Parfum de weekend: Mileanca de altădată!

Caporalul Vasile I. Hăidăuţu. Fotografie din 5 februarie 1943, Dorohoi.

Dimineaţa, în costum de octombrie!

Bună dimineaţa, Mileanca!

Cântecul fanfarelor!

În periplul existenţei lor istorice, având din cele mai vechi timpuri de înfruntat, ca întreg poporul român, vicisitudinile ce s-au abătut asupra acestor meleaguri, hudeştenii au reuşit să rămână cu trupul şi sufletul legat de ţinutul lor de baştină doar prin statornicia tradiţiilor culturale, prin puterea de muncă şi creaţie, impunându-se în spaţiul spiritual al Moldovei de Nord prin anumite particularităţi ce se cer cunoscute.
În mişcarea artistică „amatoare” din nordul Moldovei, fanfara din localitate a reprezentat o prezenţă permanentă, situându-se mereu la loc de frunte în ierarhia formaţiilor cu o activitate care promovează tradiţia, autenticul şi valoarea, asigurând, de-a lungul mai multor generaţii de instrumentişti, liantul de transmitere a mesajului artistic, al dragostei pentru folclor, în general, şi pentru folclorul local, în special.

Notorietatea de care se bucură fanfara este un capital agonisit de-a lungul anilor, rezultat al pasiunii pentru cântare, al unei munci perseverente de integrare a tradiţiei în contemporaneitate, a excelării prin expresie fidelă şi originală, a unui repertoriu la fel de original ca şi formaţia care l-a interpretat.

Cu zece-douăzeci de ani în urmă, maşinile care străbăteau satele moldovene în zilele de sărbătoare riscau să fie blocate pe şosea de cortegii de nuntaşi chiuind în urma unei fanfare dezordonate, gălăgioase şi pline de patos.

Azi, maşinile pot circula fără emoţii; oamenii sunt atât de săraci încât îşi amână nunţile somptuoase pentru vremuri mai bune.

Fanfara — simbol al tăriei de a înfrunta viaţa — piere odată cu curajul urmaşilor lui Ştefan cel Mare, piere sau se preface într-o mică „orchestră” alcătuită din orgă şi alte câteva instrumente de suflat vulgar amplificate, cu repertoriu amestecat, impersonal şi vlăguit; modernizarea şi globalizarea poartă, cel puţin în Moldova, straie sărmane şi deprimante. Aspiraţia către forţă este înlocuită aici cu cea către modernitate.
Vechii membri ai fanfarei, care făceau fala satului, au început să se stingă, unul câte unul, apăsaţi de ani şi boli, în timp ce dintre tineri prea puţini sunt cei care manifestă interes pentru păstrarea tradiţiilor.
Înfiinţarea unei fanfare a reprezentat, în aceste condiţii, un adevărat act de curaj, a cărui reuşită ar fi fost imposibilă fără implicarea factorilor de decizie de la nivel local: Primăria, Consiliul Local şi Şcoala.

Deşi bazele fanfarei au fost puse în luna noiembrie 2007, rezultatele au apărut destul de curând, membrii fanfarei participând la diferite festivaluri şi concursuri, atât pe plan judeţean, cât şi naţional, participare care a fost răsplătită cu premii şi diplome de participare.

Dintre acestea se pot aminti locul III la Festivalul Şezătorile Copiilor, din localitatea Fălticeni, judeţul Suceava, ediţia 2008, şi locul I la acelaşi Festival la ediţia din anul curent; Locul III la Festivalul Fanfarelor de la Calafindeşti, judeţul Suceava, ediţia 2008 şi altele.

Fanfara de copii de la Hudeşti a fost nelipsită de la manifestările folclorice de profil organizate de Direcţia pentru Cultură a Judeţului Botoşani, dar a onorat şi numeroasele invitaţii făcute de Consiliile Locale din Suharău, George Enescu, Avrămeni, Mileanca, Conceşti iar la manifestările locale a reprezentat principalul punct de atracţie.

Instructor artistic: Gheorghe Mitoceanu

Bună dimineaţa, Mileanca!

Producţia bio!

Nu numai europenii le vor producţia, dar şi piaţa internă, nu cu mulţi ani în urmă relativ indiferentă la producţia bio, îşi cere acum partea.
„Producţia bio se ridică la 150-180 de milioane de euro, din care 75-80 de milioane de euro sunt exporturile, restul e piaţa internă“.
Concretizate într-o diversitate enormă, de la brânzeturi la ciuperci şi fructe de pădure până la melci, cărnuri şi cereale, de la plante medicinale, miere şi legume până la floarea-soarelui. Sunt cu 30% până la 100% mai scumpe decât cele provenite din agricultura convenţională şi în România încă sunt cumpărate în special pentru bătrâni, bolnavi şi copii.
„Nu au cum să nu fie mai scumpe, întregul proces al lor de producere e mult mai scump.
Seminţele sunt mult mai scumpe, şi ele trebuie să fie certificate ecologic, nu soiuri hibride sau modificate genetic, pe care în majoritate le cumpărăm din afară, chiar acum lucrăm la un program de sămânţă de foarte bună calitate la toate culturile, pe care să le producem ca oamenii să le cumpere de la noi, nu să alerge după ele în Franţa şi în Germania".
" Lucrările solului sunt şi ele mai scumpe, de buruieni scapi mecanic, la legume sunt nişte perii ca tamburii care curăţă străzile, nu cu ierbicide, plus că echipamentele sunt speciale, de serie mică, deci şi ele mai scumpe. Îngrăşămintele ecologice pe care le aplicăm noi sunt şi ele, de asemenea, mai scumpe, sunt făcute din extracte din plante şi se aplică pe frunză“.
Teama marilor producători din agricultura convenţională de agricultura ecologică este şi în spatele studiului dat publicităţii de Food Standards Agency din Marea Britanie care a făcut vâlvă cu ceva timp în urmă. Studiul susţinea în faţa consumatorilor de alimente bio, a căror piaţă are o valoare de 3,5 miliarde de euro numai în Marea Britanie, că acestea nu sunt nici mai nutritive, nici mai sănătoase decât cele provenite din agricultura convenţională şi afirma că a tras concluzia luând în calcul un număr uriaş de analize, 50.000, din anul 1958 până în prezent.
"Sunt ţări precum Franţa, Germania, Marea Britanie sau Austria în care trendul acesta ecologic e foarte puternic, deci şi interesele de a-l combate sunt foarte mari. Câtă vreme nu prezintă analize pe fiecare produs ecologic în parte, studiul nu poate fi luat în seamă. Chiar prin absurd, dacă alimentele bio n-ar fi mai nutritive, mai sănătoase şi mai curate n-au cum să nu fie, numai dacă iei în calcul îngrăşămintele chimice, hormonii de creştere şi altele care rămân în alimentele provenite din agricultura convenţională. Se foloseşte încă o dată ştiinţa ca să manipuleze opinia publică, ştiinţa a fost la greu manipulată şi folosită ca argument din interese economice foarte mari de multe ori“.
Fiecare fermă care vrea să devină ecologică va trece în primul rând printr-o cartare agrochimică, care include analizele de sol, pentru a identifica nivelul reziduurilor de îngrăşăminte, ierbicide şi pesticide chimice, inclusiv testarea nivelului de metale grele. Este verificată de asemenea curăţenia apei freatice din zonă, după care îi este recomandată perioada de conversie (perioada în care va deveni curată) ce durează minim doi ani, dar şi patru, cinci sau i se dă verdictul fără întoarcere: ferma nu poate deveni niciodată ecologică. Un producător ecologic nu are voie să folosească soiuri hibride sau modificate genetic nici de plante, nici de animale şi nu are voie să folosească decât îngrăşăminte, ierbicide, pesticide, fungicide ecologice.
Agricultura ecologică a fost scoasă din Programul naţional de dezvoltare a agriculturii din România,, prin urmare nu primeşte subvenţiile pentru agricultură ecologică de la UE:
„Primim doar subvenţiile pe care le primeşte orice agricultor din România, nu cele de la UE în valoare de 150-600 de euro pe hectar pentru agricultură ecologică. Poate dacă n-am fi fost scoşi din program am fi primit şi noi maxim 400 de euro, nu sub 100 de euro cât primim acum.
Norocul României este că are pământuri curate.
„La noi consumul de îngrăşăminte chimice e foarte mic, 54 kg de azot, fosfor şi potasiu este media, ceea ce înseamnă nimic, în condiţiile în care efectele unui îngrăşământ chimic asupra solului, şi benefice, şi malefice, se simt de la 80 kg în sus. Se întâmpla aşa şi din cauza sărăciei agricultorilor, şi din cauza scumpetei lor, că au ajuns la fel de scumpe ca aurul“.
De aici şi şansa României de a face bani din agricultura ecologică, mai ales că Europa nu mai are fermieri tineri.
„Producţia ecologică în UE bate pasul pe loc, cantitatea n-a mai crescut, pentru că fermierii au îmbătrânit şi nu vin alţii tineri să le ia locul. De aceea îşi îndreaptă atenţia spre România. Iau de la noi materie primă şi o folosesc în infrastructura lor de prelucrare, care la noi nu prea există. Asta şi spuneau şi colegii francezi: «De ce să vin la voi în România să investesc în ea, când eu o am deja? Mai bine, daţi-mi produsele şi le prelucrez eu aici»(Convorbire cu dna.ing. Paraschiva Apostol, de la Camera agricolă Mileanca)

Bună dimineaţa, Mileanca!

Precipitatii ora 7: 4l/mp.

Despre violenţă, fără prejudecăţi!

In spatele dosarelor pline de statistici şi de analize se ascund dramele unor femei care încearcă să-şi refacă viaţa.
Vor să aibă şansa s-o ia de la început. Sunt victimele violenţei domestice care au avut curajul să spună „Nu“ agresorilor şi să ceară ajutor.
Alte zeci suferă însă în tăcere. Speră că au fost victimele unor „accidente“ ce nu se vor repeta. Femeile care au fost abuzate şi au reuşit să se desprindă de mediul violent stau însă mărturie faptului că pasul spre o viaţă fără suferinţă e în puterea fiecăruia.
Milencenii nu prea acordă importanţă problemelor legate de violenţa împotriva femeilor.
Din păcate, problema nu este înţeleasă întotdeauna şi sunt emise frecvent judecăţi de valoare care nu au legătură cu situaţia reală.
Mai trist este că, uneori, victimele sunt influenţate tocmai de mamele lor care le spun că «nu e femeie care să nu fi luat o palmă»!
Violenţa fizică este cea mai frecventă formă de abuz împotriva femeii.
Lovirea cu pumnul se numără printre abuzurile cel mai des constatate.
Este însoţită de violenţa psihologică.
Violenţa sexuală ajunge să fie percepută ca atare de victime abia după psihoterapie pentru că femeile nu percep actul sexual neconsimţit cu partenerul ca viol.
Există şi cazuri de violenţă economică - limitarea accesului la bani, şi socială - controlul strict al contactelor sociale.

Bună dimineaţa, Mileanca!

Educaţia la feminin!

Peste un milion de elevi din Marea Britanie învaţă în şcoli în care nici un bărbat nu trece vreodată pe la catedră, scrie “The Independent”, iar directorii spun că asta dăunează grav educaţiei băieţilor.
“Este absolut necesar ca şcolile primare şi grădiniţele să aibă angajaţi bărbaţi. E cu atât mai important cu cât mulţi copii vin din familii cu un singur părinte şi nu au nici un model masculin acasă”, spune Mick Brookes, secretarul general al Asociaţiei naţionale a directorilor de şcoală.
Doar doi bărbaţi sub 25 de ani lucrează în grădiniţele din Marea Britanie, iar numărul profesorilor bărbaţi din Regat a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani.
Reticenţa bărbaţilor faţă de şcoală vine şi din teama că ar putea fi acuzaţi vreodată de pedofilie. “Unul dintre motivele pentru care sunt descurajaţi să aplice la o astfel de slujbă este acela că, dacă eşti bărbat şi lucrezi într-o şcoală primară, sunt mari şansele ca, la un moment dat, să fii acuzat de una sau de alta. Asta se întâmplă pentru că există oameni care în mod clar n-ar trebui să lucreze cu copiii şi, din păcate, se întâmplă în general ca ei să fie bărbaţi”, continuă Brookes.
Unul dintre cei doi educatori sub 25 de ani din Marea Britanie povesteşte că, la început, nu a fost primit cu braţele deschise de către părinţi.
“Încă din prima mea săptămână de muncă i-am provocat nelinişte unui părinte care era reticent să-mi lase în grijă copilul lui în vârstă de 3 ani, pentru că eram bărbat într-un mediu dominat de femei.” Cu timpul însă, părinţii au început să capete încredere în el.
“Acum, după un an, avem o relaţie pozitivă.”
Numărul bărbaţilor din învăţământul milencean se ridică la 5 din 28, diferenţa constituind numărul educatoare, învăţătoare şi profesoare!

Bună dimineaţa, Mileanca!

Fotbal local Liga V: "Azurii" - " Prietenia" Viişoara ( 2-0)

La fotbal!

Dimineaţa, o lecţie de duminică!