marți, 10 noiembrie 2009

“Ciuma secolului XXI”

Din Ucraina până în Afganistan, guvernele se luptă cu gripa nouă care se extinde rapid. Numărul celor care contactează virusul este în continuă creştere în ciuda închiderii şcolilor şi a celorlalte măsuri de prevenire.
După ce peste 70 de oameni au murit de gripă în Ucraina iar Ministerul Sănătăţii a anunţat că numărul celor bolnavi a crescut la 450.000, autorităţile de la Kiev au hotărât să închidă toate şcolile timp de trei săptămâni pentru a împiedica răspândirea virusului. Mai mult, toate adunările publice au fost interizise.
Ţara se confruntă şi cu lipsa unei capacităţi de diagnosticare, astfel că nu se poate determina exact dacă moartea este cauzată chiar de gripa nouă.
În Rusia, autorităţile au introdus în unele regiuni „regimul măştilor” pentru toţi cei care merg la teatru, la cinema, pentru vânzători şi pentru angajaţii din domeniul transportului public, pentru a preveni răspândirea gripei. În regiunea Baikal s-au stabilit şi amenzi de 500 de ruble(echivalentul a 17 dolari) pentru cei care ignore aceste reguli.
Serbia, unde au fost confirmate 169 de cazuri de gripă nouă, a prelungit vacanţa şcolară de toamnă în speranţa că va opri răspândirea bolii. Cererea pentru măşti de protecţie din tifon a explodat iar fabricile producătoare au primit deja comenzi pentru tot anul. Aceeaşi măsură de a închide şcolile pentru a-i proteja pe copii de gripă a fost luată în Iran, unde potrivit datelor oficiale 3000 de cetăţeni sunt infectaţi cu virusul H1N1, iar 28 au decedat. Şi Afganistanul, unde au fost confirmate 700 de cazuri de îmbolnăviri, a declarat starea de urgenţă la nivel naţional în materie de sănătate şi a închis toate instituţiile de învăţământ.
“În timp ce mass media este obsedată, şi pe bună dreptate, de această boală care se răspândeşte repede, eu sunt îngrijorat de următoarea criză, mult mai mortală şi mai catastrofală, cu adevărat genul de criză despre care cei mai mulţi oameni cred, în mod greşit, că nu se mai poate întâmpla în zilele noastre şi în această epocă. Dacă aş fi eu autorul, acest roman de care e nevoie urgentă, ar trebui numit “Ciuma”, scrie medicul şi romancierul Robin Cook.
În condiţiile în care începe sezonul gripei din emisfera nordică, epidemia actuală de gripă porcină H1N1 a beneficiat, justificat, de multă atenţie deoarece organismul s-a împrăştiat pe toată suprafaţa Globului în decurs de câteva luni. Dar indiferent cât de impresionantă e transmisibilitatea ei de la om la om, această tulpină pur şi simplu nu poate fi subspecia gripei A din romanul nostru. Aceasta e subspecia numită HPAI A(H5N1), care înseamnă, pe scurt, gripa aviară care se extinde acum încet din sud-estul Asiei, explică Cook. El argumentează că aceasta are transmisibilitate foarte mică, dar letalitate extrem de mare. Circa 60% din cei care au contactat boala în ultimii trei ani au murit rapid. Una dintre caracteristicile cele mai alarmante ale gripei A este capacitatea ei de a-şi recombina, din abundenţă, cele 11 gene, care sunt aranjate pe cele opt bucăţi de ARN ale sale. Aceasta produce ceea ce se cheamă mutaţie genetică—cu alte cuvinte, transferul de gene întregi sau de combinaţii de gene, şi astfel, de caracteristici. “Aviara H5N1 şi porcina adaptată la om H1N1 pot intra simultan în celulele porcului prin celule separate epiteliale receptoare, disponibile. Şi, desigur, asta se întâmplă în Ciuma, dând celor două virusuri posibilitatea de a se recombina unul cu altul. În timpul milioanelor sau miliardelor de replici ale virusului în interiorul porcilor, fie H5N1 îi dă virulenţa sa lui H1N1, fie H1N1 îi conferă transmisibilitatea sa lui H5N1. În oricare dintre cazuri, apar subspecii modificate genetic şi întrega lume se confruntă cu ceva similar cu ceea ce s-a confruntat Europa în 1346, când primul şobolan infectat cu Y. pestis a coborât de pe navă în Crimeea”, avertizează Robin Cook în amplul eseu “Ciuma secolului XXI”, din numărul 13 al revistei “Foreign Policy România”.

Niciun comentariu: