
"«Scrisori de la Moș Crăciun» este o minunată carte-cadou pentru copii. Lucrarea are o istorie aparte. Pus pe șotii, Tolkien pregătea pentru copiii săi - John, Michael, Christopher și Priscilla -, în fiecare an, în luna decembrie, scrisori care aveau timbre de la Polul Nord.
Înăuntru scrisorilor, copiii găseau desene haioase, dar și cîte o poveste de la Moș Crăciun.
Erau povești minunate, cu reni ce invadează ținuturile arctice, cu Ursul-Polar care s-a cățărat pe vîrful Polului ca să caute gluga moșului, cu Omul-din-Lună care a aterizat în grădina din spatele lui Moș Crăciun după ce luna s-a sfărîmat, iar stelele s-au desprins de la locul lor, cu goblini și alte personaje de poveste.
Cînd Moș Crăciun este prea obosit, Ursul Polar este cel care se chinuie să scrie copiilor cîte un răvaș, dar, neîndemînatic fiind, îi ceda locul spiridușului Ilbereth, care avea un scris caligrafic și scria istorioare pline de umor despre tot felul de întîmplări haioase.
Nici un cititor, fie el tînăr sau bătrîn, nu poate rezista farmecului cu care aceste autentice «Scrisori de la Moș Crăciun» îl învăluie", a precizat Sebastian Mitoceanu, bibliotecar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu