Alegătorii se pot prezenta în cele 4 secţii de votare din comună( Mileanca, Codreni, Scutari şi Seliştea) amenajate de Primărie în şcolile din sate.
Pentru prima oară, în fiecare unitate administrativ-teritorială există câte o secţie de votare specială, constituită pentru persoanele din afara localităţii respective. Conform legii, în apropierea secţiilor de votare nu vor fi deschise cafenelele sau baruri şi va fi interzisă postarea de afişe şi materiale electorale.
La scrutinul de duminică fiecare alegător are posibilitatea de a vota doar pentru alegerea preşedintelui, doar pentru referendum, sau pentru ambele. În funcţie de această opţiune, alegătorii vor primi unul, două, sau trei buletine de vot, care trebuie să aibă aplicată ştampila de control a secţiei de votare. Cele pentru prezidenţiale sunt tipărite cu cerneală neagră, ca şi buletinul pentru prima întrebare a referendumului, respectiv cea vizând înlocuirea Parlamentului bicameral cu unul unicameral. Cel pentru reducerea numărului de parlamentari va fi tipărit cu cerneală albastră.
În fiecare secţie de votare vor fi amplasate câte trei urne, iar în cele normale va fi şi câte o urnă mobilă destinată alegătorilor imobilizaţi la domiciliu. În prezenţa a două persoane, urna va fi dusă către adresele aparţinătorilor de secţiile respective în baza unor cereri depuse cu 24 de ore înainte.
Dacă milencenii vor să voteze şi să-şi exprime şi părerile critice, au ocazia să scrie pe buletine, iar, dacă au aplicat ştampila corespunzător, comisia secţiei de votare este obligată să considere votul valid. Nu va fi declarat nul nici buletinul în care s-a aplicat o ştampilă pe un patrulater şi o a doua pe spaţiul liber, la fel cum va fi valid votul cu o ştampilă aplicată de mai multe ori pe un singur patrulater. Valid este şi votul care are aplicată ştampila mai mult în exteriorul unui patrulater, dar atinge totuşi patrulaterul.
Este considerat nul buletinul care nu corespunde cu cel aprobat de guvern, care nu are ştampila secţiei de votare, cel fără ştampila "VOTAT" sau buletinul cu mai multe opţiuni exprimate, pe cel puţin două patrulatere.
Este considerat nul buletinul care nu corespunde cu cel aprobat de guvern, care nu are ştampila secţiei de votare, cel fără ştampila "VOTAT" sau buletinul cu mai multe opţiuni exprimate, pe cel puţin două patrulatere.
Milencenii vor putea vota mâine, între orele 7.00 şi 21.00, perioada în care barurile aflate la mai puţin de 50 de metri de secţiile de votare vor trebui să fie închise. După ora 21.00 îşi vor putea exprima dreptul de a alege doar cei surprinşi în secţiile de votare de momentul încheierii scrutinului. Pentru urnele mobile s-a recomandat ca acestea să circule până la ora 18.00, dar este posibilă solicitarea lor inclusiv până la închiderea zilei de alegeri. Referendumul începe la ora 08.00 şi se încheie la 20.00, conform legii.
Candidatul care, în primul tur de scrutin, obţine jumătate plus unu din voturile valabil exprimate este declarat preşedinte al României. În cazul în care niciun candidat nu are peste 50% din voturi, se organizează al doilea tur de scrutin, la care participă primii doi candidaţi.
Pentru validarea referendumului, la scrutin trebuie să se prezinte peste 50% din populaţia cu drept de vot. Dacă nu este îndeplinit acest criteriu, nu mai contează opţiunea alegătorilor.
Pentru validarea referendumului, la scrutin trebuie să se prezinte peste 50% din populaţia cu drept de vot. Dacă nu este îndeplinit acest criteriu, nu mai contează opţiunea alegătorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu