miercuri, 29 decembrie 2010

Din 2011, săptămâna va începe duminica...

Credincioşii milenceni care şi-au cumpărat de la biserica Calendarul Ortodox pe anul 2011 ori l-au primit de la preot care le-a trecut pragurile caselor în Ajunul Crăciunului, au constat cu uimire că, de anul viitor, săptămâna bisericescă nu va mai începe de luni, ci de duminică, această zi urmând a fi socotită prima din cele şapte.
În mod firesc, neobişnuita situaţie a creat confuzie în rândul enoriaşilor, care, iniţial au fost convinşi că este o greşeală a celor care au redactat şi tipărit calendarul. Ba chiar unii mai suspicioşi s-au gândit că sunt calendare contrafăcute.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, consideră că această schimbare este o revenire la normalitate.
„Se revine la o situaţie care exista înainte. Am verificat în arhive calendarele ortodoxe din perioda interbelică, bachiar şi din anii ’50 şi în toate aceste calendare duminica era trecută prima zi a săptămânii. Este firesc să fie aşa, deoarece pentru noi, creştinii, duminica este prima zi a săptămânii, când a Înviat Iisus Hristos, lucru menţionat în Biblie. De altfel, după 1990 Mitropolia Banatului a făcut această corecţie în Calendarul Ortodox, iar decizia de acum a Sfântului Sinod nu face altceva decât să ducă la uniformizarea calendarului ortodox”, a precizat părintele Stoica.
Ce spune Biblia
În Biblia ortodoxă, la capitolul 16 din Sfânta Evanghelie după Marcu se menţionează: „Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. …Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintâi a săptămânii (Duminică) El s-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni”.

Niciun comentariu: