Duminica dinaintea Botezului Domnului

 

Aceşti 70 de Apostoli au fost aleşi de Domnul şi trimişi câte doi, înaintea Sa, în toate cetăţile şi locurile unde avea să meargă El, zicându-le: „Secerişul este mult, dar lucrătorii sunt puţini; rugaţi deci pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său” (Luca 10, 2). În capitolul al 10-lea din Evanghelia sa, Sfântul Luca istoriseşte cum au fost trimişi Apostolii să vestească pe Hristos, ca nişte înaintemergători ai dreptei credinţe, fiind el însuşi unul dintre aceşti 70 de ucenici ai Domnului. Numele lor se află păstrate în Mineiul pe ianuarie, la ziua a patra.

 Astăzi pomenim şi pe Sfânta Cuvioasă Apolinaria (†470). Luând slugi, slujnice, aur şi argint, a plecat la Ierusalim, unde, după ce s-a închinat la Locurile Sfinte, i-a eliberat pe robi şi a împărţit toate averile ei săracilor. Apoi, a plecat la Alexandria, unde s-a nevoit mulţi ani, după care a intrat într-un schit, spunând că este famen şi că se numeşte Dorotei. Aici, Cuvioasa Apolinaria a vindecat-o pe sora ei, care era demonizată. După o vreme, sora sa părea că este însărcinată, iar tatăl ei, Antemie, socotind că a rămas grea de la Dorotei, a trimis îndată călăreţi şi l-au adus înaintea sa. Atunci Sfânta, arătând că este fiica lui Antemie, i-a făcut pe toţi să se minuneze şi să se înfricoşeze. După ce a trecut la cereştile lăcaşuri, s-a cunoscut de către monahi că este femeie, de care lucru toţi s-au înspăimântat şi s-au îndemnat să mulţumească Domnului. 

 Astăzi, Biserica noastră îl pomeneşte şi pe Sfântul Cuvios Nichifor cel Lepros. Sfântul Nichifor s-a născut în anul 1890, în insula Creta, iar la botez a primit numele Nicolae. A rămas orfan de mic, fiind crescut de bunicul după tată. La vârsta de 13 ani a dezvoltat primele semne ale leprei. A plecat în Egipt, unde a lucrat o vreme la un bărbier din Alexandria, dar, întrucât boala a înaintat, a cerut sfatul unui arhiereu ortodox, care l-a îndrumat spre Cuviosul Antim Vaianos, care slujea la leprozeria din Hios. La vârsta de 24 de ani, în anul 1914, Nicolae a ajuns la azilul-spital pentru leproși, administrat de ieromonahul Antim. După doi ani, Cuviosul Antim l-a tuns în monahism, dându-i numele de Nichifor. Sfântul Nichifor a fost binecuvântat de Dumnezeu cu darul vindecărilor. A trecut la Domnul în ziua de 4 ianuarie 1964, la vârsta de 74 de ani. A fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 2012, fiind sărbătorit în data de 4 ianuarie.

Sfantul Vasile cel Mare

 

Acest mare părinte al nostru Vasile a trăit pe vremea împăratului Valens, când Biserica era tare prigonită de necredinţa lui Arie, ereticul. Iar Sfântul Vasile a apărat cu toată puterea dreapta credinţă şi a îndrăznit să mustre chiar în faţă pe împăratul Valens, căzut şi el în erezia lui Arie. Tatăl Sfântului Vasile era din Pont şi se numea tot Vasile, iar maica sa era din Capadocia şi se numea Emilia. Sfântul Vasile a întrecut în ştiinţă pe cei din timpul său şi pe cei din vechime, căci învăţase toată filozofia şi toate ştiinţele din vremea aceea. Deci, covârşind pe toţi nu numai cu filozofia şi cu mintea cea ascuţită, ci şi cu puterea şi viaţa cea îmbunătăţită, a fost sfinţit arhiereu al Arhiepiscopiei din Cezareea Capadociei. Ca arhiereu, a dus lupte grele pentru credinţa ortodoxă, punând în uimire chiar pe dregătorul locului, care nu s-a putut împotrivi înţelepciunii şi tăriei în credinţă a sfântului. Prin cuvântările sale a lovit în credinţele greşite ale ereticilor; a dat învăţături şi îndemnuri pentru buna întocmire a obiceiurilor; a luminat tainele cele adânci ale făpturii; a păstorit turma lui Hristos, învăţând pe toţi şi ajutând pe săraci, pe bolnavi şi pe bătrâni, în aşezământul său vestit, numit Vasiliada. A trecut către Domnul în anul 379, când nu împlinise încă 50 de ani. Şi era Sfântul Vasile om foarte înalt la stat şi drept ca o făclie; uscăţiv şi slăbit de ajunare şi de veghere; oacheş la faţă, dar obrazul îngălbenit; nasul lunguieţ; sprâncenele cercuite şi plecate, asemenea omului gânditor; fruntea încreţită; umerii obrajilor ieşiţi, tâmplele adâncite; cam pleşuv la păr; cu barba destul de lungă, căruntă pe jumătate. Pomenirea lui se săvârşeşte în Sfânta Biserică sobornicească.

Anul nou: 2026!

 

Perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează a amestecat vechi sărbători păgâne (Dionisiacele câmpeneşti, Brumulia, Saturnalia, Dies natalis Salis invictis) reinterpretate în perspectivă creştină, ţărănească şi teologală.

 În Moldova şi Muntenia se umblă cu Capra de Anul Nou, iar în Transilvania de Crăciun, fără să fie o regulă absolută”...

 În Muntenia flăcăiandrii umblă în noaptea din ajun şi în ziua de Sânt Ion cu un soi de urături speciale. Li se spune Iordănitori şi sunt conduşi de un popă.

 Acesta poartă o căldăruşă cu aghiazmă, în care ceilalţi înmoaie motocoalele şi iordănesc pe cei vizitaţi. Un flăcău din ceată duce o ţepuşă de lemn în care se înfige carnea dăruită. Ceata umblă prin sat, din casă în casă, mimând slujba de Bobotează. Gospodarii sunt stropiţi, apoi sunt ridicaţi pe braţe de trei ori în sus. În unele locuri, stăpânul casei se luptă cu un iordănitor şi, dacă îl învinge, îi face un dar. Alţi gospodari, mai glumeţi, se aşază pe un buştean sau un car şi iordănitorii trebuie să-i ridice cu tot cu ele. În cele din urmă le dăruiesc bani, carne şi băutură. Ceata caută mai ales Ioni şi Ioane, pe care-i pornesc cu sila la gârlă ca să-i boteze şi nu-i iartă decât dacă primesc ceva în schimb. La horă sunt iordănite în special fetele.

 Odinioară, luna decembrie era numită şi Undrea, dar şi Luna lui Cojoc, Ningău sau Luna lui Andrei. În lumea satului românesc, tradiţiile, obiceiurile şi datinile păstrate reprezintă tezaurul naţional nescris şi înţelepciunea populară.

 Lista tradiţiilor şi a obiceiurilor româneşti cuprinde, pe lângă colinde, jocuri cu măşti, alaiuri, teatru popular şi dansuri specifice finalului de an.

Uratul cu plugul sau cu pluguşorul practicat de copii şi de feciori în grupuri separate implică uneori prezenţa fizică a plugului. Textul, o istorie versificată a facerii de pâine (colac), întruneşte trăsăturile necesare mitului. Recitat în timp sacru, pluguşorul povesteşte despre naşterea pâinii la care participă succesiv aproape toţi membrii comunităţii, iar în cele din urmă colacul este împărţit tuturor. 

Satul întreg se adună în colacul care îi conţine simbolic pe toţi şi se desface apoi în bucăţile împărţite egal... Obicei agrar, structurat după modelul colindelor, Mersul cu Buhaiul este o datină păstrată de sute de ani în satele româneşti. 

Obiceiul Buhaiului se practică în ajunul Anului Nou, între asfinţit şi miezul nopţii. Obiectul buhai este o bărbânţă (putină) cu unul dintre capete acoperit de o bucată de piele de oaie foarte bine întinsă, din centrul căreia atârnă o slimnă (coamă) din păr de cal, ce produce un sunet grav, ciudat şi nemuzical, care aminteşte de mugetul unui taur. Uneori buhaiul este împodobit şi i se pun coarne de berbec învelite în hârtie colorată şi ciucuri. 

Grupurile de urători poartă costume tradiţionale, căciuli împodobite, bice şi clopoţei, fiind răsplătiţi de gazde cu mere, nuci, covrigi şi colăcei.

 Un alt obicei arhaic care se petrece în Seara Anului Nou este Jocul Ursului, un joc popular cu măşti, cu caracter augural, format din urători deghizaţi, specific zonei Moldovei. Masca-costum este lucrată din blana unui animal întreg şi este împodobită la cap cu doi canafi (ciucuri) de culoare roşie. Jocul Ursului este aducător de fertilitate, iar sunetele fluierului, ale tobelor şi ale tălăngilor vor avea ca rezultat scoaterea căldurii din pământ şi astfel solul va fi mai productiv.

 Jocul Caprei este un obicei străvechi, ce se păstrează încă la români şi face parte din tradiţiile de iarnă. În ziua de Anul Nou, prin teatrul folcloric pe care Jocul Caprei îl prezintă trecând printr-un ciclu de „transformări” (moarte, înmormântare, bocete, înviere), participăm în fapt la un ritual dramatic împletit cu elemente de cult. Potrivit tradiţiilor româneşti, mersul cu Capra, cât şi primirea urătorilor în fiecare casă de creştini aduc noroc şi belşug în gospodărie, fiind totodată un obicei important şi pentru agricultorii care considerau Jocul Caprei o chemare a forţei divine pentru atragerea roadelor bogate. Animal de cult, în vechime, capra a fost asociată cultului fertilităţii. Actul ritual al acestui joc simbolizează înmormântarea anului vechi şi renaşterea anului nou. Unele dintre cele mai cunoscute superstiţii sunt legate de bani, noroc şi belşug. 

În noaptea dintre ani, se spune că e bine să ai bani în buzunar, dar şi că nu este bine să dăm bani pe 31 decembrie şi 1 ianuarie, ca să nu rămânem fără bani tot anul ce vine. În unele zone ale ţării, femeile coc o pâine în care ascund bani, iar cel care găseşte monedele va avea noroc de bani tot anul. Se consideră că e bine să avem vâsc pe masă, în noaptea de Revelion, pentru noroc.

 O altă superstiţie legată de belşug, pe care mulţi o şi respectă, spune că este bine ca prima persoana care intră în casă în prima zi a Anului Nou să fie un bărbat brunet (se spune că blonzii şi roşcaţii sunt aducători de ghinion, iar femeile de asemenea). Musafirul trebuie să intre în casă cu o crenguţă de vâsc, pâine şi sare. Superstiţioşii vor avea pe masa de Revelion struguri şi smochine, simbolul belşugului.

 În noaptea dintre ani se spune că e bine să purtăm ceva roşu, iar în 1 ianuarie să avem haine noi, pentru noroc. Din bătrâni se ştie că nu e bine să fie agăţat calendarul anului nou înainte ca acesta să se fi sfârşit, pentru că aduce ghinion.

Nu e bine să aruncăm nimic în prima zi a anului, nici măcar gunoiul, pentru că dăm cu piciorul norocului. Se mai spune că în noaptea dintre ani nu se găteşte mâncare din carne de pasăre, deoarece, aşa cum găina scormoneşte pământul şi-l împrăştie, tot aşa se risipesc norocul şi bunăstarea casei. 

În prima zi din noul an nu se mătură, nu se spală, pentru a nu atrage sărăcirea casei. Cine va dormi în ziua de Sfântul Vasile va fi leneş tot anul, se spune în popor.

Mesaj de Anul Nou şi Botezul Domnului

 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a transmis un mesaj video cu ocazia Anului Nou 2026 şi a Sărbătorii Botezului Domnului, în care urează românilor „sănătate şi fericire, pace şi bucurie”, transmite Agerpres.

 „Cu prilejul Anului Nou 2026 şi al Sfintei Sărbători a Botezului Domnului, vă adresăm tuturor doriri de sănătate şi fericire, pace şi bucurie dimpreună cu tradiţionalul salut: La mulţi ani!”, a urat Patriarhul, potrivit Agenţiei Basilica a Patriarhiei Române. 

Anul 2026 a fost declarat de Biserica Ortodoxă Română drept Anul omagial al pastoraţiei familiei creştine şi Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosiţe, muceniţe, monahii, soţii şi mame). În noaptea dintre ani, în toate lăcaşurile de rugăciune ale Bisericii Ortodoxe Române se săvârşeşte o slujbă de mulţumire şi de binecuvântare a începutului noului an calendaristic. Potrivit Patriarhiei Române, rânduiala stabilită de Sfântul Sinod în anul 2011 prevede citirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, întrucât în ziua de 1 ianuarie ne amintim de momentul când Fiul lui Dumnezeu, întrupat, a primit numele de Iisus. Iisus înseamnă în limba ebraică „Dumnezeu mântuieşte” şi în acatist este pronunţat de aproximativ 200 de ori. 

Slujba care se săvârşeşte în noaptea trecerii dintre ani mai cuprinde rugăciunea Sfântului Efrem Sirul către Mântuitor, o rugăciune de mulţumire şi două rugăciuni de intrare în noul an – una din tradiţia liturgică română şi slavă (cea care va fi citită şi la slujba de Te Deum oficiată după Sf. Liturghie în prima zi din an) şi alta din tradiţia greacă.

 În cadrul slujbei Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos de binecuvântare a Noului An 2025, de la Catedrala Patriarhală, Patriarhul BOR transmite un cuvânt de învăţătură. 

 La 1 ianuarie se sărbătoreşte Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului şi Sfântul Vasile cel Mare. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se săvârşeşte de 10 ori pe an: 1 şi 5 ianuarie, 20 şi 27 martie, 3, 10, 17, 28 şi 30 aprilie, 25 decembrie.

Duminica după Nașterea Domnului

 

După ce împăratul Maximian (304-311) i-a biruit pe etiopieni, a vrut să aducă jertfe de biruinţă idolilor. De aceea, pretutindeni a trimis scrisori, ca toţi locuitorii imperiului să vină în Nicomidia şi să se închine zeilor acolo. Astfel, în cetatea Nicomidiei s-au adunat nenumăraţi oameni, iar printre cei aduşi cu forţa de soldaţi se găseau şi numeroşi creştini, care, aflând că, în biserica cetăţii, Sfântul Antim, Episcopul Nicomidiei, săvârşea Sfânta Liturghie cu prilejul Naşterii Domnului, au mers în număr mare să se roage în sfântul lăcaş de cult. Împăratul Maximian, auzind aceasta, a poruncit ca în jurul bisericii să fie puse lemne uscate şi să-i ardă pe creştini de vii. Atunci, Sfântul Antim s-a grăbit să-i boteze pe catehumeni şi i-a împărtăşit pe toţi credincioşii cu dumnezeieştile şi preacuratele Taine. Şi aşa, aprinzându-se lemnele, toţi creştinii dinăuntru au ars ca nişte făclii vii. Iar pe uliţele cetăţii, ostaşii îi tăiau cu săbiile pe cei ce mărturiseau credinţa în Hristos Iisus Domnul. Şi au pierit atunci 20.000 de Mucenici. Prin harul lui Dumnezeu, Sfân­tul Antim a scăpat nevătămat şi a fost de mult folos şi altora care doreau să îmbrăţişeze religia creştină. El a adus, prin Botez, pe mulţi la Hristos, şi după ce a fost chinuit mult s-a mutat la Domnul, dobândind Împărăţia cerurilor.

Sfântul Ap., întâiul Mc. şi Arhidiacon Ştefan

 

În a treia zi de Crăciun, creștinii îl sărbătoresc pe Sfântul Ștefan, primul care a vestit și mărturisit credința în Iisus Hristos. Pentru curajul și credința sa neclintită, Sfântul Ștefan a devenit primul martir al Bisericii, oferind un exemplu de curaj, iertare și dăruire.

 Povestea sa și tradițiile legate de această zi au rămas vii în memoria colectivă a poporului român, fiind respectate atât de țărani, cât și de orășeni. 

Ziua Sfântului Ștefan nu este doar o sărbătoare religioasă, ci și un moment pentru reflecție și reconciliere. Tradiția spune că cei certați trebuie să se împace în această zi, iar dăruirea de icoane sau candele noi contribuie la sporul casei și sănătatea rudelor. În acest fel, sărbătoarea devine un simbol al iertării, solidarității și grijii pentru aproape. Cuvintele și exemplul Sfântului Ștefan ne învață că credința autentică se mărturisește prin fapte și sacrificiu. Prin rugăciunea sa pentru cei care îl omorau, Ștefan a arătat că iubirea și iertarea sunt esențiale în viața creștină. Această lecție rămâne relevantă și astăzi, oferind un model de comportament moral și spiritual pentru fiecare credincios.

 În cultura românească, Sfântul Ștefan a rămas un reper în sărbătorile de iarnă. 

Tradițiile legate de el, cum sunt icoanele, pâinicile și pomenirea celor morți, continuă să fie respectate cu credință.

 Persoanele care poartă numele Sfântului îl cinsteau ca pe un patron spiritual, iar ziua sa era un prilej de reunire și de împăcare în familie și comunitate. Nume care se sărbătoresc pe 27 decembrie, de Sfântul Ștefan · Ștefan , Ștefania , Ștefănel , Ștefănuț . Fănel , Fane , Fănica , Ștefana , Fănuța , Fana.

Soborul Maicii Domnului

 

„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca să-L omoare. Iar el, sculându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Sa şi au plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul prin prorocul: «Din Egipt am chemat pe Fiul Meu». 

Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte tare şi, trimiţând, a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia Prorocul: «Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată, pentru că ei nu mai sunt». 

După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe Mama Sa şi au venit în pământul lui Israel. Dar auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, Iosif s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă în vis, s-a dus în părţile Galileei. Şi, venind, a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin proroci, că Nazarinean Se va chema.”