luni, 29 iunie 2009

Editorial: Apostolii Petru şi Pavel, indiromii şi MJ

Astăzi sărbătorim pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Care este importanţa celor doi pentru credinţa şi spiritualitatea ortodoxă este greu de exprimat în cuvinte. Sfânta Scriptură şi Tradiţia ne dezvăluie viaţa şi activitatea lor, dar a sonda în adâncul fiinţei lor este iarăşi foarte greu. Ceea ce putem să facem cu uşurinţă este să ne împropriem îndrăzneala lor în faţa unei lumi ostile, pe care, în cele din urmă, au cucerit-o pentru Hristos. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt modele de actualitate, relevante pentru atitudinea de care avem nevoie în confruntarea cu pericolele ce ameninţă propria noastră identitate spirituală.
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt prăznuiţi în Biserica Ortodoxă Română în fiecare an pe data de 29 iunie, ziua în care au suferit moarte martirică la Roma, în anul 67 d.Hr. Tradiţia pune arestarea celor doi pe seama persecuţiei din timpul lui Nero, care a început din anul 64, când incendierea Romei a fost atribuită creştinilor. Tot tradiţia afirmă că Petru şi Pavel ar fi fost întemniţaţi pentru un timp în aceeaşi celulă, în închisoarea mamertină din Roma, unde şi-au convertit temnicerii şi s-au rugat până când în mijlocul celulei a ţâşnit un izvor, ce se poate vedea şi astăzi. Ambii Apostoli au fost executaţi în aceeaşi zi: Sfântul Petru a fost crucificat cu capul în jos pe Câmpia Vaticanului, iar Sfântul Pavel a fost decapitat pe drumul către Ostia, la Tre Fontane. Ilustraţiile din biserica de aici arată că Apostolul a fost decapitat pe un capăt de coloană, iar ţeasta sa a sărit de trei ori pe pământ, la fiecare atingere răsărind câte un izvor, de unde şi denumirea de Tre Fontane.
***
Reprezentantii rromilor vor ca titulatura de "rrom" sa fie inlocuita cu cea de indirom, "pentru a nu mai afecta imaginea Romaniei, din cauza infractiunilor comise de unii rromi", urmand ca o decizie sa fie luata in cadrul unei conferinte la Strasbourg, a declarat, vineri, Dorin Cioaba."Vrem sa ne debarasam de aceasta denumire, rrom, pentru a nu mai fi acuzati de autoritatile din Romania ca facem uz de numele tarii. Nu vrem sa mai fim noi oaia neagra, sa ni se spuna ca doar rromii fac nenorociri prin afara tarii", a declarat, vineri, corespondentului NewsIn, Dorin Cioaba, fiul regelui rromilor Florin Cioaba.Acesta a adaugat ca a fost deja infiintata "Asociatia Indirom", urmand ca aceasta propunere sa fie discutata in cadrul unei conferinte de la Strasbourg de saptamana viitoare."Speram ca la noua asociatie sa adere toate organizatiile, iar ulterior demunirea de indirom sa fie recunoscuta in actele oficiale. Am ales aceasta denumire pentru ca noi ne tragem din India si nu vrem sa mai fie facuta vreo legatura cu Romania sau orasul Roma", a precizat Dorin Cioaba ( Cotidianul).
***
Zvonul potrivit căruia Michael Jackson ar valora mai mult mort decât viu, apărut în urma haosului financiar lăsat în urmă de cântăreţ, e confirmat şi de faptul că oamenii din toate colţurile lumii s-au pus pe cumpărat orice are legătură cu regele popului. De asemenea, imediat după anunţarea veştii morţii acestuia, site-urile de ştiri din întreaga lumea au fost năpădite de utilizatori interesaţi să afle cât mai multe detalii privind decesul vedetei.

La doar o zi după nefericitul eveniment, Michael Jackson a “reînviat” la nivel comercial. Primele 15 poziţii din topul celor mai descărcate 50 de albume de pe amazon.com au purtat numele regretatului artist, iar cele mai downloadate şapte albume de pe iTunes din ziua respectivă fac parte tot din discografia lui Michael Jackson.
Interesul publicului pentru achiziţionarea albumelor superstarului trecut în nefiinţă reprezintă un scenariu care s-a repetat în trecut în cazul altor vedete de primă mână, precum Elvis Presley şi Frank Sinatra, informează CNN.com. De-a lungul timpului, albumele lui Michael Jackson s-au vândut în peste 750 de milioane de exemplare la nivel mondial.
Vestea morţii regelui popului a dus şi la creşterea traficului site-urilor de ştiri din întreaga lume, în condiţiile avidităţii fanilor pentru fiecare detaliu care ar fi putut arunca lumină asupra controversatului deces. Acestea au înregistrat cu 50% mai multe vizite decât în mod normal, estimează money.ro De altfel, moartea lui Michael Jackson a fost cel mai fierbinte subiect al lumii virtuale în timpul scurs de la nefericitul eveniment, fie că este vorba de bloguri sau de reţelele de socializare şi de microblogging. De altfel, valul de căutări cu numele cântăreţului, venite din întreaga lume, a determinat mai multe căderi de viteză pe paginile Google, iar specialiştii companiei au crezut iniţial că motorul de căutare era victima unui atac online.
***

Niciun comentariu: