***
BNR a dat semnalul reluării creditării cu o „injecţie” de 3-4 miliarde de euro în sistemul bancar. Consiliul de Administraţie (CA) al băncii centrale a anunţat marţi că reduce de la 40% la 0% rezervele minime obligatorii (RMO) pentru finanţările în valută care trebuie plătite peste mai mult de doi ani.
Aprecierea monedei naţionale a început cu câteva zile înainte de anunţarea acordului cu FMI, care a ajutat leul să-şi mai reducă pierderea faţă de euro. Moneda naţională şi-a diminuat astfel scăderea de la 7,7% - nivel înregistrat de la începutul acestui an până în săptămâna premergătoare acordului – până la 6,26% - în ziua anunţului.
Comisia Naţională de Prognoză (CNP) estimează că economia locală s-a contractat cu 2,9% în primul trimestru al acestui an, pe fondul scăderii industriei cu 10%, a agriculturii cu 1% şi a serviciilor cu 0,7%, conform unui document CNP citat de Mediafax. Astfel, PIB pe primele trei luni este estimat la 88,5 miliarde de lei, faţă de 91,13 miliarde de lei în perioada similară a anului trecut.
Anul trecut, PIB a crescut cu 7,1%, evoluţie foarte bună la nivel european care a fost afectată însă de încetinirea avansului economiei locale din trimestrul trei, de numai 2,9%. Negocierile cu FMI au avut drept scenariu o scădere a PIB de 4% anul acesta, oficialii români declarând că acesta este de fapt cel mai prost scenariu luat în considerare. Bugetul pe anul în curs a fost fundamentat pe o creştere economică de 2,5%.
După ce ministerul a constatat că “medicii de familie” nu vor să facă gărzi pe cele 250 de “maşini de consultaţie” (aceasta-i denumirea lor corectă, nu ambulanţe) cumpărate de fostul ministru, Ion Bazac s-a mirat public, în comunicat: “Nu înţeleg utilitatea acestor achiziţii şi sînt nedumerit cu ce scop fostul guvern a cheltuit cinci milioane de euro pentru nişte maşini care nu sînt dorite chiar de către beneficiari. Sînt complet curios cum se poate justifica o achiziţie complet inutilă!” Adică, a spus ministrul, “dacă medicii nu vor să lucreze pe aceste maşini de consultaţie la domiciliu, înseamnă că maşinile nu sînt utile sau bune!”.
Ordonanta de urgenta prin care s-a amanat termenul de aplicare a legii privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor expira astazi.Legea care viza majorarea salariilor cadrelor didactice a fost promulgata de presedintele Traian Basescu anul trecut, la 24 octombrie. Cateva zile mai tarziu, Guvernul a decis prin OUG amnarea termenului de aplicare a legii pana la 1 aprilie 2009. Ulterior, Executivul a emis o alta ordonanta prin care salariile profesorilor vor fi majorate gradual, cu pana la 28%, de cele mai mari cresteri urmand sa beneficieze cadrele didactice cu venituri reduse.
Ministerul Muncii vrea sa modifice ordonanta privind acordarea indemnizatiei de crestere a copilului.Guvernul anunta sa vrea sa introduca un stimulent lunar pe care sa-l primeasca familiile pana cand copilul implineste 2 ani, chiar daca mama se reintoarce mai devreme la munca."Există solicitari din ce in ce mai multe pentru majorarea acestei prestatii, astfel incat sa fie un sprijin real pentru cei care se reintorc la activitatea profesionala. Din evaluarile efectuate (...) s-a emis ipoteza unei sume reprezentand 30% din valoarea indemnizatiei, dar nu mai putin de 600 lei", se spune in comunicatul Ministerului Muncii.
Pe fondul crizei economice mondiale, China îşi arată muşchii şi încearcă să-şi impună moneda pe scena internaţională. Mai mult, chinezii vor să dărâme dolarul de pe tronul de principală valută mondială şi să-l înlocuiască cu un "coş de valute" din care să facă parte, normal, şi yuanul.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a început de săptămâna trecută, plăţile pe suprafaţă aferente campaniei 2008. APIA precizează că, pentru fermierii care vor beneficia de sprijin pe suprafaţă în această primă etapă, nu au fost identificate erori în sistem, cererile fiind completate corect. Pentru campania 2008, România beneficiază de o alocaţie financiară de 826,1 milioane de euro, fonduri europene şi de la bugetul de stat. În cadrul campaniei 2008, 1.130.150 de fermieri au depus cereri de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă.
***
Cele mai frecvente « păcăleli comportamentale » sunt verificarea si cumparatul excesiv, jocurile de noroc, abuzul de substante si dependenţa de sex.
Conform sfatulmedicului.ro, o persoana suferind de aceasta maladie "devine blocata mental intr-un model de ganduri si comportamente repetitive care sunt lipsite de sens si suparatoare, dar sunt dificil de depasit". Or, in timp ce partea de "obsesie" se refera la aceste comportamente repetitive, cea de "compulsie" vizeaza neputinta de a te opune sau de a te abtine de a face lucrul
respectiv, cu alte cuvinte – dependenta. Daca boala obsesiv-compulsiva devine suficient de severa, aceasta poate distruge capacitatea unei persoane de a functiona normal acasa, la scoala sau la serviciu.
Urmatoarele zece comportamente sunt cele mai comune printre cei suferinzi de sindrom obsesiv-compulsiv.
Control freak/Control excesiv
1. Cel afectat e ingrijorat ca a uitat lumina aprinsa sau aragazul deschis, ca a lasat usa descuiata.
Shoppaholism/Dependenta de cumparaturi
2. Neputinta de a te opune nevoii de a cumpara ceva atunci cand te afli intr-un magazin arata deja un comportament compulsiv.
Abuz/dependenta de substante
4. Cand alcoolul, tutunul sau substantele recreationale devin intr-o asa masura parte a vietii incat fara ele esti plictisit, agitat, anxios sau nu te simti tu insuti
Workaholism/"Doar munca, deloc recreere"
5. Daca simti tot timpul nevoia sa faci ceva productiv si te agaseaza ideea de a te recrea, inseamna ca ai o compulsie
Dependenta de relatie
6. Trebuie, la orice costuri, sa fii intr-o relatie, altfel te simti abandonat
Mitomania / minciuna patologica
7. Similar alcoolicului sau jucatorului, mitomanul pierde controlul minciunilor pe care le spune.
Compulsia sexuala
9. Oameni care pleaca dintr-un pat ca sa ajunga intr-altul doar pentru a avea o relatie sexuala sau mai multe in derulare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu