Bolnavii, indiferent ca sunt asigurati sau nu, vor achita, din luna martie a acestui an, o suma drept coplata pentru servicii asigurate in spitale, cu exceptia celor de urgenta, potrivit scrisorii de intentie convenite de Guvern cu Fondului Monetar International (FMI).
Potrivit reprezentantilor misiunii FMI, pacientii vor trebui sa plateasca 10 lei pe zi de spitalizare.
"In vederea rezolvarii dezechilibrelor financiare din sectorul de sanatate, suntem hotarati sa aplicam urmatoarele masuri: in martie 2013, vom incepe introducerea coplatii, reprezentand o suma fixa modesta in functie de serviciile furnizate, in sectorul spitalicesc, exceptand serviciile de urgenta; vom continua sa revizuim lista medicamentelor compensate si vom introduce mecanisme pentru reducerea perioadei de spitalizare si cresterea gradului de utilizare a serviciilor ambulatorii", se arata in document.
Luni, primul-ministru Victor Ponta a anuntat ca taxa se va aplica doar la internarea in spital, mai precis la externare si va fi de maximum 10 lei.
Seful misiunii FMI in Romania, Erik de Vrijer, a declarat marti ca nu a discutat detaliat despre coplata la aceasta vizita si ca probabil nivelul acesteia va fi in jur 10 lei pe zi, iar coplata, daca este mica, nu va avea niciun efect.
"Ideea este sa avem o coplata modesta, simplu de aplicat pentru serviciile medicale.
Reactia mea ar fi ca nivelul acesteia ar putea fi de 10 lei pe zi, dar autotitatile trebuie sa hotarasca.
Daca este mica, coplata nu va avea nicio semnificatie, nu va avea niciun efect", a spus Erik de Vrijer.
"Introducerea sistemului de coplata este o idee buna, pacientii trebuie sa aiba alternative.
Nu am intrat in detalii referitoare la coplata de 10 lei, daca este pentru perioada de o zi sau pentru perioada internarii.
Eu cred ca este pe zi, cel putin asa am inteles", a mai precizat de Vrijer.
El a spus ca nu a discutat modul in care aceasta va creste pe viitor.
"Cred ca se va face o evaluare. Nu avem, ca la energie, un calendar de liberalizare", a mentionat Erik de Vrijer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu