In cea de a treia zi Craciun, pe data de 27 decembrie, românii îl sărbătoresc Sfântul Ştefan. Din datele furnizate din Directia Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Mileanca, în comună există 12 femei cu numele Ştefana, Ştefania si 22 de barbati cu numele Stefan, Stefanel, care isi vor serba sambata onomastica. ,,La multi ani, tuturor!".
Sfantul Stefan este praznuit de Biserica, in a treia zi dupa Nasterea Domnului.
Marindu-se numarul crestinilor dupa intemeierea Bisericii, a crescut si numarul cererilor pentru diverse slujiri ale apostolilor. Astfel, au fost alesi din cadrul comunitatii, sapte barbati "plini de Duh Sfant si de intelepciune" care sa slujeasca atat in cadrul slujbelor religioase cat si sa supravegheze buna oranduiala la mesele comune. Primul dintre acestia a fost Stefan
Ei predicau cuvantul Evangheliei, botezau si ajutau la desfasurarea cultului apartinand organelor de conducere ale Bisericii din Ierusalim.
Sfantul Stefan s-a aratat un aparator al credintei adevarate cu privire la persoana lui Hristos, marturisind ca El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a nascut, a murit, a inviat si S-a inaltat la ceruri pentru mantuirea noastra. A fost acuzat ca a adus blasfemie lui Moise si lui Dumnezeu. Atunci cand Caiafa a intrebat daca cele ce se marturisesc despre El sunt adevarate, Sfantul Stefan a rostit o lunga cuvantare in care a aratat ca Iisus Hristos este Mesia, cel prezis de profeti si ca iudeii sunt vinovati pentru uciderea Lui. Furiosi, evreii au cerut uciderea lui cu pietre.
Locul uciderii Sfantului Stefan a fost in valea lui Iosafat.
Se presupune ca trupul Sfantului Stefan a fost pus in mormantul unui crestin. Moastele sale au fost descoperite in anul 415, atunci cand preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o intreita viziune. Cand i s-au descoperit moastele, pe mormantul sau scria "chiliel", care in limba ebraica inseamna "cununa", pentru ca intr-adevar el a luat, cel dintai dintre crestini, cununa muceniciei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu