Furnizarea de ajutoare alimentare, din fonduri europene, pentru persoanele defavorizate se află în al treilea an de derulare în Romania şi constituie o măsură în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC), în conformitate cu art. 27 din Regulamentul 1234/2007.
PEAD este finanţat din bugetul FEGA al Uniunii Europene. Resursele financiare şi materiale puse la dispoziţia executării PEAD în 2010 sunt alocate statelor membre participante la acest plan, prin Regulamentul 1111/2009.
Instituţiile cu atribuţii şi competenţe în derularea PEAD 2010 în România sunt: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, responsabil cu derularea măsurilor finanţate din fondurile UE; Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultura (APIA), ca instituţie subordonată care gestionează la nivel naţional fondurile alocate de UE prin FEGA; Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, responsabil cu stabilirea categoriilor de persoane beneficiare a ajutoarelor alimentare; Ministerul Administratiei şi Internelor prin Consiliile judeţene; Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi autorităţile publice locale (primării).
Beneficiarii acestor ajutoare alimentare sunt stabiliţi de HG nr.600/2009, după cum urmează:
a) familiile şi persoanele singure care au stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat, acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
b) şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj, acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare;
c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/luna;
d) persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.
Produsele distribuite în cadrul PEAD 2010 sunt: făină, mălai, biscuiţi, paste făinoase, zahăr şi lapte praf.
Distribuirea ajutoarelor alimentare se face prin intermediul Consiliilor judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care le repartizează la primăriile localităţilor din fiecare judeţ , sau la primăriile de sector în Bucuresti, acestea asigurând distribuirea către beneficiari, persoane eligibile conform HG nr. 600/2009.
Stabilirea cantităţilor şi responsabilitatea derulării concrete a distribuirii către persoanele beneficiare intră în competenţa Consiliilor judeţene şi a Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
PEAD 2010 va fi finalizat până la data de 31 decembrie 2010,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu