Autoritatea Naţională de Meteorologie ar putea emite spre sfârşitul săptămânii viitoare chiar avertizări de caniculă, în cazul în care temperaturile vor depăşi în mod constant 36 de grade Celsius.
În toată această perioadă gradul de disconfort va fi foarte ridicat din cauza gradului mare de umiditate, iar temperaturile înalte vor fi însoţite chiar din noaptea de duminică spre luni de fenomene de instabilitate.
Astfel, partea de vest şi nord a ţării ar putea înregistra asemenea fenomene, mai ales la graniţa cu Ungaria, începând de ieri.
Intensificările de vânt, de până la 80-90 km/oră, şi averse izolate, cu cantităţi mari de apă, se vor înregistra marţi după-amiază în sud-est, miercuri în zonele din Est, iar joi în judeţele din Muntenia şi Oltenia.
Vremea va continua să se încălzească vineri şi sâmbătă, când este de aşteptat ca ANM să emită atenţionare de caniculă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu