marți, 18 octombrie 2011

Comunicat APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) autorizează la plată, începând cu data de 16 octombrie 2011, avansul către fermierii care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă - SAPS 2011.
De acest avans beneficiază fermierii la care controalele (administrative sau pe teren) s-au finalizat şi îndeplinesc cumulativ condiţiile impuse de regulamentele europene şi legislaţia românească.
Pentru anul 2011, cuantumul alocat plăţilor directe unice pe suprafaţă, din fondurile europene, este de 100,65 euro/ha, la care se va aplica un coeficient de reducere liniară, ca urmare a depăşirii suprafeţei de referinţă de 8,7 milioane ha. Avansul acordat fermierilor va fi în cuantum de 42 euro/ha, plăţile fiind efectuate în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2011, BCE a stabilit un curs de 4,3575 lei.
In judetul Botosani, dintr-un total de 42813 cereri depuse de fermieri, pentru o suprafata de 277139,81 hectare, s-au esantionat un numar de 42782 de fermieri cu o suprafata agicola de 263290,72 hectare.
În cadrul campaniei SAPS 2011, România beneficiază de o alocaţie financiară de aproximativ 900 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).

Niciun comentariu: