sâmbătă, 7 martie 2009

Editorial:Numai 20% şi...criza până când!


Guvernul discută un proiect de ordonanţă de urgenţă menit să reducă cu 20 la sută cheltuielile în sectorul bugetar, prin care se elimină aproape 20 de sporuri şi indemnizaţii acordate până acum salariaţilor la stat - printre care sporurile pentru cei care lucrează cu fonduri europene – şi propune compensarea orelor suplimentare cu ore libere.

În noua lege a salarizării unice a personalului bugetar se prevede că profesorii vor primi cel mult 20 la sută sporuri, odată cu aplicarea actului normativ. La nivelul Uniunii Europene există o marjă a sporurilor de 20 la sută. Noua lege a salarizării unice în sistemul bugetar prevede să existe maxim 20 la sută sporuri.

Reprezentanţi ai Ministerului Muncii, Ministerului Educaţiei şi ai altor ministere implicate pe de o parte şi profesorii, de cealaltă parte, vor negocia ce sporuri rămân şi care se vor tăia. Cadrele didactice au anunţat că nu sunt dispuse să renunţe la niciun spor care este prevăzut în legile organice – Codul Muncii şi Statutul Personalului Didactic.

Decizia Guvernului de a tăia sporurile bugetarilor a nemulţumit profsorii, care au sistat negocierile cu Ministerul Educaţiei pentru semnarea noului contract de muncă la nivel de ramură.

***

**

Dacă nu ar fi venit criza financiară globală, dacă mari bănci de investiţii din America nu s-ar fi prăbuşit, dacă numeroase state n-ar fi intervenit să salveze bănci şi companii, poate că nu şi-ar fi avut locul o astfel de întrebare.

FMI crede că în 2009 vom avea recesiune, în vreme ce Guvernul, BNR şi preşedintele susţin contrariul. Diferenţele de vederi sunt aproape ireconciliabile când la mijloc se află o instituţie ce şi-a dovedit de-atâtea ori inflexibilitatea.


Lucrurile s-au complicat. Prognozele au fost greşite. Desigur, din cauza oamenilor care operează cu aceste prgnoze. Criza a împuţinat şi a scumpit banii într-un moment în care, în toată lumea, nevoia de bani pentru dezvoltare durabilă crescuse imens.

După părerea mea, discuţiile cu Fondul s-au împotmolit la capitolul taxe şi impozite. Cele două impozite importante (cotă unică şi/sau la majorarea Taxei pe Valoarea Adăugată) pot fi însă cu greu modificate şi pentru că ar aduce atingere gravă intereselor politice, dar şi pentru că afectează deopotrivă şi nediferenţiat atât populaţia, cât şi firmele.

Milencenii judecă simplu: câţi bani au şi câte produse pot să cumpere. Deşi nivelul bunăstării nu se poate reduce la câţi bani au şi la câte bunuri pot să-şi procure, chiar dacă aceste elemente sunt esenţiale. A vorbi despre bunăstare înseamnă a avea în vedere securitatea alimentară, locuinţe, raportul dintre oferta de mărfuri de pe piaţă şi cererea sol­vabilă, serviciile curente, ocrotirea sănătăţii, învăţământul, posibilităţi de petrecere a timpului liber şi multe altele.

Astăzi, viaţa economică a comunei noastre a devenit tot mai dependentă de capacitatea de decizie a consilierilor locali, a managerilor, a specialiştilor. Pentru că, în fiecare clipă, e nevoie de o decizie bună, imposibil de obţinut fără împletirea profesionalismului cel mai înalt cu răspunderea maximă.

Bună dimineaţa, Mileanca!


*ploi, numai 4 l/mp* sporuri 20%!* Criza ...dar până când!?*

vineri, 6 martie 2009

Manifestări de 8 Martie

De 8 Martie, Ziua Internaţională a Femeii, elevii din clasele I-IV şi preşcolarii din grupele de grădiniţă de la Şcoala cu clasele I-VIII Mileanca, au organizat variate spectacole şi expoziţii.

Un buchet de flori pentru mame şi doamne educatoare ...(Marina şi Iulia)

"Ne-ar trebui slove alese din petale, cuvinte brodate cu raze de soare ca să elogiem cum se cuvine mama, educatoarea, învăţătoarea, profesoara, cu prilejul acestei zile..."( ed. Maria Filip)
"Din făptura mameii ni se plămădeşte destinul, din sufletul ei învăţăm limba dorului şi a omeniei"( ed. Laura Pălăduţă)

"Femeia sau mama - căreia sculptorii îi înalţă statui, poeţii îi închină ode, compozitorii melodii pline de gingăşie tălmăcite în sentimente nobile de dragoste, de prietenie loială, de durată."( ed. Rodica Bordianu)

"Femeia, Mama, pe lângă multiplele obligaţii în familie, desfăşoară şi o vastă activitate în societate, aducând un real aport în toate ramurile de activitate".( înv. Luminiţa Pascariu)

"Femeia-mamă este esenţa, misterul vieţii. A o respecta este puţin, a o venera este ceea ce merită. Dăruiţi-i azi o floare pe care ea o aşteaptă. O floare, unei flori..."( înv.Maria Mădularu)

"Mama, prin nobleţea ei sufletească, poate să ofere şi să facă fericiţi pe cei din jurul ei cu un zâmbet, o vorbă bună, o încurajare, blândeţe, afecţiune."( înv.Gica Ciobotariu)


"La mulţi ani cu sănătate tuturor mamelor de ziua lor".( Diana şi Alexandra)
































joi, 5 martie 2009

Editorial: Şcoala departe de standardele europene!


În decembrie 2008, Ministerul Sănătăţii a emis ordinul prin care a stabilit standarde europene pentru unităţile şcolare româneşti.

Ministerul Ed. C I încă nu a dat un aviz. Validarea acestor prevederi ar însemna ca Ministerul Educaţiei să semneze dispariţia şcolilor care nu corespund standardelor europene.

Iată motivele pentru care MECI a refuzat aprobarea acestui ordin: lipsa alimentării cu apă potabilă a şcolilor, lipsa canalizării, existenţa WC-urilor din paiantă, în curtea şcolii, lipsa căldurii. În asemenea condiţii, reglementările referitoare la cubajul sălilor de clasă (5-8 mc pentru un copil) ori cele care cer ca în sălile de clasă să fie o temperatură constantă de 22°-24°C, o umiditate relativă de 40-60% şi o viteză a curenţilor de aer de 0,1-0,3 m/s par de-a dreptul din altă lume.
Iată şi standardele europene:

Cel mult patru ore de lecţii pentru elevii din învăţământul primar, cinci ore pentru şcolarii de gimnaziu şi şase ore în cazul liceenilor şi studenţilor, cursuri numai dimineaţa pentru elevii din clasele I-IV, a VIII-a şi a XII-a şi evitarea situării a două ore consecutive ale aceluiaşi obiect de studiu. Aşa ar trebui să arate orarul ideal, în opinia Ministerului Sănătăţii, care a stabilit în amănunt regimul de activitate şi odihnă pe care ar trebui să-l respecte copiii. În timp ce preşcolarii cu vârste între trei şi patru ani ar trebui să înveţe o oră pe zi, să se joace şase ore şi să doarmă două ore la prânz, elevii cu vârsta între nouă şi zece ani ar trebui să înveţe cinci ore pe zi şi să dedice patru ore sportului şi activităţilor recreative în aer liber. În ceea ce priveşte aşezarea băncilor în sălile de clasă, aceasta trebuie să se facă în sistem amfiteatru, pentru a plasa elevii în funcţie de nivelul lor de dezvoltare şi a evita apariţia deformărilor de coloană vertebrală.

De asemenea, fiecare sală ar trebui dotată cu bănci de mărime reglabilă atât a înălţimii pupitrului, cât şi a înălţimii scaunului, iar pupitrul ar trebui să fie înclinabil între 0 şi 20 de grade, pentru a-l aduce la 30-40 de centimetri de ochii şcolarilor, perpendicular pe direcţia privirii. Înălţimea scaunului trebuie să corespundă cu aproximativ 20% din înălţimea elevului sau cu doi-trei centimetri în plus faţă de lungimea gambei. Pe lângă asigurarea de vestiare pentru depozitarea hainelor de stradă şi a ghiozdanelor, Ministerul Sănătăţii a stabilit şi cât anume au voie cei mici să care în spinare. Astfel, masa conţinutului ghiozdanului nu trebuie să depăşească 10% din masa elevului.

În privinţa grădiniţelor, acestea nu trebuie să aibă mai mult de 20 de copii în grupă, în fiecare sală urmând a fi asigurate o temperatură de 20-24 de grade Celsius şi o umiditate relativă de 40-60%. În dormitoare, paturile trebuie amplasate la o distanţă de minimum un metru faţă de pereţii exteriori, intervalele dintre rânduri fiind stabilite la o distanţă cuprinsă între 0,75 şi un metru. Unităţile de învăţământ preşcolar ar trebui să ţină seama de recomandările MS şi în privinţa meniului pe care îl servesc copiilor. Mâncărurile gen tocături prăjite sau şniţele sunt permise preşcolarilor numai dacă au fost fierte sau pregătite la cuptor în prealabil, iar legumele şi fructele deshidratate sunt interzise.

Untul şi smântâna sunt singurele grăsimi animale pe care copiii au voie să le consume, iar ouăle fierte şi secţionate după fierbere ar trebui să dispară din meniu. Igiena personală ar trebui şi ea sporită, grupurile sanitare din unităţile de învăţământ urmând a fi dotate în mod obligatoriu cu săpun şi aparat de uscare a mâinilor după spălare. În cazul grădiniţelor care asigură cazare, personalul trebuie să asigure călcarea lenjeriei de corp, de pat şi a feţelor de masă.

Bună dimineaţa, Mileanca!



* ziua plouă, noaptea plouă: cod galben!* Mileanca, departe de creditele europene!* criza congelată nu merge la export!*

miercuri, 4 martie 2009

Bank Top!

*RAZVAN* (3/4/2009 7:38:39 PM): PROVERBE STRICT ROMANESTI
- Ca romanu' nu-i nici unu', unde-s multi putea fi unu'!!
- Fie painea cit de rea, tot ti-o fura cineva.
- Cine ne viziteza ne face onoare, cine nu, placere.
- Ne nastem goi, uzi si flaminzi. De abia dupa aceea lucrurile se inrautatesc.
- In viata sunt doua cuvinte care deschid multe usi: "trage" si "impinge".
- Omul intelept isi face vara sanie si iarna o pune pe foc.
- Cine fura azi un ou si se lasa prins...e bou!!!
- Proverb marinaresc: "Iubeste-ti copilul ca si cum ar fi al tau"
- Nicio fapta buna nu scapa nepedepsita!
- Cum iti asterni, cum vine altul si se culca in locul tau.
- Ai carte, ai cu ce sa te stergi la fund.
- Daca totul a iesit bine, inseamna ca ai gresit undeva.
- Mama prostilor e mereu gravida... :))
**
*
*RAZVAN * (3/4/2009 7:37:48 PM):
Un englez, un american si un arab stau de vorba despre familiile lor, intr-un bar. Englezul zice:
"Am 10 copii acasa si daca as mai face unul as avea o echipa de fotbal!"
"Eeiii", spune americanul, "eu am 15 copii acasa si daca ma mai fortez o data imi fac o echipa de fotbal american!"
In sfirsit, arabul zice si el: "Eu am 17 neveste acasa..." Face o pauza, in timp ce soarbe tacticos din pahar. "Daca imi mai iau una, imi fac teren de golf!":))

Editorial:Adio agricultura şi alegerile din birt!


Dacă cineva şi-a imaginat că sprijinul promis fermierilor pentru achiziţia de îngrăşăminte chimice va rezolva atât problema combinatelor chimice fără piaţă de desfacere, cât şi cea a producţiilor mici la hectar din agricultura noastră de semisubzistenţă s-a înşelat.

Mult aşteptatul sprijin financiar, iniţial de 400 de lei la hectar, ulterior de 360 lei, foarte probabil nu se va concretiza. După toate probabilităţile, Comisia Europeană (CE) nu va aviza favorabil propunerea noastră de sprijinire a agriculturii şi a industriei chimice prin subvenţionarea fermierilor din cauză că formula propusă de autorităţile noastre este o formă de ajutor de stat.

Însuşi ministrul Ilie Sârbu a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că această măsură de sprijin al agricultorilor este o formă de ajutor de stat şi a lăsat să se înţeleagă că şansele ca Bruxelles-ul să o accepte sunt foarte mici.
***
**
De vineri seara până luni dimineaţa toate cârciumile din sat sunt arene electorale pentru toate partidele parlamentare. Consumatorii îşi atrag auditoriul perorând despre criză şi majorarea pensiei, iar când opţiunile sunt împărţite se caută aplanarea printr-o diversiune cu două sau trei sticle de bere.

Fiecare cârciumă are culoarea sa politică cu susţinătorii săi entuziaşti. Portocalii predomină mesele, taberele exagerează atunci când anunţă viitoarele proiecte ale Consiliului Local, nu-i mai impresionează prostia unora sau reaua voinţă. Uneori e prostie, alteori rea voinţă, alteori superficialitate... N-au răbdare să citească ori să se asculte cu atenţie.

Când nu mai aveau suflu se adânceau în paharele de alcool colorat şi muşcau câte o înjurătura pentru toţi primarii şi consilierii locali!

Trebuie să ai talent, fără îndoială, să exersezi ca un sportiv discursul în cîrciumă! Asta zilnic, culmea! Dacă vorbeai despre trecut, scăpai mai uşor de cinzeacă!

Bună dimineaţa, Mileanca !



*primăvara, la un pas de a deveni realitate!* adio agricultură!*alegerile din cârciumă!*

marți, 3 martie 2009

Editorial:Mileanca în 2015 şi campania!

Guvernul României a menţinut termenul de aderare la zona euro pentru 2014, în cadrul raportului de convergenţă trimis la Bruxelles, sperând că va dispune de suficient timp pentru a pune în practică reformele necesare, scrie Reuters, potrivit NewsIn. Astfel, raportul, aprobat de Guvern săptămâna trecută, precizează că România poate intra în anticamera de doi ani impusă monedei naţionale înainte de adoptarea euro, Exchange Rate Mechanism 2 (ERM2), cel mai devreme în 2012.


Guvernul lucrează la o strategie care să accelereze procedurile de intrare a României în zona euro, înainte de anul 2014. Cu toate acestea, mulţi economişti văd România ca unul dintre cele mai vulnerabile state din UE din cauza vastului deficit de cont curent, care presupune că mulţi investitori străini au părăsit de mult pieţele româneşti, ceea ce a dus la deprecieri record ale leului în faţa monedei unice.


Situaţia actuală a României face astfel ca mulţi analişti să fie sceptici în ceea ce priveşte respectarea termenului de aderare la zona euro. Intenţia Guvernului de a respecta acest termen de aderare la zona euro este una bună. Dacă Guvernul vrea să atingă ţinta de 2014, înseamnă că se va concentra în perioada următoare pe o serie de reforme pe care le va pune în practică. În acest fel se vor vedea efectele în economie.


Prognoza noastră este că vom fi capabili să aderăm la zona euro după anul 2015. Acest scenariu mi se pare mai plauzibil pentru că nu cred că va avea loc o relaxare a criteriilor Tratatului Maastricht.

Argumentul: Consiliul nostru local şi-a aprobat Strategia de dezvoltare economico-socială pentru anii 2008-2013, unde cuprinde câteva zone ce ar putea atinge ţinta Guvernului. Mai mult, reformele şi efectele sunt salvate de valoarea euro, fiind calculate ca pentru zona euro! Vizionari incurabili, consilierii noştri locali!
***
**
Începând din data de 2 martie 2009, APIA va demara o campanie de depunere a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă. Pentru a beneficia de acest sprijn financiar, fermierii trebuie să depună la sediul APIA Darabani o singură cerere de plată în perioada 2 martie- 15 mai 2009. Depunerea cererii de plată în intervalul 15 mai - 9 iunie a.c. va determina penalităţi de 1 la sută pentru fiecare zi lucrătoare întârziere.

Bună dimineaţa, Mileanca!



*Primăvara on - line* Mileanca visează încă la 2015!*începe campania!*

luni, 2 martie 2009

Editorial: În postul Paştelui despre criza bună şi criza rea!


Pentru ortodocşi, astăzi începe Postul Paştilor, o perioadă de şapte săptămâni, rânduită pentru curăţirea sufletului. Este postul de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului. Această perioadă aminteşte de postul de 40 de zile şi 40 de nopţi ţinut de Mântuitorul Iisus Hristos înainte de începerea activităţii Sale mesianice.

Anul acesta, ortodocşii sărbătoresc Sfintele Paşti pe data de 19 aprilie, iar catolicii, care au început Postul Mare pe 25 februarie, pe 12 aprilie. Încercăm să acordăm mai multă atenţie vieţii spirituale, şi să ne purtăm mai frumos cu cei din jurul nostru.

Primele săptămâni au ca prioritate o atenţie pe care trebuie să o acordăm, în primul rând, sufletului nostru. În ultima săptămână – Săptămâna Mare – avem posibilitatea de a rememora fiecare dintre cele mai importante momente din viaţa publică a Mântuitorului.

Cine se roagă se mântuieşte, cine nu se roagă se osândeşte. Nu în ultimul rând, credincioşii trebuie să facă pomeni. Între post, rugăciune şi pomană este o strânsă legătură. Una fără celelalte nu are valoare în faţa lui Dumnezeu.

Papa Benedict al XVI-lea a atras atenţia în Mesajul său pentru Postul Mare că această perioadă trebuie să fie, în primul rând, o terapie pentru suflet, a relatat Radio Vatican.
În ortodoxie, fiecare are măsura postului lui. Adică sunt persoane care pot posti aspru, dar sunt persoane care nu au această virtute, dacă ne referim strict la aspectul alimentar.

Catolicii nu au „o poruncă” a Bisericii care să le impună un post sever cum este cel al ortodocşilor. Cu toate acestea, mulţi catolici aleg în mod conştient să renunţe şi la carne, şi la lapte, brânză şi ouă.

Soluţia ideală: oamenii să nu mai consume produse semipreparate şi să se întoarcă la mâncarea gătită. Este indicat ca în fiecare zi să se consume două-trei nuci sau alune pentru a asigura organismului necesarul de grăsimi nesaturate sănătoase. Totodată, mesele trebuie să fie frecvente.
***
**
*
De ce în unele ţări prospere criza e rea, in timp ce în altele criza e bună? Decalajul economic dintre ţări este determinat de factori culturali, geografici şi de caracteristicile tipului de criză aplicat în ţările respective. Profesorul american de economie William Baumol explică în ce măsură influentează aceste diferenţe şi care este combinaţia cea mai potrivita dintre sistemul economic şi cel politic al unei ţări.

"Oamenii au depăşit o piatră de hotar. Majoritatea trăiesc astăzi într-o economie de criză capitalistă. Acesta nu este însă sfârşitul istoriei. După cum arata realitatea, există mai multe tipuri de crize financiare şi doar o combinaţie a două dintre ele poate asigura toate beneficiile economice, sociale si politice caracteristice acestui sistem
socio-economic":(William Baumol, Robert Litan şi Carl Schramm)

Felicitare 1 Martie !

Bună dimineaţa, Mileanca !



*primăvara, într-o stare continuă de mirare!*de astăzi, în postul Paştelui!*criză bună şi criză rea!*

duminică, 1 martie 2009

Mini - târg de mărţişoare!

Astăzi, pe holurile şcolii şi în sala de clasă a-VI-a A, s-a încheiat proiectul educativ "Mărţişor 2009" printr-un mini târg de mărţişoare. S-au prezentat publicului creaţiile a peste 50 de elevi din clasele V- VIII de la Şcoala Mileanca, toate realizate în etapele premergătoare târgului, ne-a spus dna prof. Mihaela Elena Roşu, consilier educativ al şcolii.

La targ s-au găsit cele mai sucite şi mai răsucite mărţişoare din tablă, sticlă, plastic sau din lemn şi mărgele, cu şnururi de lână - ca de la sat, sau cu şnururi de mătase - ca la oraş.

" Prilejul de târguială este şi prilej de expoziţie cu obiecte mai vechi sau mai puţin vechi, precum şi prilej de poveste: despre avatarurile mărţişorului cu şnur şi moneda ajuns la breloc şi inimioară, de la talisman şi magie - la ocazie de a da plocon", şi-a încheiat pledoaria primarul comunei, dl. Ioan Ursache.

„Pretextul acestei expoziţii este mărţişorul, însă în spatele iniţiativei stă practic ideea de a promova arta şi frumosul artistic. Dacă lumea continuă să cumpere chinezării, cum e situaţia actuală, atunci nu vom face decât sa dezvoltăm China şi să îngropăm talentul şi arta românească şi să ignorăm talentele native ale acestor elevi”, a spus dna Rodica Baltă, directoarea şcolii Havârna.




Banii pentru materialele din care au fost confecţionate mărţişoarele provin de la Comitetul de părinţi, iar sumele rezultate din vânzare vor fi folosite pentru a achiziţiona materiale pentru creaţiile dedicate zilei de 8 Martie, după cum a mai declarat Dorin Niţă, vice-preşedintele Comitetului de părinţă din şcoală.


Bună dimineaţa, Mileanca!



*intrăm în Postul Paştelui!* tradiţie şi terapie prin mărţişor!*etichetă pentru 2009*