Editorial: Duminica vindecării slăbănogului. La mănăstirea Zosin

***

Iisus realizează una dintre multele Sale vindecări, însă de data aceasta într-un mod aparte: înainte de a-i oferi vindecarea propriu-zisă, Mântuitorul îi spune bolnavului suferind de paralizie: „Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!“. În acel moment, oamenii de faţă, dar mai ales cei care nu-L iubeau pe Mântuitorul, ci îi urmăreau pizmaş fiecare mişcare şi fiecare vorbă, au reacţionat imediat, spunând că aceste cuvinte sunt o blasfemie, întrucât un om nu poate ierta păcatele altuia, ci numai Dumnezeu poate face acest lucru. Mântuitorul Iisus Hristos însă în mod voit a zis mai întâi: „Iertate sunt păcatele tale“, pentru a arăta că El nu este un om oarecare, ci este Fiul lui Dumnezeu făcut Om, pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, şi are puterea de a ierta păcatele.
Această putere de a ierta păcatele, pe care o are numai Dumnezeu, Mântuitorul Hristos o dă după Învierea Sa şi ucenicilor Săi, zicând: „Luaţi Duh Sfânt; cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute“ (Ioan 20, 22-23).

Nu ştim ce păcate a săvârşit acest om paralizat. Însă vedem că Mântuitorul este un duhovnic desăvârşit, care protejează taina persoanei. Îi spune doar: „Iertate sunt păcatele tale“, dar nu şi care sunt aceste păcate, când le-a făcut, cum, în ce împrejurări. Mântuitorul Iisus Hristos este discret şi delicat. El nu umileşte când vindecă, nu divulgă păcatul când îl iartă, ci tămăduieşte într-un mod discret pe păcătos. Luând pilda Mântuitorului, Biserica a hotărât ca Taina Spovedaniei să fie secretă, tainică. Deşi preotul este cel care săvârşeşte Sfânta Taină, în realitate numai Dumnezeu şi penitentul ştiu cu adevărat cât de mari şi cât de multe sunt rănile sufletului celui ce-şi apleacă genunchii sub epitrahil pentru a se spovedi şi a primi iertarea păcatelor.

Văzându-l Mântuitorul pe slăbănog că-şi suportă suferinţa în tăcere, în răbdare, în smerenie şi în nădejdea vindecării, i-a zis: „Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!“. De aici rezultă că noi devenim fii duhovniceşti atunci când ne pocăim, când răbdăm cu smerenie toate încercările, cu speranţă şi cu credinţă puternică în mila şi în harul lui Dumnezeu, care ne vindecă.

Oamenii care îl ajută pe slăbănogul din Evanghelie îi reprezintă şi pe medicii, pe asistenţii şi pe toţi cei care îi ajută pe cei bolnavi să se vindece. Prietenii slăbănogului sunt oameni cu credinţă puternică şi cu dragoste multă faţă de Dumnezeu şi faţă de omul suferind pe care l-au adus la Iisus ca să-l vindece. Iar Mântuitorul a lăudat tocmai credinţa lor plină de milă, de multă compasiune. Deşi, probabil, îi cunoşteau păcatele pe care Mântuitorul i le-a iertat slăbănogului, ei nu l-au judecat pe acest păcătos, ci l-au ajutat, după cum nici Mântuitorul nu l-a judecat, ci l-a iertat, văzând credinţa lor. Învăţăm, aşadar, din acest episod, ca să căutăm harul vindecător al lui Hristos, care se află în Sfânta Spovedanie, în Sfânta Împărtăşanie şi în Taina Sfântului Maslu.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să ne bucurăm de puterea vindecătoare a iubirii izvorâte din credinţă şi care se arată în întrajutorarea semenilor, spre slava lui Dumnezeu şi spre a noastră mântuire!

Amin! ( Ieromonahul Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin)