Autoritatea Electorală Permanentă a finalizat proiectul de Cod Electoral care conţine prevederi referitoare la toate tipurile de alegeri şi referendumuri care se desfăşoară în România.
Demersul AEP a vizat armonizarea legislaţiei electorale din România şi crearea unui cadru general pentru toate tipurile de alegeri care să confere o mai mare coerenţă şi fluiditate derulării procedurilor specifice organizării şi desfăşurării procesului electoral.
Potrivit noului Cod Electoral "Campania electorală pentru toate tipurile de alegeri va dura 90 de zile, prezidenţialele şi parlamentarele vor vea loc în a treia duminică a lunii noiembrie, iar localele, în prima duminică a lunii iunie", stabilind şi că urna de vot va fi transparentă.
Conform aceluiaşi proiect, care se referă şi la referendum, în străinătate, în statele în care, din cauza diferenţei de fus orar, votarea organizată duminica ar uma să se încheie după ora 21.00 a României, aceasta are loc sîmbăta, între orele locale 7.00-21.00.
Codul electoral prevede constituirea registrului electoral, precum şi certificarea de către AEP a secţiilor de votare în vederea stabilizării localurilor acestora. Proiectul mai prevede crearea unui corp permanent de funcţionari electorali, gestionat de AEP, şi compus din persoane care să îndeplinească funcţiile de preşedinte sau locţiitor al birourilor electorale din secţiile de votare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu