
În una din zile m-am gândit că trebuie să-mi fac o biografie, în care voi vorbi adevăruri, ca generaţia viitoare , cu atît mai mult din familie, sî-şi reamintească din ce familie se trage , cine a fost, cum a fost, cum a petrcut în timpul vieţii lui,cum au fost obiceiurile, cum au fosst timpurile, puterile de stat. Şi bune şi rele, pe unde am cutreierat în viaţa din tinereţe ăână la adânci bătrâneţe sau până la sfârşitul vieţii lui. Indiferent ziua , ceasul sau omul.
Mai departe, veţi putea afla multe şi multe… care în timpul actual, din viaţa cui va citi, indiferent omul, obiceiurile din trecut, lumea cum a fost, familia, cam cum şi ce stare a petrecut viaţa particulară, până în timpurile de azi, şi din ce-mi mai povesteau părinţii…
Mă numesc Matei Ion, fiul lui Grigore şi Catinca Matei. Mama a fost fiica lui Grigore Dumitrel, şi tata fiul lui Grigore Matei, toţi din această comună, Mileanca, Dorohoi.
Născut la 1 Martie 1929, unde am crescut şi trăit copilăria la casa părintească, şi şcoala, tot în această comună, de 4 clase .
Când am început a cunoaşte la părinţi o soră, Elena, născută în 1924, şi fratele Mitruţă, născut în 1934, septembrie, şi bunica mea şi mama lui tata, Saveta, după care moare în 1936.

Ca avere părintească aveam
Bunătăţuri,, viaţă îndestulată, fără grijă şi sărăcie. Casa de 14/7 m lat, un grajdde
Era şi un bordei în faţa casei, o bucătărioară pentru vara. Pentru iarnăaveam câte un porc, tăeam
Era de unde alege! Şi ca copiii arătam mofturi la mâncare după care mama, bunica, îmi spuneau cum arătaţi voi mofturi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu