joi, 27 decembrie 2007

R.I.P. ! / Franta interzice fumatul !

VIZITEU DUMITRU (1922-2007)


MIHAI COSTACHI ( 1921-2007)
*******************************************************************
Franţa interzice fumatul !

Franta se pregateste sa interzica fumatul in cafenele si restaurante de la 1 ianuarie, ca multe alte tari europene, in cadrul unei legislatii nationale tot mai restrictive fata de fumatori, relateaza AFP.
Inca din 1 ianuarie, cei 13,5 milioane de fumatori francezi vor trebui sa renunte la fumatul in cafenele, restaurante, hoteluri, discoteci sau cazinouri. In transportul in comun, in companii, scoli si spitale fumatul este interzis din februarie 2007.
Ministrul sanatatii, Roselyne Bachelot, a dat asigurari ca nu va mai exista “nicio toleranta”. “Decretul este pregatit de un an, toata lumea este la curent cu aplicarea lui”, a spus ministrul. Fumatorii care nu vor respecta legea vor plati pina la 450 de euro amenda, in timp ce proprietarii localurilor risca o amenda de pina la 750 de euro, daca nu aplica legea. “Problema nu este de a supara pe cineva, ci de a se evita moartea a 66.000 de persoane pe an din cauza fumatului activ si mai mult de 5.000 decese pe an din cauza fumatului pasiv”, a declarat ministrul sanatatii.
Pentru a implementa intredictia, guvernul a prevazut progame de tratare a sevrajului in urma fumatului (timbre, guma sau medicamente). O campanie la posturile de televiziune cu privire la pericolul fumatului a fost demarata. Fumatorii vor trebui de acum sa fumeze in strada. Exceptii sunt prevazute pentru terase, cu conditia ca acestea sa fie deschise in cel putin o parte, si pentru locurile special amenajate, in conformitate cu unele reguli, dificil totusi de aplicat.
Fermitatea autoritatilor a provocat protestul comerciantilor de tigari. “De la 1 ianuarie se pot produce unele incidente pe care nimeni nu le doreste”, a avertizat Rene Le Pape, presedintele Confederatiei nationale a comerciantilor. Nemultumiri au si proprietarii a aproximativ 800 de baruri in care se fumeaza narghilea, care si-au anuntat intentia de a “ataca decretul inca de la aplicarea sa”.
Proprietarii restaurantelor au opinii diferite. Unele organizatii, precum Uniunea meseriilor si industriilor hoteliere (Imih), se tem de un efect “catastrofal” in ceea ce priveste frecventarea acestor locuri. Pentru altii, o scadere a clientelei fumatorilor va fi in mare parte compensata de o crestere a clientelei de nefumatori.
Unii au anticipat aceasta interdictie, ca proprietarul restaurantului Toinou din Marsilia. “In sase luni, patru cupluri nu au mai intrat in restaurant. Dar au venit altii”, povesteste patronul, Stephane Pandeli, pentru care “oamenii nu vor avea de ales: ei continua totusi sa calatoreasca cu trenul sau cu avionul de cind s-a adoptat interdictia de fumat in aceste locuri”.
Interzicerea fumatului in locurile publice, lucru dificil de imaginat in urma cu citiva ani, pare sa fie acceptata de populatie. Potrivit unui sondaj realizat in luna februarie, 86% dintre francezi sunt in favoarea acestei masuri. Potrivit unui alt sondaj, efectuat la inceputul lunii octombrie, majoritatea francezilor (85%) au intentia de a continua sa frecventeze barurile dupa 1 ianuarie, dar doar 66% dintre acestia sunt favorabili unor amenajari speciale in aceste locuri.
Masura a suscitat si initiative originale: grupul de cazinouri Barriere distribuie mii de acadele pentru a calma pofta de nicotina a clientilor si a propus chiar narghilea cu oxigen, cu un efect “usor euforizant”.
NewsIn

Niciun comentariu: