luni, 10 decembrie 2007

Irlanda interzice becurile incandescente!


Irlanda devine prima ţară din lume care interzice folosirea becurilor incandescente, în favoarea alternativelor eficiente energetic, anunţă greenreport.ro. Schimbarea va aduce o reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 700.000 de tone pe an şi va rade 269,3 milioane de dolari de pe facturile de electricitate ale proprietarilor de locuinţe. Măsura va intra în vigoare în 2009 şi reprezintă o mutare uriaşă în procesul de punere în aplicare a promisiunii făcute de Uniunea Europeana de a trece la metode de iluminare mai eficiente energetic. ''Legea Becului'' va fi aplicată, până în 2012, în toate ţările UE.
Decizia Uniunii Europene de a elabora standarde de iluminare stradală şi a birourilor pâna în 2008 şi a locuinţelor până în 2009 poate fi o oportunitate de afaceri pentru producători precum Philips şi Osram, deţinută de Siemens. Companiile vor produce mai puţine becuri, întrucât cele eficiente durează opt ani, dar sunt mai scumpe.
Becurile incandescente sunt extrem de ineficiente, aproximativ 95% din energia consumată fiind emisă sub formă de căldură, doar 5% fiind emisă ca lumina vizibilă. Becurile fluorescente consumă de patru - cinci ori mai puţină energie şi au viaţă de până la şapte ori mai lungă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu