Prima duminică a Postului Paştilor este numită Duminica Ortodoxiei, fiind dedicată biruinţei dreptei credinţe asupra ereziilor care au tulburat Biserica în primul mileniu. Ea a fost instituită de către Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare a Ortodoxiei, pentru a marca înfrângerea ereziei iconoclaste şi restabilirea cultului icoanelor. La acelaşi sinod, a fost reconfirmată învăţătura de credinţă formulată în cadrul celor Sapte Sinoade Ecumenice (secolele IV-VIII).
Numele acestei Duminici reflectă locul deosebit de important pe care îl ocupă icoana în Biserica Ortodoxă, întrucât icoana este o valoare specifică Ortodoxiei. Icoana este o parte integrantă a credinţei şi evlaviei ortodoxe, reprezentând realitatea spirituală nevazută, lumea duhovnicească, prin mijloace materiale. Ea a rezultat în mod firesc şi necesar din credinţa în întruparea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Pe de altă parte, icoana are un caracter sacru, făcând prezenţa celui ce se roagă înaintea ei persoana sau evenimentul pictat. Din acest motiv, interiorul Bisericilor Ortodoxe este adeseori acoperit cu icoane pictate pe pereţi şi bolţi, ce se constituie într-un adevărat ghid duhovnicesc pentru cei ce le privesc. De asemenea, credincioşii sunt despărţiţi de Sfântul Altar tot printr-un perete de icoane. Casa niciunui creştin nu este completă fără prezenţa măcar a unei icoane, spre care membrii familiei să-şi îndrepte măcar pentru câteva clipe rugăciunea.
***
**
De acum, criza, precum dansul, face parte din noi. Pentru dans, nu mai ai nevoie să utilizezi un alt instrument pentru a te exprima - cuvinte, scriere -, el este în tine deja, în corp.De la un impuls pe care-l simţi când auzi o melodie care-ţi place la a dansa e un traseu foarte scurt. Vibraţia se transformă imediat într-o mişcare. Dansul e ceva care ţine de structura fundamentală a omului.
Unii oameni folosesc dansul ca refulare, alţii într-un mod foarte plaisirist, se simt bine pur şi simplu dansând, eliberând energie, alţii simt că e o formă care-i apropie de ceilalţi oameni, comunică, dar într-un fel mai puţin explicit.
Fie că este vorba de salsa, merengue, streetdance, bellydance, cha-cha, rumba, vals vienez, tango argentinian, balet sau dans contemporan, toate apelează la anume resorturi intime ale omului care altfel nu sunt solicitate.
Dar în absenţa unor localuri dedicate dansurilor de societate, dansul rămâne ori un hobby practicat sporadic la petreceri ori un sport de amatori pentru un număr mic de milenceni.
În ciuda acestei evidenţe, pe fondul climatului economic actual, marcat de temeri, dansatorii politicieni au îmbrăţişat din nou intervenţiile care sprijină apropiaţii interni, în dauna partenerilor loiali.
România ar putea astfel să se confrunte cu o alegere teribilă: o intervenţie fmi sau a sta deoparte, privind cum creşte numărul de "parteneri" de dans.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu