simple: l'agriculture pourra -t- elle nourrir les hommes et les femmes du XXI° siècle ? Une interrogation suffisante pour dérouler un ouvrage passionnant, clair et complet, qui montre l'immense défi que devra releverl'agriculture dans les quarantes ans à venir, doubler sa production sur une planète de plus en plus fragile .
Dans "Nourrir l'humanité", Bruno Parmentier présente toutes les facettes de ce gigantesque défi, sans doute le plus important du XIX ème siècle: l'agriculture, qui paraissait ringarde et dépassé, va revenir au premier plan des préoccupations de chacun. En s'appuyant sur des exemples concrets, il expose les ressorts des problèmes cruciaux les plus contemporains.
Nourrir l'humanité est un défi complexe étant donné les 850 millions de personnes ne mangeant pas à leur faim, et les trois milliards d'individus supplémentaires à l'horizon 2050.
Selon Bruno Parmentier, directeur de l'Ecole supérieur d'agriculture d'Angers (ESA), l'agriculture sera à nouveau appelée à occuper le devant de la scène dans ce défi. Il expose l'avenir des subventions agricoles, les rapports avec l'agro-industrie et la grande distribution, les risques de crises sanitaires, la production d'OGM, l'émergence de nouveaux pays comme la Chine et le Brésil...
Comme l'écrit Edgard Pisani dans sa préface, ce livre s'adresse à M. Tout -le-Monde. Parce que tout le monde boit, mange, vit dans la nature, mais aussi parce que les défis auxquels sont confrontées nos sociétés ne sauraient être résolus sans une réflexion de fond sur la place des agriculteurs, et sur le rôle des prés, des fôrets et des mers dans notre existence.
Avec ce livre, Bruno Parmentier entreprend un diagnostic de l'état de la planète agricole et cherche à mettre à portée du lecteur les possibilités qu'auront ou non les agriculteurs de produire suffisamment pour nourrir les hommes.
Bruno Parmentier l'avoue: l'agriculture, il n'y connaissait rien. Désorienté par le concert ininterrompu de polémiques sur la politique agricole commune, l'Organisation mondiale du commerce, les manipulations génétiques, l'irrigation, l'exode rurale, etc. il a voulu y voir clair. En posant une question simple: l'agriculture pourra -t- elle nourrir les hommes et les femmes du XXI° siècle ? Une interrogation suffisante pour dérouler un ouvrage passionnant, clair et complet, qui montre l'immense défi que devra releverl'agriculture dans les quarantes ans à venir, doubler sa production sur une planète de plus en plus fragile .
Dans "Nourrir l'humanité", Bruno Parmentier présente toutes les facettes de ce gigantesque défi, sans doute le plus important du XIX ème siècle: l'agriculture, qui paraissait ringarde et dépassé, va revenir au premier plan des préoccupations de chacun. En s'appuyant sur des exemples concrets, il expose les ressorts des problèmes cruciaux les plus contemporains.
Nourrir l'humanité est un défi complexe étant donné les 850 millions de personnes ne mangeant pas à leur faim, et les trois milliards d'individus supplémentaires à l'horizon 2050.
Selon Bruno Parmentier, directeur de l'Ecole supérieur d'agriculture d'Angers (ESA), l'agriculture sera à nouveau appelée à occuper le devant de la scène dans ce défi. Il expose l'avenir des subventions agricoles, les rapports avec l'agro-industrie et la grande distribution, les risques de crises sanitaires, la production d'OGM, l'émergence de nouveaux pays comme la Chine et le Brésil...
Comme l'écrit Edgard Pisani dans sa préface, ce livre s'adresse à M. Tout -le-Monde. Parce que tout le monde boit, mange, vit dans la nature, mais aussi parce que les défis auxquels sont confrontées nos sociétés ne sauraient être résolus sans une réflexion de fond sur la place des agriculteurs, et sur le rôle des prés, des fôrets et des mers dans notre existence.
Le projet de loi sur l'immigration
L 'Assemblée nationale a définitivement adopté, mardi 23 octobre, le projet de loi Hortefeux sur l'immigration, dans la version mise au point, la semaine dernière, par une commission mixte paritaire Assemblée-Sénat.
L'amendement instaurant des tests ADN pour les candidats au regroupement familial devrait être finalement adopté dans sa forme modifiée par le Sénat. Si cette disposition a été la plus débattue, elle a largement masqué les autres aspects de la loi Hortefeux, comme la mise en place d'une évaluation de la connaissance du français et la signature d'un contrat d'accueil et d'intégration par les parents étrangers.
Ce texte est la cinquième loi sur l'immigration adoptée depuis 2002. La gauche a d'ores et déjà annoncé son intention de saisir le Conseil constitutionnel sur la question des tests ADN. Les sages, sous la présidence de Jean-Louis Debré, devraient se prononcer en novembre.
L'amendement instaurant des tests ADN pour les candidats au regroupement familial devrait être finalement adopté dans sa forme modifiée par le Sénat. Si cette disposition a été la plus débattue, elle a largement masqué les autres aspects de la loi Hortefeux, comme la mise en place d'une évaluation de la connaissance du français et la signature d'un contrat d'accueil et d'intégration par les parents étrangers.
Ce texte est la cinquième loi sur l'immigration adoptée depuis 2002. La gauche a d'ores et déjà annoncé son intention de saisir le Conseil constitutionnel sur la question des tests ADN. Les sages, sous la présidence de Jean-Louis Debré, devraient se prononcer en novembre.
luni, 22 octombrie 2007
Şcoală posteuropeană!
Învăţământul românesc a fost un joc de lego din care a ieşit mereu altă figură. Cei mai mulţi miniştri s-au perindat în fruntea învăţământului!
Nimeni n-a pus o cărămidă peste cărămida altuia. Lipsa de răbdare, de continuitate şi chiar de respect în coagularea unui sistem educaţional a condus la brambureala actuală. Între o diversiune şi o bătaie, TVR 1 a lansat o rubrică binevenită: „Materii sofocante". Apar materii noi, pline de termeni pretenţioşi, care nu fac decât să încarce memoria elevilor cu cunoştinţe sterpe. În întreg MEC(T)-ul nu s-a găsit niciun cap limpede care să armonizeze materiile dintr-un anumit an de studiu.
Profilul elevului român este acela al unui salahor, îndopat cu informaţii până ce i se acreşte, împins spre gimnaziu şi/sau liceu şi abandonat în final pe un foarte nebulos câmp al muncii unde descoperă cât de inutile i-au fost învăţămintele administrate în şcoală. Copilăria şi adolescenţa le sunt jefuite de un sistem ce nu pune înainte interesul elevilor.Cititorii care accesează site educaţionale vor descoperi câte sechele de conservatorism retrograd, în majoritate de sorginte comunistă, păstrează învăţământul românesc prin comparaţie cu majoritatea celorlalte ţări membre ale UE. De pildă – notele. O notă proastă îndeosebi pentru un elev din clasele mici poate fi foarte traumatizantă (mergând până la tentative de sinucidere), mai ales dacă părinţii aşteaptă de la el numai 10 pe linie. În fine, cu chiu cu vai, mai-marii învăţământului au consimţit ca elevii din clasele I-IV să primească numai calificative.
În ţări ca Suedia, Irlanda, Lituania, Portugalia ori Grecia, calificativele lipsesc în învăţământul primar, fiind înlocuite cu alte modalităţi, mai subtile, de evaluare. La noi, chipuri obosite de elevi răsar de sub munţi de extemporale, teze, verificări, teste. În Franţa, evaluarea elevilor înseamnă o monitorizare discretă şi permanentă, urmărindu-se dezvoltarea în timp a personalităţii acestora. În Olanda – elevul este obligat să frecventeze şcoala până la 16 ani.
Alţi doi ani participă la cursuri de două ori pe săptămână. Evaluările vor însoţi apoi un raport temeinic în care elevii olandezi vor fi descrişi din mai multe perspective, cu sugestia indusă a înclinaţiei fiecăruia spre anumite specializări. Examenele finale, în special prăpastia ce separă la noi gimnaziul de liceu, au fost înlocuite în 19 din ţările UE cu simple certificate de absolvire. Elevii din ţările occidentale vin cu plăcere la şcoală, acolo li se dezvoltă creativitatea, sunt ajutaţi să-şi descopere calităţi nebănuite, educaţia e relaxată, participă la cercuri, învaţă după un orar despovărat de materiile care-i pregătesc pentru viaţa pământească, şi nu pentru aceea de apoi. Lucrurile se pot schimba din mers şi în România.
Ne trebuie doar bani, competenţă şi bună credinţă. Altfel, elevii vor continua să vină la şcoală ca pentru a presta o muncă silnică. Elevul şi toate problemele lui sunt lăsate pe ultimul plan. Important este ca morişca sistemului, cu cât mai multe materii pentru cât mai multe cadre didactice şi cu o înfloritoare industrie a suplinitorilor şi necalificaţilor, să funcţioneze. Şi funcţionează bine!.
Nimeni n-a pus o cărămidă peste cărămida altuia. Lipsa de răbdare, de continuitate şi chiar de respect în coagularea unui sistem educaţional a condus la brambureala actuală. Între o diversiune şi o bătaie, TVR 1 a lansat o rubrică binevenită: „Materii sofocante". Apar materii noi, pline de termeni pretenţioşi, care nu fac decât să încarce memoria elevilor cu cunoştinţe sterpe. În întreg MEC(T)-ul nu s-a găsit niciun cap limpede care să armonizeze materiile dintr-un anumit an de studiu.
Profilul elevului român este acela al unui salahor, îndopat cu informaţii până ce i se acreşte, împins spre gimnaziu şi/sau liceu şi abandonat în final pe un foarte nebulos câmp al muncii unde descoperă cât de inutile i-au fost învăţămintele administrate în şcoală. Copilăria şi adolescenţa le sunt jefuite de un sistem ce nu pune înainte interesul elevilor.Cititorii care accesează site educaţionale vor descoperi câte sechele de conservatorism retrograd, în majoritate de sorginte comunistă, păstrează învăţământul românesc prin comparaţie cu majoritatea celorlalte ţări membre ale UE. De pildă – notele. O notă proastă îndeosebi pentru un elev din clasele mici poate fi foarte traumatizantă (mergând până la tentative de sinucidere), mai ales dacă părinţii aşteaptă de la el numai 10 pe linie. În fine, cu chiu cu vai, mai-marii învăţământului au consimţit ca elevii din clasele I-IV să primească numai calificative.
În ţări ca Suedia, Irlanda, Lituania, Portugalia ori Grecia, calificativele lipsesc în învăţământul primar, fiind înlocuite cu alte modalităţi, mai subtile, de evaluare. La noi, chipuri obosite de elevi răsar de sub munţi de extemporale, teze, verificări, teste. În Franţa, evaluarea elevilor înseamnă o monitorizare discretă şi permanentă, urmărindu-se dezvoltarea în timp a personalităţii acestora. În Olanda – elevul este obligat să frecventeze şcoala până la 16 ani.
Alţi doi ani participă la cursuri de două ori pe săptămână. Evaluările vor însoţi apoi un raport temeinic în care elevii olandezi vor fi descrişi din mai multe perspective, cu sugestia indusă a înclinaţiei fiecăruia spre anumite specializări. Examenele finale, în special prăpastia ce separă la noi gimnaziul de liceu, au fost înlocuite în 19 din ţările UE cu simple certificate de absolvire. Elevii din ţările occidentale vin cu plăcere la şcoală, acolo li se dezvoltă creativitatea, sunt ajutaţi să-şi descopere calităţi nebănuite, educaţia e relaxată, participă la cercuri, învaţă după un orar despovărat de materiile care-i pregătesc pentru viaţa pământească, şi nu pentru aceea de apoi. Lucrurile se pot schimba din mers şi în România.
Ne trebuie doar bani, competenţă şi bună credinţă. Altfel, elevii vor continua să vină la şcoală ca pentru a presta o muncă silnică. Elevul şi toate problemele lui sunt lăsate pe ultimul plan. Important este ca morişca sistemului, cu cât mai multe materii pentru cât mai multe cadre didactice şi cu o înfloritoare industrie a suplinitorilor şi necalificaţilor, să funcţioneze. Şi funcţionează bine!.
duminică, 21 octombrie 2007
" Ritualurile bunelor maniere", de Dominique Picard
Psihologii atrag atenţia asupra faptului că, în prezent, regulile bunei-cuviinţe sunt din ce în ce mai străine copilului modern
În majoritatea culturilor lumii, deprinderea copiilor cu regulile de bună purtare este o parte esenţială a educaţiei celor mici. "Cei şapte ani de acasă" sunt decisivi pentru felul în care viitorul adult se va integra în societate şi pentru modul în care acesta se va raporta la valorile unanim acceptate.
"Mulţumesc", "Bună ziua", "Ce mai faci?", "Dumneavoastră" sunt formule de politeţe şi de adresare pe care cel mic ar trebui să le deprindă încă din fragedă copilărie.
Indiferent dacă este vorba de japonezi, români, africani, ruşi sau americani, în orice societate, politeţea reprezintă, şi ne reprezintă, valoarea şi valorile, maniera în care ne raportăm la grupul din care facem parte. Politeţea şi buna creştere reprezintă respectul faţă de ceilalţi şi structura socială din care facem parte. Regulile de bună purtare ne ajută să ne plasăm pe o anumită poziţie socială şi de aceea este esenţial să îi deprindem şi pe cei mici cu regulile societăţii din care facem parte încă din fragedă pruncie.
Chiar dacă unii consideră că, în prezent, societatea nu mai acordă suficientă atenţie regulilor de bună purtare pe care trebuie să le transmită copiilor, unii analişti susţin că nimic nu s-a schimbat în societatea modernă. Dominique Picard, psihosociolog, autorul unui volum intitulat "Ritualurile bunelor maniere", susţine că regulile sunt aceleaşi, "permiţând individului să fie recunoscut de societatea în care trăieşte".
"Singura diferenţă faţă de trecut este aceea că în prezent s-a trecut de la un model familial foarte ierarhizat la unul mult mai democratic", susţine autorul. "Aceasta nu înseamnă că nu mai trebuie să îi învăţăm pe cei mici să ţină cont de vârsta interlocutorului, pentru a-şi adapta discursul şi comportamentul faţă de acesta", accentuează specialistul francez. "A te adapta în funcţie de nevoile celuilalt înseamnă de fapt să ştii să trăieşti", punctează Picard.
Abecedarul bunelor maniere trebuie aplicat încă de la vârsta la care copilul începe să vorbească. La această vârstă, copilul începe deja să arate celorlalţi copii cu care intră în contact "regulile jocului". Un copil prea agresiv, neatent cu ceilalţi, impulsiv, nerăbdător va fi în cele din urmă indezirabil în mijlocul unui grup de copii, tocmai pentru că nu respectă "regulile jocului".
Părinţii încep să-şi dea seama de rolul lor de "profesori" abia pe la vârsta de doi ani, când cel mic începe să vorbească şi să se hrănească singur. De cele mai multe ori, masa este terenul confruntării dintre dorinţa de explorare a copilului – care începe să-şi descopere autonomia - şi regulile impuse de adulţi.
Pe de altă parte, copiii au, începând cu vârsta de patru-cinci ani, şi o mare dorinţă de imitare. Atunci sunt deprinse regulile de bază ale comportamentului la masă, când va începe să folosească tacâmurile, şerveţelul să se şteargă la gură, să întrebe dacă poate să se ridice de la masă. În momentul în care i se va spune însă "Nu face asta!" sau "Fă aşa!", copilul se va revolta şi va încerca să facă exact opusul, tocmai pentru a testa limitele părinţilor sau ale anturajului.
De aceea, pedopsihologii recomandă părinţilor să fie un exemplu tăcut pentru cei mici mai degrabă, decât să le impună un anumit model.
Deprinderea formulelor de politeţe trebuie începută de la o vârstă fragedă, atunci când copilul este foarte receptiv la incurajările venite din partea celor mari. Pentru a-i adapta la algoritmul politeţei în cadrul familiei, psihologii le recomandă spre exemplu părinţilor să impună un anumit "ritm al familiei", pe care toată lumea (inclusiv părinţii) să îl respecte.
Spre exemplu, o masă în familie pe săptămână de la care niciun membru al familiei să nu lipsească. Astfel de reuniuni sunt de fapt o excelentă şcoală de bune maniere pentru cei mai mici membri ai familiei. Aici se învaţă practic cum trebuie să stai la masă, cum să mănânci, cum să te comporţi la masă, când poţi să vorbeşti şi când trebuie să îi laşi pe ceilalţi să vorbească, să înveţi să îi asculţi pe ceilalţi, cum să te foloseşti de tacâmuri, formulele de politeţe.
Invitarea la masă a unor musafiri este de asemenea un prilej de a-i învăţa pe copii nu numai politeţea formală, lipsită de conţinut, dar şi plăcerea reuniunilor cu prieteni sau rude, plăcerea şi emoţia de a face şi de a primi cadouri, generozitatea. În cele din urmă, susţin psihologii, nu există o limită de vârstă până la care bunele maniere se pot învăţa, însă cu cât lecţia bunei-cuviinţe şi a menajării sensibilităţilor celor din jurul nostru este începută mai devreme, cu atât mai bine!
Regulile lecţiilor de bună purtare
# Nu critica niciodată copilul în public pentru greşelile pe care le face. În acest fel îl pui în inferioritate şi îl umileşti.
# Nu folosiţi formule dure pentru a-i atrage atenţia asupra greşelilor pe care le-a făcut. Diplomaţia, cea mai bună metodă.
# Explică-i întotdeauna de ce nu este bine să facă anumite lucruri şi de ce trebuie ca în anumite situaţii să evite să spună lucrurilor pe nume pentru a nu-i jigni sau supăra pe ceilalţi.
# Chiar dacă greşeşte, nu îl pedepsi de prima dată. Este doar un copil şi are nevoie de timp pentru a înţelege şi pentru a se adapta la regulile celor mari. Chiar şi după şapte ani, anumite lucruri se mai pot repara!
"A te adapta în funcţie de nevoile celuilalt înseamnă de fapt să ştii să trăieşti"!
În majoritatea culturilor lumii, deprinderea copiilor cu regulile de bună purtare este o parte esenţială a educaţiei celor mici. "Cei şapte ani de acasă" sunt decisivi pentru felul în care viitorul adult se va integra în societate şi pentru modul în care acesta se va raporta la valorile unanim acceptate.
"Mulţumesc", "Bună ziua", "Ce mai faci?", "Dumneavoastră" sunt formule de politeţe şi de adresare pe care cel mic ar trebui să le deprindă încă din fragedă copilărie.
Indiferent dacă este vorba de japonezi, români, africani, ruşi sau americani, în orice societate, politeţea reprezintă, şi ne reprezintă, valoarea şi valorile, maniera în care ne raportăm la grupul din care facem parte. Politeţea şi buna creştere reprezintă respectul faţă de ceilalţi şi structura socială din care facem parte. Regulile de bună purtare ne ajută să ne plasăm pe o anumită poziţie socială şi de aceea este esenţial să îi deprindem şi pe cei mici cu regulile societăţii din care facem parte încă din fragedă pruncie.
Chiar dacă unii consideră că, în prezent, societatea nu mai acordă suficientă atenţie regulilor de bună purtare pe care trebuie să le transmită copiilor, unii analişti susţin că nimic nu s-a schimbat în societatea modernă. Dominique Picard, psihosociolog, autorul unui volum intitulat "Ritualurile bunelor maniere", susţine că regulile sunt aceleaşi, "permiţând individului să fie recunoscut de societatea în care trăieşte".
"Singura diferenţă faţă de trecut este aceea că în prezent s-a trecut de la un model familial foarte ierarhizat la unul mult mai democratic", susţine autorul. "Aceasta nu înseamnă că nu mai trebuie să îi învăţăm pe cei mici să ţină cont de vârsta interlocutorului, pentru a-şi adapta discursul şi comportamentul faţă de acesta", accentuează specialistul francez. "A te adapta în funcţie de nevoile celuilalt înseamnă de fapt să ştii să trăieşti", punctează Picard.
Abecedarul bunelor maniere trebuie aplicat încă de la vârsta la care copilul începe să vorbească. La această vârstă, copilul începe deja să arate celorlalţi copii cu care intră în contact "regulile jocului". Un copil prea agresiv, neatent cu ceilalţi, impulsiv, nerăbdător va fi în cele din urmă indezirabil în mijlocul unui grup de copii, tocmai pentru că nu respectă "regulile jocului".
Părinţii încep să-şi dea seama de rolul lor de "profesori" abia pe la vârsta de doi ani, când cel mic începe să vorbească şi să se hrănească singur. De cele mai multe ori, masa este terenul confruntării dintre dorinţa de explorare a copilului – care începe să-şi descopere autonomia - şi regulile impuse de adulţi.
Pe de altă parte, copiii au, începând cu vârsta de patru-cinci ani, şi o mare dorinţă de imitare. Atunci sunt deprinse regulile de bază ale comportamentului la masă, când va începe să folosească tacâmurile, şerveţelul să se şteargă la gură, să întrebe dacă poate să se ridice de la masă. În momentul în care i se va spune însă "Nu face asta!" sau "Fă aşa!", copilul se va revolta şi va încerca să facă exact opusul, tocmai pentru a testa limitele părinţilor sau ale anturajului.
De aceea, pedopsihologii recomandă părinţilor să fie un exemplu tăcut pentru cei mici mai degrabă, decât să le impună un anumit model.
Deprinderea formulelor de politeţe trebuie începută de la o vârstă fragedă, atunci când copilul este foarte receptiv la incurajările venite din partea celor mari. Pentru a-i adapta la algoritmul politeţei în cadrul familiei, psihologii le recomandă spre exemplu părinţilor să impună un anumit "ritm al familiei", pe care toată lumea (inclusiv părinţii) să îl respecte.
Spre exemplu, o masă în familie pe săptămână de la care niciun membru al familiei să nu lipsească. Astfel de reuniuni sunt de fapt o excelentă şcoală de bune maniere pentru cei mai mici membri ai familiei. Aici se învaţă practic cum trebuie să stai la masă, cum să mănânci, cum să te comporţi la masă, când poţi să vorbeşti şi când trebuie să îi laşi pe ceilalţi să vorbească, să înveţi să îi asculţi pe ceilalţi, cum să te foloseşti de tacâmuri, formulele de politeţe.
Invitarea la masă a unor musafiri este de asemenea un prilej de a-i învăţa pe copii nu numai politeţea formală, lipsită de conţinut, dar şi plăcerea reuniunilor cu prieteni sau rude, plăcerea şi emoţia de a face şi de a primi cadouri, generozitatea. În cele din urmă, susţin psihologii, nu există o limită de vârstă până la care bunele maniere se pot învăţa, însă cu cât lecţia bunei-cuviinţe şi a menajării sensibilităţilor celor din jurul nostru este începută mai devreme, cu atât mai bine!
Regulile lecţiilor de bună purtare
# Nu critica niciodată copilul în public pentru greşelile pe care le face. În acest fel îl pui în inferioritate şi îl umileşti.
# Nu folosiţi formule dure pentru a-i atrage atenţia asupra greşelilor pe care le-a făcut. Diplomaţia, cea mai bună metodă.
# Explică-i întotdeauna de ce nu este bine să facă anumite lucruri şi de ce trebuie ca în anumite situaţii să evite să spună lucrurilor pe nume pentru a nu-i jigni sau supăra pe ceilalţi.
# Chiar dacă greşeşte, nu îl pedepsi de prima dată. Este doar un copil şi are nevoie de timp pentru a înţelege şi pentru a se adapta la regulile celor mari. Chiar şi după şapte ani, anumite lucruri se mai pot repara!
"A te adapta în funcţie de nevoile celuilalt înseamnă de fapt să ştii să trăieşti"!
Meteo: Cod galben !
În intervalul 22 octombrie, ora 12, - 24 octombrie, ora 21, va ploua pe arii extinse în majoritatea regiunilor, ploile vor avea şi caracter de aversă şi pot fi însoţite de descărcări electrice, informează Rompres.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cu Cod galben şi pentru judeţul Botoşani.
În sudul şi estul ţării, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, cantităţile de apă vor depăşi local 25....30 l/mp şi izolat 50 l/mp în 24 de ore.Vantul va prezenta intensificări susţinute în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, îndeosebi în cursul zilei de luni, cand va atinge şi izolat va depăşi viteze de 70...80 kilometri la oră.
Mileanca, precipitaţii ora 16,51 :12,4 l/mp.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cu Cod galben şi pentru judeţul Botoşani.
În sudul şi estul ţării, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, cantităţile de apă vor depăşi local 25....30 l/mp şi izolat 50 l/mp în 24 de ore.Vantul va prezenta intensificări susţinute în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, îndeosebi în cursul zilei de luni, cand va atinge şi izolat va depăşi viteze de 70...80 kilometri la oră.
Mileanca, precipitaţii ora 16,51 :12,4 l/mp.
L’exposition « l’Aristocrate et ses Cannibales »
Pendant sept ans, le comte hongrois Festetics de Tolna a parcouru l’Océanie avec sa femme, Eila Haggin, à bord d’un bateau baptisé le Tolna.
L’exposition est conçue comme une chronique autour du voyage qui, à travers 12 escales choisies au long du récit de Festetics lui-même, parcourt des aspects significatifs du contexte imaginaire, idéologique, ethnographique et historique du Pacifique, à la fin du XIXème siècle.
L’exposition propose une chronique quasi journalistique du voyage, dans le style des magazines de voyage de la fin du XIXème. Une carte de navigation en est le fil conducteur.
De cette carte visible tout au long du cheminement de l’exposition sont extraits en vis-à-vis des événements, rencontres, et personnages qui jalonnent la navigation.
Plus d’info sur www.quaibranly.fr
L’exposition est conçue comme une chronique autour du voyage qui, à travers 12 escales choisies au long du récit de Festetics lui-même, parcourt des aspects significatifs du contexte imaginaire, idéologique, ethnographique et historique du Pacifique, à la fin du XIXème siècle.
L’exposition propose une chronique quasi journalistique du voyage, dans le style des magazines de voyage de la fin du XIXème. Une carte de navigation en est le fil conducteur.
De cette carte visible tout au long du cheminement de l’exposition sont extraits en vis-à-vis des événements, rencontres, et personnages qui jalonnent la navigation.
Plus d’info sur www.quaibranly.fr
Abonați-vă la:
Postări (Atom)