miercuri, 27 mai 2009

Editorial: Asigurarea şi minorii fumători

În Mileanca, oamenii preferă să plătească rate uriaşe pentru achiziţionarea unui autoturism în leasing şi apoi să încheie o asigurare pentru acesta, decât să-şi cumpere o asigurare de sănătate. Se pare că aceasta este mentalitatea milencenilor în prezent, care consideră că o maşină le poate aduce respectul celor din jur, lăsând deoparte sănătatea.
Populaţia nu are o educaţie legată de prevenţie şi cumpărarea de pachete de servicii private de sănătate, iar la toate acestea se adaugă criza financiară.
Oamenii nu au înţeles că asigurarea de sănătate este asemenea ca a celei de la maşină, adică este valabilă un an de zile. Mulţi cred că dacă s-au dus odată la spital şi au beneficiat de asigurare a doua oară nu mai este valabilă şi că trebuie să plătească alţi bani. Acest lucru nu este adevărat. Te poţi duce şi de 2-3 ori pe an la spital dacă într-adevăr eşti bolnav, iar asigurarea este valabilă. Sănătatea costă şi de multe ori chiar foarte mult. Nimic nu este gratis, ca de altfel nici medicina, dar cu toate astea ar trebui ca sănătatea să reprezinte o prioritate pentru milenceni.
***
Prima ţigară, în rândul adolescenţilor milanezi, se fumează la vârsta de 15 ani şi jumătate fie din cauza anturajului, fie din cauza satisfacţiilor pe care le oferă tutunul. În celelalte oraşe italiene, minorii încep să fumeze la vârsta de 16 ani.
Aceste date au fost făcute publice de către Liga Italiană pentru Lupta împotriva Tumorilor (Secţiunea Provincială Milano) şi Institutul pentru Cercetări Farmacologice, “Mario Negri”. Potrivit specialiştilor celor două instituţii, numărul fumătorilor din Italia a crescut, în ultimul an, cu circa 2 milioane. Astfel, în Peninsulă, în anul 2009, sunt circa 13 de milioane de fumători faţă de 11,2 milioane, din anul 2008.
Pornind de la aceste cifre e posibil ca reprezentanţii primăriei milaneze să instituie, în metropola din nordul Peninsulei, zone pentru nefumători.
Acestea pot viza anumite locuri de relevanţă artistică sau ambientală sau parcurile de joacă, unde îşi petrec mult timp mamele împreună cu ai lor copii.
Dacă iniţiativa primăriei va fi pusă în practică unele din parcurile din oraşul Milano ar putea fi împărţite în zone pentru nefumători şi zone pentru fumători.
În Mileanca au dispărut separeurile pentru nefumători din localurile publice, iar statistica milaneză se apropie de cea milenceană în ceea ce priveşte minorii fumători.

Niciun comentariu: