
Reglementările cu privire la acest post (ca de altfel şi la celelalte posturi de peste an) sunt cuprinse în actele Sinodului de la Constantinopol din 1166 şi în Tipicul liturgic al Mănăstirii "Sf. Sava”. Această lucrare complexă a cunoscut o îndelungată perioadă de formare, din secolul al V-lea până în secolele XII-XIII, cu unele adăugiri în secolul al XIV-lea. Conform rânduielilor acestui tipic, în timpul Postului Crăciunului, luni, miercuri şi vineri se posteşte integral până la Ceasul al IX-lea din zi (ora 15:00), mâncându-se o singură dată mâncare uscată. În zilele de marţi şi joi se mănâncă tot o singură dată în zi, însă sunt îngăduite vinul şi untdelemnul. Sâmbăta şi duminica se mănâncă de două ori pe zi, făcându-se dezlegare la peşte, untdelemn şi vin.
DEZLEGÅRI.
Dacă în zilele de miercuri şi vineri este pomenit un sfânt în cinstea căruia la slujbă se cântă Doxologia, în acele zile se face dezlegare la vin şi untdelemn. Numai dacă este hramul bisericii se face dezlegare la peşte. Dacă pomenirea sfântului cu Doxologie cade într-o luni, marţi sau joi, atunci se face dezlegare la peşte, untdelemn şi vin (mai puţin la 20 decembrie). De asemenea, dacă miercuri sau vineri este pomenit un sfânt în cinstea căruia se face Priveghere (deci un sfânt important), se dezleagă la peşte, untdelemn şi vin. Deşi până în ziua de 21 noiembrie mai sunt prăznuiţi sfinţi cu Doxologie mare, din evlavie se obişnuieşte ca până la praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică să nu se mănânce peşte. Iar de la 20 până la 25 decembrie, indiferent dacă este prăznuit vreun sfânt cu Doxologie, nu se face dezlegare la peşte, nici măcar sâmbăta şi duminica. De asemenea, în Ajunul Crăciunului se face dezlegare la vin şi untdelemn, mâncându-se de două ori pe zi.
În parohiile care au ca hram al bisericii un sfânt altul decât Nicolae, Andrei sau sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică se dezleagă la peşte, untdelemn şi vin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu