sâmbătă, 25 iulie 2009

Editorial : Sâmbăta risipită prin lume...

Parfum de weekend: fără aroganţă dar cu modestie!
*************************************************************************************
ODIHNEASCĂ-SE ÎN PACE!


Apetrea Gheorghe ( n.1925 - d. 2009 ). Condoleanţe familiilor!

joi, 23 iulie 2009

Editorial: Mileanca, sub arşiţă!

Aşadar, sâmbătă, masa de aer cald de origine tropicală, venită dinspre nordul Africii peste Marea Mediterană şi Peninsula Balcanică, se va menţine. Ziua se va caracteriza prin temperaturi ridicate, atât la nivelul solului, cât şi la înălţime, situaţie care va crea o stare de disconfort termic maxim.
Vom simţi o temperatură asemănătoare cu cea de la gura cuptorului, în care aerul este foarte fierbinte, mai spun meteorologii. Lipsa vântului va spori şi mai mult starea de disconfort.
Multă apă şi vitamine!
În aceste condiţii, corpul va transpira foarte tare şi va pierde căldură, apă şi minerale (calciu, magneziu, fosfor) din organism. Diferite organe ale corpului îşi vor intensifica activitatea prin consum energetic. Prin transpiraţie, organismul uman poate pierde până la 600 de grame de apă. Pentru a asigura organismului o funcţionare normală este necesar ca pierderea de apă şi de minerale să fie completată.
Duminică răcoroasă!
Ultima zi din weekend va fi mai răcoroasă în vestul, nordul şi centrul ţării, unde local va ploua, potrivit meteorologilor de la ANM. În sudul şi în sud-estul ţării, vremea va rămâne predominant frumoasă.

miercuri, 22 iulie 2009

Editorial: 14 septembrie, cod galben şi urare de vară!

***


Anul scolar 2009-2010 incepe la 14 septembrie si dureaza 35 de saptamani (173 de zile lucratoare), incheindu-se la 11 iunie 2010. Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovarii (MECI) informeaza, marti, ca primul semestru al anului scolar 2009 - 2010 se incheie in 29 ianuarie 2010, fiind intrerupt de vacanta de iarna din 19 decembrie si pana pe 3 ianuarie si de cea pentru prescolari si elevii din invatamantul primar, din perioada 2-9 noiembrie.

Vacanta inter-semestriala a fost stabilita pentru intervalul 30 ianuarie 2010- 7 februarie 2010. Cursurile celui de-al doilea semestru incep in 8 februarie 2010 si se incheie in 11 iunie 2010. Vacanta de primavara a fost stabilita pentru saptamana 3-11 aprilie 2010.

Vacanta de vara incepe, astfel, in 12 iunie 2010 si se incheie in 12 septembrie 2010. Exceptiile de la regula sunt clasele a IX-a de pe filiera tehnologica , pentru care durata cursurilor este de 39 saptamani, din care trei sunt rezervate stagiilor practice, clasa a X-a de la scoala de arte si meserii, clasa a XII-a de liceu - filiera tehnologica, ruta directa de calificare, clasa a XII-a de liceu - filiera tehnologica, ruta directa de calificare si clasa a XIII-a de liceu - filiera tehnologica, ruta progresiva de calificare, pentru care durata cursurilor este de 36 saptamani (o saptamana alocata stagiului practic). in plus, clasa a XI-a - anul de completare si pentru invatamantul special - clasele IX-XI, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologica vor efectua 37 de saptamani de studiu, dintre care doua de practica.

Pentru invatamantul postliceal (scoala postliceala si scoala de maistri) durata cursurilor este stabilita prin planurile de invatamant in vigoare. Tezele pot fi sustinute, de regula, pana in 18 decembrie in semestrul I si pana in 14 mai 2010 in semestrul II.
***
Fenomenele la care trebuie să ne aşteptăm în zilele care urmează sunt: instabilitate atmosferică accentuată, caniculă şi disconfort termic.Avertizarea de cod galben a fost emisă pentru aproape toată ţara, excepţie făcând judeţele Maramureş, Suceava, Covasna, Braşov, Cluj, Mureş, Harghita, Bistriţa Năsăud şi Sălaj.

Vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeala (ITU) va depăşi pragul critic de 80 în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor creşte de la o zi la alta, astfel încât vineri 24 iulie şi sâmbătă 25 iulie vor depăşi 38 de grade în Câmpia Română, informează site-ul ANM.

***

"INFOMILEANCA. ro" vă urează " LA MULŢI ANI!"


marți, 21 iulie 2009

Editorial:...Şi sâmbăta la serviciu!

Pe timp de criza, şi milencenii ar putea fi obligati sa vina si sambata la serviciu. Acest lucru se va intampla insa numai daca Executivul va decide modificarea Codului Muncii in conformitate cu noua lege europeana prin care saptamana maxima de lucru a fost majorata de la 40 la 48 de ore. In tara noastra se lucreaza oficial doar 40 de ore pe saptamana, de luni pana vineri.
Parlamentul European nu a luat încă o decizie în ceea ce priveşte prelungirea timpului maxim de lucru pe săptămână, de la 40 la 48 de ore, însă o asemenea măsură este privită cu reticenţă în actualul context economic, potrivit biroului de presă al legislativului european.
Pentru angajatori prelungirea săptămânii de lucru ar putea fi un avantaj din punct de vedere al costurilor, dacă ne gândim la plata orelor suplimentare, însă un asemenea avantaj nu se aplică într-o perioada de criză, întrucât activitatea companiilor este redusă cu mult.

luni, 20 iulie 2009

Editorial: De Sf.Ilie Tesviteanul

Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul a trăit în Regatul de Nord al lui Israel, în secolul al IX-lea î.Hr., pe vremea când în această ţară domnea regele Ahab, căsătorit cu Izabela, fiica regelui din Tir. Sărbătorit în calendarul ortodox pe data de 20 iulie, este cunoscut ca un mare prooroc al poporului iudeu şi un mare sfânt al creştinătăţii întregi. Despre râvna vieţii şi despre calităţile personalităţii lui, care îl arată drept precursor al ascezei creştine.
Deşi Ilie este perceput în timpul vieţii drept un râvnitor, prin înţelegerea duhovnicească el depăşeşte chingile Legii. Vederea lui Dumnezeu pe Muntele Horeb către Ilie, descrisă în III Regi capitolul 19, reia elementele teofanice din darea Legii lui Moise pe acelaşi munte. Dacă legea lui Moise pune accentul pe vizual, pe auditiv - foc, tunete, cutremur, deci manifestări în forţă -, Ilie depăşeşte această sferă a catafaticului şi ajunge să-L vadă pe Dumnezeu în isihie, vântul liniştit.
Tot regii l-au recunoscut pe Sfântul Ilie ca fiind unul foarte important. Bazileii bizantini vor fi cei care îi fixează data de prăznuire, pe 20 iulie.
În secolul al V-lea, împăratul Zenon a consacrat o biserică, în Petrion, Sfântului Ilie Tesviteanul, iar mai târziu, Constantin al VII-lea Porfirogentul descrie, în cartea lui dedicată ceremoniilor, prăznuirea deosebită din ziua Sfântului Ilie.
Celor care poartă numele de Ilie , bărbat ori femeie din Mileanca, le urăm "La mulţi ani!".

duminică, 19 iulie 2009

Editorial: Duminica vindecării slăbănogului. La mănăstirea Zosin



***

Iisus realizează una dintre multele Sale vindecări, însă de data aceasta într-un mod aparte: înainte de a-i oferi vindecarea propriu-zisă, Mântuitorul îi spune bolnavului suferind de paralizie: „Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!“. În acel moment, oamenii de faţă, dar mai ales cei care nu-L iubeau pe Mântuitorul, ci îi urmăreau pizmaş fiecare mişcare şi fiecare vorbă, au reacţionat imediat, spunând că aceste cuvinte sunt o blasfemie, întrucât un om nu poate ierta păcatele altuia, ci numai Dumnezeu poate face acest lucru. Mântuitorul Iisus Hristos însă în mod voit a zis mai întâi: „Iertate sunt păcatele tale“, pentru a arăta că El nu este un om oarecare, ci este Fiul lui Dumnezeu făcut Om, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, şi are puterea de a ierta păcatele.
Această putere de a ierta păcatele, pe care o are numai Dumnezeu, Mântuitorul Hristos o dă după Învierea Sa şi ucenicilor Săi, zicând: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“ (Ioan 20, 22-23).

Nu ştim ce păcate a săvârşit acest om paralizat. Însă vedem că Mântuitorul este un duhovnic desăvârşit, care protejează taina persoanei. Îi spune doar: „Iertate sunt păcatele tale“, dar nu şi care sunt aceste păcate, când le-a făcut, cum, în ce împrejurări. Mântuitorul Iisus Hristos este discret şi delicat. El nu umileşte când vindecă, nu divulgă păcatul când îl iartă, ci tămăduieşte într-un mod discret pe păcătos. Luând pilda Mântuitorului, Biserica a hotărât ca Taina Spovedaniei să fie secretă, tainică. Deşi preotul este cel care săvârşeşte Sfânta Taină, în realitate numai Dumnezeu şi penitentul ştiu cu adevărat cât de mari şi cât de multe sunt rănile sufletului celui ce-şi apleacă genunchii sub epitrahil pentru a se spovedi şi a primi iertarea păcatelor.

Văzându-l Mântuitorul pe slăbănog că-şi suportă suferinţa în tăcere, în răbdare, în smerenie şi în nădejdea vindecării, i-a zis: „Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!“. De aici rezultă că noi devenim fii duhovniceşti atunci când ne pocăim, când răbdăm cu smerenie toate încercările, cu speranţă şi cu credinţă puternică în mila şi în harul lui Dumnezeu, care ne vindecă.

Oamenii care îl ajută pe slăbănogul din Evanghelie îi reprezintă şi pe medicii, pe asistenţii şi pe toţi cei care îi ajută pe cei bolnavi să se vindece. Prietenii slăbănogului sunt oameni cu credinţă puternică şi cu dragoste multă faţă de Dumnezeu şi faţă de omul suferind pe care l-au adus la Iisus ca să-l vindece. Iar Mântuitorul a lăudat tocmai credinţa lor plină de milă, de multă compasiune. Deşi, probabil, îi cunoşteau păcatele pe care Mântuitorul i le-a iertat slăbănogului, ei nu l-au judecat pe acest păcătos, ci l-au ajutat, după cum nici Mântuitorul nu l-a judecat, ci l-a iertat, văzând credinţa lor. Învăţăm, aşadar, din acest episod, ca să căutăm harul vindecător al lui Hristos, care se află în Sfânta Spovedanie, în Sfânta Împărtăşanie şi în Taina Sfântului Maslu.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne bucurăm de puterea vindecătoare a iubirii izvorâte din credinţă şi care se arată în întrajutorarea semenilor, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire!

Amin! ( Ieromonahul Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin)