duminică, 16 decembrie 2007

Naşterea Domnului şi adevărul Evangheliilor !

Ne apropiem cu paşi repezi de cea mai dragă sărbătoare a creştinilor: naşterea Pruncului Iisus. În decursul vremii însă naşterea Sa a fost poate cea mai contestată dintre toate momentele consemnate despre El în Scriptură. S-a încercat totul pentru a se dovedi că El nici nu a existat ca persoană istorică, că totul este un mit sau o legenda. Ne propunem să discutăm tocmai despre acest moment crucial al omenirii şi să demonstrăm cu argumente că, într-adevăr, informaţiile referitoare la aceste evenimente, cuprinse în Evangheliile lui Matei şi Luca, sunt adevărate.
Sir William M. Ramsay, un important reprezentant al Bisericii Presbiteriene din SUA, care a predat Biblia la Colegiul Bethle din oraşul Mc.Kenzie, statul Tennessee, declara că a fost un necredincios, dar după ce a fost adus în contact cu cartea Faptele Apostolilor, atitudinea lui s-a schimbat. Mai mult, efectuarea unei investigaţii arheologice, studierea geografiei şi topografiei locurilor sfinte i-au demonstrat că evanghelistul Luca este vrednic de crezare în tot ceea ce a scris despre dumnezeiasca naştere.Evanghelia lui Luca este confirmată de documente egiptene.
Luca scrie în Evanghelia sa că, la vremea naşterii Domnului, împăratul Cezar August a dat poruncă pentru efectuarea unui recensământ, fiecare om fiind obligat să se înscrie în cetatea lui. Şi tot Luca spune că această înscriere s-a făcut, „întâia dată“, pe când Quirinius era dregător în Siria.Scepticii au replicat că această informaţie este o făcătură, de vreme ce romanii nu „inventariau“ oamenii, ci numai animalele, şi pentru asta nu trebuia să se deplaseze în alte localităţi.Un formular de recensamânt din anul 48 d.Hr., descoperit în nisipurile Egiptului, confirmă însă spusele lui Luca. Documentul respectiv conţine declaraţia unei anume Thermoutharion, dată sub prestare de jurământ, în care se vorbeşte despre recensământul persoanelor: „Eu, susnumita Thermoutharion, cu protectorul meu numitul Apollonius, jurăm pe Tiberius Claudius, Cezarul împărat, ca i-am declarat în mod sigur, onest, vrednic de încredere, pe cei ce locuiesc cu mine, nici pe un strain, nici pe un alexandrian, nici pe un liberat, nici roman, nici egiptean, decât pe cei spuşi mai sus...“, se arată în respectivul document. Acelaşi lucru reiese şi dintr-un alt document din 104 d.Hr., prin care prefectul Egiptului, Gaius Vibiu, cerea, „din pricina apropierii recensământului,... ca toti cei care pentru anumite motive locuiesc în altă parte decât districtul lor, să se pregătească de îndată să se reîntoarcă la guvernământul lor, spre a putea completa formularele de înregistrare a familiei...“Aceste documente arată clar ca stăpânirea romană efectua asemenea recensăminte în tot imperiul, adică şi în Egipt şi în Palestina. Astăzi se cunosc mai multe documente care vorbesc despre recensămintele, desfăşurate la 14 ani o dată, din anii 34, 48, 62, 90, 104, 118, 132, 230 d.Hr. şi, indirect, chiar despre cel din anul 20 d.Hr. De aceea, a tăgădui recensământul pomenit de Luca înseamnă a nega o realitate demonstrată indubitabil.Eroarea lui Exiguus îl reabilitează pe Matei. O altă întrebare ridicată de sceptici se referă la aparenta neconcordanţă din Evanghelia lui Matei, care spune: „Dupa ce S-a născut Isus în Bethleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod...“. Ori se ştie, cu certitudine, că Irod a murit în anul 4 i.d. Hr. ! Eroarea îi aparţine însă călugărului scit Dionysius Exiguus care, în secolul al şaselea, a calculat greşit că începutul erei creştine ar coincide cu anul 754 de la fondarea Romei, în loc de 749, când S-a născut Iisus, cu o eroare de mai bine de patru ani. Iosif Flaviu spune clar că Irod a murit la Ierihon pe 13 martie, cu ceva înainte de Paştele evreiesc al anului 750. Deci, Irod trăia în momentul naşterii lui Iisus, iar Matei a consemnat corect evenimentele. Cele doua guvernări şi recensamintele lui Quirinius. Revenind la Luca, trebuie să mai spunem că menţionarea lui Quirinius în Evanghelia sa nu era confirmată de documentele istorice romane, care arătau că recensamântul pomenit pe vremea acestuia avusese loc în anul 7 d.Hr. În 1828 însă, s-a găsit la Roma o inscripţie care indica faptul că Quirinius a fost guvernator de două ori, fapt confirmat şi de descoperirea lui Sir William Ramsey, care a găsit la Antiohia Pisidiei, în Asia Mica, un monument care arăta că Quirinius a fost de doua ori guvernator. Precizarea lui Luca „întâia dată“ este facută tocmai spre a deosebi primul recensamant de cel de-al doilea, facut de Quirinius la anul 7 d.Hr., cu ocazia celei de a doua guvernări a sa în Siria. În acest mod, lucrurile s-au limpezit, iar naşterea Celui mai presus de fire, consemnată în cele două Evanghelii, iată, capată şi susţinere documentară, reducându-i la tăcere pe sceptici.

Niciun comentariu: