luni, 4 iulie 2011

Fonduri nerambursabile pentru tinerii fermieri

Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) anunţă desfăşurarea, în perioada 1 – 29 iulie 2011, a sesiunii pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente Măsurii 112 ”Instalarea tinerilor fermieri” din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013.
Fondurile nerambursabile alocate pentru această sesiune se ridică la suma 50 de milioane de euro.
Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri este de minimum 10.000 Euro dar nu va putea depăşi 25.000 Euro de exploataţie. Pentru instalarea tinerilor fermieri, principiul finanţării nerambursabile este acela al acordării unei prime de instalare. Sprijinul de instalare va fi acordat în două tranşe de plată. Prima tranşă, într-un procent de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare, iar cea de a doua tranşă va fi de 40% din totalul sprijinului.
Proiectele pot fi depuse la sediul Oficiului Judeţene de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit ale APDRP, zilnic între orele 09:00 – 14:00.
Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este vineri, 29 iulie 2011, ora 12:00.
Obiectivele specifice ale măsurii se referă la creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri. Obiectivele operaţionale se referă la creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţii şi încurajarea tinerilor fermieri de a realiza investiţii. Pentru a primi finanţare nerambursabilă, solicitantul trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri de finanţare.
Acesta se poate descărca gratuit de pe pagina de internet a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, www.aprdp.ro

Niciun comentariu: