
George R. R. Martin (născut în 1948, la New Jersey), absolvent cu "Summa cum laudae" a școlii de jurnalism de la Northwestern University Illinois, este un cunoscut autor de nuvele și romane SF, fantasy și horror, dar și producător de filme și editor al unei televiziuni. "Urzeala tronurilor" este primul roman din seria fantasy "Cîntec de gheață de foc", alcătuită din șapte romane. La editura Nemira au mai apărut: "Încleștarea regilor", "Iureșul săbiilor", "Festinul ciorilor", urmează să apară "Dansul dragonilor", iar celelalte două volume se află în stare de proiect. Saga "Cîntec de gheață și foc" este considerată o capodoperă a genului, alături de trilogia "Stăpînul inelelor", a lui J.R.R. Tolkien, fiind pînă în prezent tradusă în 18 limbi, cu peste 2.200.000 de exemplare vîndute numai în Statele Unite.
"«Urzeala tronurilor», inspirat din «Războiul celor două roze», prezintă lupta pentru putere care se dă într-un continent imaginar împărțit în două: pe de o parte Nordul, pe de cealaltă parte Sudul. Intriga romanului este complexă, tragediile, trădările, comploturile, victoriile și înfrîngerile fac ca soarta personajelor principale, a aliaților sau a dușmanilor, să fie într-un echilibru precar, pentru că fiecare dintre ei dorește să cîștige în jocul cel mai periculos dintre toate: Urzeala tronurilor. Ritmul alert, acțiunea cursivă și forța amoțională din «Urzeala tronurilor» provoacă cititorul la lectura incitantă a celor 940 de pagini ale volumului", a spus Sebastian Mitoceanu, bibliotecar comunal.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu