Răileanu D. Maria ( n.1923 - d.2009)sâmbătă, 24 octombrie 2009
vineri, 23 octombrie 2009
joi, 22 octombrie 2009
Joia neagră a învăţământului românesc
Din raportul privind Starea Învăţământului, pe care premierul Emil Boc l-a înaintat Parlamentului.O cincime dintre copiii români nu merg la grădiniţă, o treime dintre absolvenţii de liceu nu se mai obosesc să susţină bacalaureatul, iar un sfert dintre şcolari nu sunt capabili să rezolve nici măcar probleme elementare de matematică. Învăţământul românesc îşi menţine rezultatele mediocre, comparativ cu sistemele din state precum Ungaria, Cehia sau chiar Bulgaria, cei care ar trebui să fie beneficiarii acestuia, preferând în proporţie de 20% să nu îşi ducă studiile la bun sfârşit.
România se află pe ultimele locuri în Europa în privinţa raportului dintre numărul de elevi şi studenţi din sistem şi numărul total al tinerilor care au vârsta necesară şcolarizării. Astfel, rata de participare la toate nivelurile de educaţie înregistrată de România este de numai 56%, faţă de media UE de 63%, mai prost decât România stând doar Bulgaria şi Cipru (55%). Culmea, în timp ce ministerul se laudă cu faptul că abandonul şcolar a scăzut, în anul 2007-2008, cu 0,1%, atingând procentul de 1,9%, pe unele paliere, cum ar fi învăţământul profesional, acesta a ajuns la un nivel record pentru ultimele două decenii: 8,5%. Cauzele sunt: starea materială precară a părinţilor, lipsa de atracţie a meseriilor pentru şcolari precum şi nehotărârea elevilor de a urma un anumit drum în viaţă, mulţi schimbându-şi din mers opţiunile şcolare.
În România, elevii sunt pregătiţi în medie 14 ani, speranţa de viaţă şcolară în Polonia, Slovenia şi Estonia fiind de 18 ani. Chiar şi cei care ajung să finalizeze liceul nu par motivaţi să obţină diploma de bacalaureat.
Dacă, la tezele unice, peste 90% dintre elevii de clasa a VIII-a au obţinut notă de trecere la matematică, la istorie şi la geografie, iar 72% au avut medii mai mari de cinci la limba română, evaluarea MECI arată că un sfert dintre elevi nu sunt în stare să rezolve corect nici măcar o pătrime dintre sarcinile primite, aceeaşi proporţie obţinând calificativul nesatisfăcător în privinţa ştiinţelor naturii. Dacă mai amintim şi faptul că scorurile elevilor la citire situează România pe locul 47 din 57 în cadrul testărilor internaţionale, tabloul este complet.
Practic, şcolarii români îi întrec la citire pe cei din Muntenegru şi Azerbaidjan, dar sunt în urma celor sârbi şi bulgari. În privinţa evaluărilor OECD- PISA (ce monitorizează rezultatele educaţionale la lectură, matematică şi ştiinţe), România se situează pe locul 34 din 43, la toate domeniile testate.
Raportul elev pe cadru didactic din şcolile româneşti continuă să fie unul dintre cele mai ridicate, la nivel european. În timp ce în România, un dascăl pregăteşte în medie 15,7 elevi, în Bulgaria raportul este de 11,7, în Ungaria de 12,3, iar în Cehia de 11,9. Pe lângă criza de cadre didactice, problema este şi pregătirea acestora. Căci, în învăţământul profesional şi în cel preşcolar din mediul rural, ponderea personalului didactic necalificat atinge 10%. Organizarea claselor lasă de asemenea de dorit, 12,5% dintre profesori având normă parţială, procent de trei ori mai mare decât cel înregistrat în Bulgaria. Normă întreagă au mai ales profesorii din învăţământul primar (93%), în timp ce la gimnaziu doar 71% sunt în respectiva situaţie.
Doar 23% dintre tineri îşi găsesc loc de muncă, cel mai bine descurcându-se absolvenţii de studii superioare (58%) şi cei care au urmat şcoli profesionale (57%), la polul opus aflându-se cei care au făcut doar liceul (21%) şi cei care au doar 8 clase (14%). La fel stau lucrurile şi în cazul şomerilor, unul din patru tineri care a terminat facultatea primind ajutor din partea statului. Comparând însă cu media europeană, (18%), România nu stă chiar foarte prost la acest capitol, cea mai dramatică situaţie înregistrându-se în Spania, unde o treime dintre tineri sunt şomeri.
miercuri, 21 octombrie 2009
marți, 20 octombrie 2009
Temă pentru...părinţi!
Tema adresată părinţilor participanţi la şedinţele din săptămâna trecută din Şcolile comunei:Mileanca, Codreni, Seliţtea şi Scutari a fost "Îmbunătăţirea relaţiei cu părinţii elevilor în calitate de educatoare/învăţător/diriginte".
Părinţilor le revine rolul esenţial în creşterea copiilor, asigurându-le acestora nu numai existenţa materială, ci şi un climat familial afectiv şi moral. Sunt situaţii când părinţii consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare-hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, cheltuieli zilnice, etc-ignorând importanţa unei comunicări afective, a nevoii de a fi iubiţi.
Majoritatea părinţilor îşi iubesc copiii, dar nu toţi îşi exprimă afecţiunea astfel încât să se facă înţeleşi. Unii părinţi îşi educă copiii prin metoda reacţiei, care are la bază un sistem de pedepse; alţii prin metoda practică, prin care se anticipează şi se încearcă satisfacerea nevoilor copiilor. Ceea ce contează cu adevărat, este ca părinţii să satisfacă necesitatea odraslelor lor şi ca aceştia să se simtă iubiţi cu adevărat.
Datorită faptului că 24 ore / zi copilul îşi petrece în cadrul familiei cele mai multe ore, punând în calcul şi zilele de week-end, familiei îi revine o importanţă majoră în educaţie. Deci, este deosebit de important modul cum se achită părinţii de sarcinile şi responsabilităţile lor în educarea şi formarea copilului şi cum interacţionează acţiunea educativă a familiei cu cea a şcolii.
Şcoala primară Seliştea
Binele copiilor noştri nu depinde numai de cum îi hrănim, dacă îi ţinem la soare sau dacă fac sport- de prietenie, muncă şi iubire, ci şi de felul cum percep ei lumea. Subtil şi profund, mass-media ajută la modelarea imaginii lor despre lume. Normalitatea e plicticoasă. Accidentele, crimele, conflictele şi scandalurile sunt interesante. De asemenea, Internetul şi jocurile video, filmele şi revistele, mai mult sau mai puţin decente, creează o dependenţă.
În concluzie, trebuie ca părinţii să reprezinte modele demne de urmat pentru că fiii lor îi imită, să le trezească interesul pentru ca ei să preia iniţiative, furnizându-le cadrul necesar, lăsându-i să-şi dezvolte dorinţa pentru ca apoi el să-l roage acel lucru pe care ei l-au dorit să-l facă.
Educaţia în familie nu trebuie să se bazeze pe dominare, frică, culpabilizare, deoarece copilul va învăţa să răspundă cu agresivitate la frustrare, va avea resentimente faţă de părinţi, manifestând tulburări emoţionale, anxietate faţă de lumea înconjurătoare, lipsă de încredere în sine, teama de a fi respins sau nedorit, lipsa de voinţă, dificultate în a comunica, neîncredere în cei din jur.Ca părinte este foarte important să acorzi: atenţie, căldură sufletească şi respect copilului tău, iar prin educaţie să-i oferi permanent acestuia modele comportamentale, funcţionale în diferite situaţii.
Dirigintele trebuie să facă totul pentru ca elevii să-şi îndeplinească obligaţiile şcolare cu răspundere şi sârguinţă, ştiind astfel că satisfacţia datoriei împlinite are importante valori formative."
Acestea au fost câteva dintre intervenţiile participanţilor la discuţii.
luni, 19 octombrie 2009
Despre psihologul şcolar
Rolul principalul al psihologului în şcoală este de a menţine o legătură permanentă între profesori, elevi şi părinţi, cu scopul de a descoperi problemele de comunicare dintre aceştia şi de a propune soluţii.Prezenţa unui psiholog cu rol de consilier şcolar este esenţială în orice mediu de învăţământ. El este cel care poate ajuta copiii să treacă peste probleme dificile de competenţă şcolară, de adaptare, de comunicare şi de socializare.
Psihologul poate fi solicitat în mod direct de către elevi atunci când au o problemă şi au nevoie de cineva imparţial cu care să discute fără teama că sunt judecaţi. Iniţial, copiii pot avea rezerve în a solicita ajutorul psihologului.
Psihologul poate fi solicitat şi prin intermediul profesorilor care constată anumite probleme la elevii lor şi cer ajutorul pentru soluţionarea acestora.
De aceea, specialiştii spun că este foarte important să li se explice faptul că sunt protejaţi de obiectivitatea şi de confidenţialitatea consilierului, pentru că, în acest fel, elevii vor putea să vorbească deschis. Consilierul şcolar poate contribui efectiv la depăşirea frământărilor şi trăirilor afective specifice pubertăţii.
Psihologul poate fi solicitat şi prin intermediul profesorilor care constată anumite probleme la elevii lor şi cer ajutorul pentru soluţionarea acestora.
Specialiştii spun că este important ca psihologul şcolar să participe la şedinţele cu părinţii, care ar trebui să se desfăşoare periodic. În acest fel, atât consilierul, cât şi părinţii pot afla mai uşor care sunt problemele cu care elevii se confruntă, care este cea mai eficientă metodă de comunicare cu aceştia şi pot identifica împreună posibilele soluţii.
Consilierul şcolar poate fi apelat şi atunci când copilul are probleme acasă şi nu găseşte suportul familial necesar pentru a le rezolva. De asemenea, o discuţie cu elevul este de ajutor şi atunci când acesta are probleme cu prietenii sau cu profesorii. De cele mai multe ori, copilul apelează la consiliere atunci când nu vede nicio altă soluţie. Apoi, începând să discute, elevul observă beneficiile şi apelează mult mai des la serviciile consilierului şcolar.
duminică, 18 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)