luni, 8 august 2011

Fântâni...contaminate!

În cadrul unei acţiuni comune desfăşurate de Direcţia de Sănătate Publică Botoșani şi primăriile din mediul rural, dar şi la solicitarea sătenilor, au fost prelevate probe de apă din fântîni în vederea identificării gradului de contaminare.
DSP are încheiate convenţii cu primăriile în vederea menţinerii fântânilor publice în condiţii bune de întreţinere şi potabilitate.
Drept urmare, atunci cund sînt identificate fântâni contaminate cu dejecţii, nitriţi, nitraţi şi alţi contaminanţi, DSP furnizează, prin compartimentul specializat de igienă, produsele necesare pentru curăţire.
De asemenea, inspectorii sanitari sunt autorizaţi să verifice apa fântânilor din gospodării, la cererea proprietarilor, dar şi în cazul izbucnirii unor focare de boli posibil cauzate de apa nepotabilă.
În cadrul acţiunii comune, personalul medical specializat al DSP a recoltat un număr de 137 probe de apă.
În urma prelucrării probelor în cadrul laboratorului DSP Botoșani a reieşit că în 70 de cazuri probele sînt conforme parametrilor de potabilitate impuşi de Legea calităţii apei nr. 458/2002 şi restul de 67 probe sînt neconforme în privinţa calităţii.
Inspectorii sanitari au pus plăcuţe de avertizare la fântânile cu apă nepotabilă, până la luarea măsurilor de dezinfecţie.
În cazul fântânilor de pe teritoriul public, autoritatea sanitară este cea care asigură Javel-ul şi celelalte produse de curăţire.
Pentru dezinfecţia fîntînilor din curţi trebuie să plătească proprietarii.
La spital continuă să ajungă bebeluşi intoxicaţi cu nitriţi sau nitraţi din cauza apei din fântâni contaminate, iar la Contagioase apar destule cazuri de diaree din rural, ceea ce relevă că oamenii ignoră avertismentele inspectorilor sanitari, iar fântânile - cu precădere cele din gospodării - nu sunt bine întreţinute iar amplasarea lor este incorectă, prea aproape de latrine şi de grajduri.
Când vor fi analizate și probele de apa din fântânile comunei noastre?
Asemenea analize nu s-au mai efectuat de peste 15 ani!

Niciun comentariu: