sâmbătă, 6 septembrie 2008
Publicitate!
joi, 4 septembrie 2008
luni, 1 septembrie 2008
Luna septembrie, „Luna sănătăţii”
Conducerea Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Botoşani lansează în această perioadă acţiunile „Lunii Sănătăţii”. Întâlniri cu medici specialişti din diverse domenii medicale, informări privind programele naţionale de sănătate, informări despre cum se procedează pentru obţinerea tratamentelor în străinătate, finanţate prin Ministerul Sănătăţii Publice, este ceea ce le promit, în această lună, botoşănenilor, şefii ASP.
Milencenii îi vor putea asculta pe medici vorbindu-le despre hipertensiunea arterială, despre diabet şi boli ale ochilor sau despre stres şi cum ne influenţează acesta starea de sănătate. În fiecare week-end din această lună, la Casa Sindicatelor sunt programate discuţii interactive cu medicii specialişti, după care organizatorii promit şi manifestări culturale.
Petru Lungu, medic de familie în Mileanca, este convins că aceste manifestări îi vor aduce pe mulţi milenceni la „lecţiile de sănătate” sau îi vor convinge pe cei care nu au fost încă să îşi evalueze starea de sănătate, să treacă pe la medicul de familie şi pe la laboratoarele medicale, pentru analizele gratuite.
Toată luna, pe Pietonalul Unirii din Botoşani, va fi amplasat şi cortul pentru verificarea gratuită a hipertensiunii arteriale.
duminică, 31 august 2008
Pe lângă lapte şi corn, miere de albine!
Începând cu 1 ianuarie 2009, din bugetele locale ale comunelor, după caz, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, vor fi alocate sumele necesare. Aceste prevederi sunt incluse într-o Ordonanţă de modificare a Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolarii şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional, aprobată ieri de Guvern. Legea nr. 509/2006 prevede ca fondurile necesare pentru acordarea de miere de albine să fie alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului. Având în vedere însă, faptul că Ordonanţa 32/2001 stabileşte că finanţarea învăţământului preuniversitar se face din bugetele locale ale judeţelor, sectoarelor municipiului Bucureşti, respectiv ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, după caz, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, Executivul a aprobat noua ordonanţă care reglementează sursele de finanţare. Normele de aplicare a Ordonanţei vor fi întocmite de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în termen de 60 de zile de la data publicării sa în Monitorul Oficial şi vor fi aprobate prin Hotărâre de Guvern. (Guvernul Romaniei - Biroul de presa - 28.08.2008)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)