marți, 13 mai 2008

Teza unică la limba şi literatura română


Imagini din Şcoala Scutari ( foto: prof.Ciprian Mitoceanu)

Peste 50 de elevi de clasa a VII-a şi a VIII-a au susţinut, astăyi, teza cu subiect unic la limba şi literatura română. La Şcoala Mileanca elevii care ieşeau din examen erau încântaţi, pentru că subiectele au fost mult mai uşoare decât pe primul semestru. La ambele clase, subiectul al doilea a constat în caracterizarea unui personaj preferat dintr-o baladă sau o nuvelă studiată, respectiv caracterizarea unui personaj dintr-o comedie. Personajele preferate au fost Lefter Popescu şi Pristanda.
Chiar şi profesorii susţin că subiectele la limba română au fost mai uşoare decât cele de pe primul semestru. Subiectele au fost mai uşoare şi mai clar formulate decât pe primul semestru, iar un elev de nivel mediu va putea lua cu uşurinţă 7,50-8. Elevii au avut de rezolvat varianta cu numărul 10, iar vineri 16 mai vor susţine ultima teză cu subiect unic, la matematică. Elevii care nu au participat la această sesiune de teze pot participa la sesiunea specială, din perioada 23 mai-2 iunie.

Niciun comentariu: