sâmbătă, 15 noiembrie 2008

Un antibiotic în mere...

Urme de streptomicină au fost detectate în merele cultivate în Vorarlberg ( Austria), o regiune apropiată de Elveţia.

Acest antibiotic, utilizat în Vorarlberg din 2005 contra "focului bacterian",a fost identificat în mai bine de jumătate din dozele eşantioane din merele analizate.

Autorităţile locale aşteaptă să reexamineze strategia ce o vor adopta în viitor.

Aceste teste suscită perplexitate în Elveţia. Printre întrebările "en suspens" figurează sortarea fructelor analizate, când au fost tratate şi cu ce produs.În egală măsură va trebui să se determine cu certitudine dacă streptomicina descoperită provine efectiv din pomii trataţi contra "focului bacterian".

Dar streptomicină a fost detectată şi în mierea de albine din Elveţia. Aproape 3395 de kg. au fost declarate ca improprii pentru vânzare pentru că ele au fost contaminate.Aceasta reprezintă una la mie din producţia anuală de miere elveţiană.

Bună dimineaţa!

*Cer acoperit şi astăzi noaptea şi ziua* Candidaţii parlamentari pătaţi pe toate gardurile, stâlpii şi vitrinele* Au intrat şi grevele în criză*

*5 metode simple de a scapa de euro-criză: lucraţi zilnic 10 ore*Consumati cat mai des spanac si broccoli!*Reduceti cantitatea de lucruri pe care le purtati in geantă*Votaţi într-o pozitie corecta!*Vreţi să ştiţi cât veţi trăi: deschideţi larg termopanele electorale!*

vineri, 14 noiembrie 2008

Părinţii pedepsiţi!


Proiectul Ministerului Justiţiei îi bucură pe profesori. Ei speră că măsura îi va impulsiona pe părinţi să-şi lase copiii la studii.

Părinţii care nu-şi lasă copiii la şcoală ar putea ajunge după gratii. Măsura este trecută în proiectul Noului Cod Penal.

Abandonul şcolar este o modă încă în multe comunităţi, fie din cauza sărăciei, fie că tradiţia cere acest lucru.

La nici zece kilometri de Bucureşti, zeci de copii au uitat cum arată manualele, scrie realitatea.net. Glina este una dintre comunele cu cea mai mare rată a abandonului şcolar din judeţul Ilfov. În multe dintre familiile de romi, fetele merg la şcoală până în clasa a IV-a, maxim a V-a. Părinţii lor spun că este periculos ca la ore să se îndrăgostească de băieţi români, lucru total interzis de legea lor.

Pedeapsa pentru părinţii care nu-şi lasă copiii să meargă la şcoală ar putea fi de până la un an de închisoare.

A început Postul Crăciunului!


Astăzi, Biserica Ortodoxă intră în Postul Crăciunului. Este un post luminos, întrucât ne pregătim pentru o bucurie. În postul Naşterii Domnului, care ţine 40 de zile, sunt numai pomeniri ale bucuriei, ale nădejdii de bucurie. Ca orice post, în primul rând el trebuie să reprezinte o abţinere de la lucrurile rele care ne îndepărtează de Dumnezeu şi de oameni. Însă, odată cu gândurile noastre, în post ne angajăm şi la o disciplină în ceea ce priveşte hrana. Ne folosim numai de hrana vegetală şi, în zilele hotărâte pentru dezlegare la peşte, folosim şi peşte, şi untdelemn.

Astfel, din punctul de vedere al alimentaţiei, Postul Crăciunului este un post mai uşor faţă de cel al Paştelui, având multe dezlegări la peşte, ulei şi vin. În comunitatea tradiţională, odată ce lumea a intrat în post, în primele zile aveau loc activităţi dedicate curăţeniei, având în vedere că întreaga perioadă a postului era una în care se urmărea purificarea prin toate mijloacele.

Alegătorii şi votul uninominal. Schimbarea la faţă (V)

Ca sa puteti vota la 30 noiembrie, trebuie sa cunoasteti cateva lucruri esentiale. In primul rand, ca sa stiti ce politicieni urmeaza sa votati trebuie sa aflati in ce colegiu uninominal va aflati, corespunzator adresei de domiciliu. Este vorba, de fapt, de doua colegii pentru fiecare adresa, unul pentru alegerea unui deputat (D) si altul pentru alegerea unui senator (S).

Daca stiti ce colegii (D si S) va intereseaza, e mult mai simplu sa aflati candidatii. Sigur ca partidele politice si candidatii insisi au toate motivele sa vina in intampinarea dumneavoastra si probabil veti sti ce nume veti gasi pe buletinele de vot din afisele de pe strada sau din pliantele din cutia de scrisori. Dar daca vreti sa nu va bazati pe asta, aflati care sunt candidatii din colegiile dvs. de pe pagina de internet a Biroului Electoral Central, la capitolul candidati

Delimitarea sectiilor de votare a fost facuta de primarii asa ca tot de la primarii, o sa aflati ce sectie de votare corespunde adresei dumneavoastra. Cu cateva zile inaintea votului, e de presupus ca la toate sectiile de votare vor fi afisate ca de obicei, tabele cu toate adresele, respectiv toate sectiile de votare din colegiile uninominale ale localitatii.

In al treilea rand, la alegerile de la 30 noiembrie nu se mai voteaza pe liste speciale. Acest lucru inseamna ca persoanele care se afla in calatorie, in tara sau in strainatate, studentii sau cei spitalizati nu vor vota. Urnele mobile nu sunt insa desfiintate. Cetatenii netransportabili din cauza de boala sau invaliditate care vor sa voteze cu ajutorul urnei mobile trebuie sa faca cerere catre presedintele sectiei de votare arondate.

In ceea ce priveste votul romanilor din strainatate, acestia au de votat patru deputati si doi senatori. Cu alte cuvinte, pentru romanii din strainatate au fost alcatuite patru colegii uninominale pentru deputati si doua colegii uninominale pentru senatori. Dar, dupa cum spuneam mai sus, nu toti cetatenii aflati in strainatate la 30 noiembrie pot vota. Cei care se prezinta la sectiile de votare organizate la ambasadele Romaniei sau la consulate trebuie sa faca dovada ca au resedinta sau domiciliul in strainatate. In cazul in care este vorba despre state membre ale Uniunii Europene, se poate vota si cu cartea de identitate, dar ea trebuie sa fie insotita si de documente care atesta resedinta in tara respectiva. Ca sa fiti siguri despre ce fel de documente e vorba, sunati in prealabil la ambasada Romaniei din tara in care locuiti.

Bună dimineaţa, Mileanca !

*Tot ceaţă şi astăzi* E fudul, mănâncă bine, se îmbracă mai bine, nu e nicio criză!*

*Mania sacoşelor burduşite, ultima boală a milencenilor* Ultima modă: turismul electoral!*

joi, 13 noiembrie 2008

"Pedepsiţi" cu...masaj!


Noua pedeapsa pentru copiii neascultatori consta in masajul capului si picioarelor pentru controlul comportamentului neadecvat. Explicatia este ca masajul calmeaza sentimentele agresive, imbunatateste capacitatea de concentrare si respectul de sine si amelioreaza anxietatea si stresul.

Compania Bud-Umbrella, cu sprijinul consiliului local Lambeth din sudul Londrei, va initia proiectul anul viitor in 74 de scoli din Marea Britanie, informeaza telegraph.co.uk. Cu un buget de 90000 de lire sterline, profesionisti in reflexologie(disciplina care se ocupa cu studiul reflexelor) vor fi trimisi in scoli, desi nu exista dovezi clare ca acest tratament amelioreaza comportamentul.

Paul McGlone, de la Consiliul local Lambeth, declara ca este foarte important sa se ia masuri impotriva comportamentului neadecvat al tineretului. El mai spune si ca initiatorii proiectului nu-si vor cere scuze pentru faptul ca folosesc metode noi si diferite si ca este evident ca acestea nu vor inlocui metodele traditionale.

John Penrose, membru al parlamentului, afirma: “Profesorii experimentati au mai multe modalitati de a aborda copiii nedisciplinati, iar dezmierdarea picioarelor nu este una dintre ele.”
Mark Wallace, de la TaxPayers’
Alliance, declara: “Cum este posibil ca sistemul educational sa aiba succes daca tinerii neascultatori sunt desfatati, iar cei care muncesc din greu si se descurca bine nu primesc nimic?”

Să fie o soluţie educativă pentru unii dintre elevii şcolii din Mileanca?

Bună dimineaţa, Mileanca !


Ceaţă pretutindeni* Este ziua când, oficial, s-a instalat criza economică*

*Tinerii vor pune ştampila pe numele candidatului indicat de rude. Motivul : sistemul de vot uninominal i-au „băgat în ceaţă*

*fermierii milenceni vor cultiva castravetii curbati si morcovii nodurosi care vor putea fi vanduti fara restrictii şi în UE*

miercuri, 12 noiembrie 2008

Parlamentar de Colegiu. Caut voturi!

Asistăm la spargerea pieţei electorale. Probabil, pentru cei mai mulţi pare incredibil. După câţiva ani în care electoratul românesc a fost prezentat drept un veritabil El Dorado, după ce tuturor li s-a inoculat ideea că preţul parlamentar nu poate decât să crească, după o adevărată emo-manie, după atâta panică la cumpărare, vedem că piaţa se întoarce. Sunt create toate condiţiile. Cererea solvabilă pe aceste paliere de preţuri s-a epuizat, achiziţiile în scop speculativ au dispărut cu totul, sponsorii sunt presaţi de scadenţele la credite, împrumutul electoral a devenit costisitor, ieşirile de candidat sunt din ce în ce mai evidente şi, finalmente, percepţia se schimbă. Dacă până mai ieri găseam o mulţime de electorat-entuziaşti, acum scepticismul realist câştigă tot mai mult teren. Este un proces care abia începe şi va dura câţiva ani. Ca orice balon speculativ, şi acest uriaş bubble din uninominalul românesc trebuie să se dezumfle. Un fenomen dureros, care va marca evaporarea unor candidaţi fictivi, pe care naivii contau ca fiind echivalentul deţinerilor de promisiuni fără acoperire

Psihologia de bubble din ultimii ani, încă ne împiedică să ne imaginăm până la ce valori scăzute vor ajunge alegerile din România care păreau atât de nepreţuite în epoca excesului de democraţie. Atunci când îi spui cuiva că valoarea unei candidaturi pe care o deţine se va înjumătăţi în următorii ani sau chiar va coborî şi dincolo de aceste limite, încă te poţi confrunta cu o importantă doză de scepticism. Dar cum este să îi spui cuiva că valoarea fictivă a unei candidaturi achiziţionate în scop speculativ la un preţ supraevaluat va tinde spre zero? Pentru că nu suntem departe, nici în timp şi nici ca picaj al preţurilor, de vârful curbei speculative, încă această perspectivă ne apare ca pură fantasmagorie.
Cu toate acestea, lucrurile sunt departe de a sta astfel!
Piaţa uninominalului are o lichiditate acceptabilă şi, dacă accepţi un discount rezonabil, poţi scăpa de el destul de rapid. Îţi lichidizezi astfel candidatura chiar dacă mult sub aşteptările iniţiale. Dacă nu vrei să o faci, voturile respective sunt, până la urmă, un bun. Le poţi utiliza în multiple feluri: le poţi închiria, poţi să le amanetezi, te poţi milostivi de nişte candidaţi generoşi etc.

Uninominalul reprezintă o piaţă nelichidă, cu un număr de vânzători infinit şi sume de bani disponibile pentru achiziţii cvasiinexistente. Se vede din pădurile de panouri cu anunţuri electorale care au proliferat la marginea drumurilor comunale şi judeţene. Acest aspect ne apare ca evident şi atunci când şmecherii de voturi se bat între ei pe traseele diverselor uliţe colbuite aflate în stare de proiect.

Ar rămâne, totuşi, o categorie de electorat care, este drept, s-ar putea să nu ofere preţurile scontate... Aştept cu interes să văd anunţuri de mică publicitate: "Colegiu uninominal. Căutăm candidaţi!".
Cred că este singurul exit plauzibil pentru cei care credeau că se vor îmbogăţi în câţiva ani din vânzarea unor astfel de promisiuni

Bună dimineaţa, Mileanca !


"Vremea blândă" susţine abrogarea ordonanţei privind amânarea creşterilor salariale*Parlamentarii din campanie electorală îşi golesc puşculiţele organizând "jocuri" la limita legii*" Am dublat pensiile", " Am dublat salariile", "O vom face din nou!", " Doamne, cât sunt acum de multumit!"* Milencenii nu prea cred în criză*

marți, 11 noiembrie 2008

Vin vremuri grele: banii la ciorap!


Ai auzit poate de pe la cunoscuti, ca anul viitor va fi un an greu. Daca n-ai auzit, repet: 2009 va fi un an greu!
Ma gandesc la omul cu credite (eventual indatorat pana la limita acceptata de banca), platit cu salariul mediu – sau pe aproape – si cu slaba rezistenta la tentatiile din luna exceselor. Adica decembrie, lunacadourilor, a cumparaturilor – multe, de fapt, inutile –, a mofturilor de tot felul, a banilor cheltuiti cu larghete

O precizare: nu te indemn sa fii zgarciob, ci doar ponderat, macar un pic mai atent cu bugetul personal decat in anii trecuti.

Semnele anului viitor sunt vizibile, totul e Sa VREI sa le vezi. Banii sunt mai scumpi, dobanzile au crescut deja, iar imprumuturile sunt mai greu de obtinut. Banca Nationala se bucura ca ritmul creditarii a incetinit, si nu degeaba. In conditii de criza globala, nu e sanatos sa consumi pe datorie, mai ales daca banii cheltuiti se duc pe bunuri si servicii importate, deci nu ajung la salariati din Romania.

Incep sa apara si la noi primii someri ai crizei. Da, poate nu te numeri printre cei peste 16.000 de concediati din primele noua luni ale acestui an. INCa! Pentru ca vor urma alti 17.000 pana la sfarsitul anului, potrivit estimarilor guvernamentale.

Ianuarie si februarie ne cam gasesc pe toti cu portofelele usurate. Am "spart" de Craciun, am cheltuit de Revelion, dar ratele si facturile nu tin cont nici de sarbatori, nici de mofturile noastre. Vom fi in plina iarna si, daca avem parte de zile friguroase, facturile de incalzire vor fi mai mari. Asa ca n-ar fi rau sa pui ceva bani deoparte sau chiar sa achiti, in decembrie, in avans, vreo doua-trei rate, la credit.

Daca la anul ajungi sa imprumuti bani ca sa achiti ratele, nu te vad bine!
Daca ai masina, poate n-ar fi rau sa iei in calcul ca polita RCA, de exemplu, va fi mai scumpa in 2009. O varianta ar fi sa o achiti in rate, insa chiar si asa, pe tot anul, ai putea plati in plus 15-20%; scumpirea pentru 2009 a fost anuntata inca de la inceputul acestui an.
In perioada ianuarie-martie vor veni si impozitele pe locuinta si masina. Alti bani, alta distractie. Le poti plati si pe astea esalonat (trimestrial), dar pana in martie tot trebuie sa ai banii pentru prima rata (scadenta pe 15 martie).

Sunt sanse sa primesti prima de Craciun? Eu zic s-o pui frumusel intr-un depozit la banca sau macar intr-un cont de economii. Prin februarie-martie s-ar putea sa-ti fie de mare folos!
Cumpara cumpatat, eventual fa-ti o lista, pentru ca in plin sezon de cumparaturi supermarketurile scot la bataie artileria grea: promotii care te indeamna sa cumperi dublu sau triplu fata de cat ai nevoie, rafturi special scoase in calea cumparatorilor compulsivi, sau "oferte limitate" care iti dau senzatia ca prinzi ultimul tren pentru cea mai buna cumparatura din an.

O spun iar: 2009 va fi un an greu si doar cei cumpatati vor trece cu bine, mai ales daca bugetul personal duce povara unor imprumuturi bancare. Iar ca sa ajungeti la cumpatare, incercati din decembrie sa puneti in practica formula "magica" a oamenilor cu castiguri moderate si fara probleme financiare: cheltuiti in fiecare luna un pic mai putin decat castigati iar diferenta puneti-o la ciorap! Va spun de pe acum ca n-o sa va para rau...

Comuna în beznă!


Întreaga comună a ramas aseară, în două reprize, preţ de mai bine de 15 minute,între orele 18-20, pe întuneric din cauza unei pene de curent produsă la reţeaua de distribuţie a energiei electrice. Deocamdata, nu s-au cunoscut cauzele producerii acestei avarii importante. Reprezentantii E.ON Moldova nu au mai putut fi contactaţi. Potrivit unor surse neoficiale, avaria ar fi fost cauzata de o defectiune la un transformator.
Vom reveni cu amanunte!

Bună dimineaţa, Mileanca !


Aceeaşi zi ne aşteaptă, din punct de vedere meteorologic, cu cea de ieri! Din punct de vedere electo-uninominal , avem o ţară de risc în vreme de criză!

luni, 10 noiembrie 2008

Alegătorii şi votul uninominal. Efectele votului pozitiv (IV)


Daca va aflati in situatiile de la punctele 1 si 2, descrise mai sus, va puteti considera un alegator fericit. Inseamna ca aveti cele mai multe sanse ca votul dumneavoastra sa fie reprezentat in configuratia viitorului Parlament.
Sistemul electoral mixt va face ca votul dvs. sa se contabilizeze in dreptul liderului simpatizat si sa il ajute inclusiv sa intre din nou in Parlament.
Partidul va primi si datorita votului dumneavoastra un mandat in plus, la redistribuirea de la nivel national, iar domnul simpatizat are mai multe sanse sa-si inceapa cariera de parlamentar.
Mai aveti o varianta. In cazul in care de obicei va declarati apolitic, nu urmariti dezbaterile de la televizor. Ati auzit insa ca o personalitate foarte cunoscuta din cu totul alt domeniu decat politica a decis sa participe la alegeri. Dar candideaza in alt colegiu decat in cel in care votati dumneavoastra. Singura posibilitate de a-i transmite sprijinul dumneavoastra este sa votati partidul in numele caruia candideaza.
Dar nici daca numele inscrise in cursa in colegiile uninominale (S si D) in care votati dumneavoastra nu va spun nimic, nu e momentul sa va declarati dezamagiti. Poate ca desi nu aveti incredere in candidatii care apar pe buletinul de vot, aveti incredere in liderii politici ai unui partid prezent si in colegiul dumneavoastra. In acest caz, aveti de asemenea cele mai mari sanse ca votul dumneavoastra sa fie reprezentat in Parlament.

Eco-fotografia zilei!

Nepoţelul Teodor Rareş

Bună dimineaţa, Mileanca !



Vremea se va răci accentuat în toată ţara, în special în regiunile extracarpatice. Potrivit specialiştilor de la Administraţia Naţională de Meteorologie, în prima jumătate a săptămânii se vor înregistra ploi slabe şi burniţă în special în sud, dar şi ceaţă în celelalte regiuni.

În depresiunile din estul Transilvaniei, minimele vor fi de -7 grade C. În restul ţării, temperaturile se vor situa între -1 şi 7 grade C, cu maxime cuprinse între 6 şi 15 grade C. La noapte, frigul va persista în centrul şi nordul ţării, unde se vor înregistra valori negative.

Răcirea vremii vine după o perioadă cu maxime peste valorile normale. Masa de aer tropical ne-a asigurat o toamnă călduroasă, însă se retrage în favoarea masei de aer polar care a pătruns vineri în ţară şi care a adus o răcire considerabilă în toate regiunile. Specialiştii dau asigurări că vremea va începe să se încălzească la jumătatea săptămânii viitoare.