Anul 303: Decretul de prigonire a creştinilor (împăratul Diocleţian, la îndemnul ginerelui său Galeriu). Gheorghe se prezintă în faţa împăratului şi îi spune că este creştin. Împărăteasa Alexandra a trecut la creştinism, fiind condamnată la moarte, prin tăierea capului, împreună cu Gheorghe.
În satele bucovinene gospodarii aşează pe stâlpii porţilor crengi înverzite înfipte pe bucăţi de brazde. Fetele se uitau în noaptea de ajun într-un vas cu apă pentru a-şi vedea în reflexe ursitul. În această zi nu este bine să dai ceva din casă, pentru că vei da tot anul.
Cea mai interesantă practică, în această zi, era aceea a focului viu ce trebuia întreţinut tot timpul anului.
Timpul magic al acestei zile este folosit pentru îndeplinirea diverselor ritualuri cu caracter premonitor. În Bucovina, tradiţia spune că fetele se uitau în noaptea de ajun într-un vas cu apă pentru a-şi vedea în reflexe ursitul. Până la răsăritul soarelui, plecau să culeagă rouă de pe câmp, pe care o păstrau peste an pentru a trata diverse boli. Tot atunci se practică şi curăţitul de farmece. Se duceau la un izvor sau la o apă curgătoare în care aruncau pâine şi sare. Apoi se spălau pe faţă şi pe braţe, scuturând mâinile ca şi cum ar arunca de la ele ceva rău sau necurat. Urma apoi rourarea, sau stropirea cu apă. Se făcea cu crengi de mesteacăn sau stejar, pentru ca oamenii să fie sănătoşi peste an. Credinţa în apa vindecătoare a apei în ziua de Sf. Gheorghe era foarte răspândită, ca în preajma oricărei mari sărbători se credea de asemenea că duhurile se reactivează. Pentru a se preveni invazia lor se cânta toată noaptea din buciume şi fluiere. De asemenea, pentru a se feri de farmece, oamenii se cântăreau în acea zi. În plus, nu era bine să dai ceva din casă, deschizând astfel posibilitatea să dai apoi tot anul. Dar cea mai interesantă practică era aceea a focului viu. Acesta se făcea într-un loc ferit de pădure. Doi veri primari frecau două lemne uscate, până când se înfierbântau şi începeau să ardă. Acest foc magic se păstra să nu se stingă tot anul. El avea o mare putere vindecătoare dacă se făcea lângă doi brazi gemeni. Apa fiartă la focul viu, tămăduia apoi tot felul de boli ale oamenilor şi animalelor. Mai ales bolile de piele de origine magică se vindecau cu focul viu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu