"Iavori"- Gheorghe Iavorenciuc, intervievat de Traian Apetrei, 2008, Tipografia Nektarios.
O carte pe care mulţi au găsit-o în cutiile poştale ori în pragul porţilor alături de umbrela galbenă a partidului din care face parte şi Iavori.
Simultan cu alegerile uninominale am rasfoit şi această lectură pseudo-politică, din obligaţia alegătorului din colegiul Darabani- Săveni.
De foarte multe ori, relaţiile cu persoanele apropiate sunt parazitate de şantajul politic, adică de o formă de manipulare care urmăreşte să obţină supunerea celor din jur. Ceea ce ştim mai puţin este că şantajul politic funcţionează doar când le permitem alegătorilor să afle care sunt punctele noastre sensibile şi cum sunt folosite.
Asta a urmărit şi co-autorul Traian Apetrei, să sensibilizeze voinţa alegătorilor pentru lectura portocalie şi programul său politic. Cât au valorat ambele în faţa alegătorilor s-a văzut în rezultatele alegerilor: "Iavori" nu a prins barca parlamentară!
Date despre "Iavori":
Cunoscut de prieteni sub numele de IAVORI. Născut la 19 martie 1957 în oraşul Siret. Copilăria a petrecut-o în Cândeşti-Bucovina, la câteva case de marea Campioană Olimpică Elisabeta Lipă-Oleniuc. A urmat cursurile Liceului Pedagogic Botoşani. Scriitor, eseist, dramaturg.
Invăţător până în anul 1989 la Casa de Copii Pomârla. Timp de trei ani a activat ca impresar la Teatrul “Mihai Eminescu” Botoşani, fiind cel ce a organizat spectacolul „Podul de Flori” şi alte spectacole cu românii din Basarabia şi Bucovina - Iuri Sadovnic, Ion Aldea Teodorovici,
Gheorghe Pârlea, Gheorghe Urschi, Ansamblurile „Ştefan Vodă”, „Tălăncuţa“,
„Ţărăncuţa“ - „Trandafir Moldovenesc” - „Joc” din Chişinău.
După 1991 m-am dedicat afacerilor desfăşurând activităţi de import-export,
producţie şi servicii, firmele fiind permanent in Topul Naţional al Firmelor mici
şi mijlocii, având filiale in Ukraina şi Republica Moldova. Bun prieten al
românilor din Basarabia si Bucovina.
În prezent societatile lui cu peste 70 de angajati activează în domeniile resurselor
ecoenergetice, cu colaborari şi specialişti din China şi Hong Kong.
Explorator al misterelor lumii, cu peste 60 de ţări explorate printre care:
Brazilia, Africa de Sud, Zambia, Maroc, Filipine, Singapore, Vietnam, Cambodgia,
Thailanda, Malayesia, Indonesia, Mauritius şi aproape toate ţările Europei.
Am explorat fluvii precum Nilul, Kwai, Mekong, Zambezi, Amazon.
Pune viaţa sub semnul responsabilităţii şi al seriozităţii.Una din dorintele sale
este „să nu fac umbră pământului degeaba”.
Cu o mare încredere în viitorul românilor s-a alăturat cu credinţă Partidului Naţional Liberal.
A candidat la Camera Deputatilor pe Colegiul Darabani sub deviza:“FORŢĂ PRIN ÎNŢELEPCIUNE !”
Din pacate metodele autorului nu sunt de cele mai multe ori cinstite. E posibil ca multi dintre noi sa fi fost manipulati prin discursurile politice ale candidatului Iavori!( va urma)
2 comentarii:
Cât au valorat ambele în faţa alegătorilor s-a văzut în rezultatele alegerilor: "Iavori" nu a prins barca parlamentară!
Hmmm... Bine c-a prins Câmpanu, fără carte, fără nimic...
Să nu mai spunem despre deputatul "portocaliu", care nu a scris nici el vreo carte, deşi se pricepe bine la... cărţi! ;)
Ultima dată când am verificat, portocalii erau pedeliştii (Strugaru şi Alexandru), iar peneliştii (Câmpanu şi Iavorenciuc) erau galbeni!
Trimiteți un comentariu