sâmbătă, 7 ianuarie 2012
Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
Boboteaza este legată de pomenirea sfântului Ioan, cel care l-a botezat pe Iisus în apa Iordanului. De aici şi numele de Ioan Botezătorul şi importanţa acestuia în iconomia iudeo-creştinismului.
Ioan, fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, face parte din lunga tradiţie de profeţi, care a ţinut aprinsă flacăra religiozităţii iudaice.
Cu Ioan se încheie şirul profeţilor Vechiului Testament, el fiind persoana care face legătura, în mod simbolic, între Legea Veche şi Legea Nouă, cu el împlinindu-se profeţiile, întrucât acesta L-a recunoscut şi botezat pe Iisus Hristos.
Personaj fascinant de la un capăt la altul al vieţii, Ioan Botezătorul a fost un ascet, viaţa a trăit-o aşa cum vor face mai târziu călugării din pustiul Iordanului, în post şi rugăciune, iar rolul său de profet şi l-a asumat cu riscul pierderii vieţii, prin decapitarea de către Irod, la cererea Irodiadei. În acelaşi timp, Ioan este şi primul mare personaj Biblic al Vechiului Testament, care a primit din partea Bisericii Creştine cinstirea de sfânt, inaugurând astfel lumea sfinţeniei Noului Testament. Dacă în legea iudaică cei mai virtuoşi purtau denumirea de drepţi – ca Dreptul Iov, de exemplu – în legea cea nouă, cei virtuoşi au fost numiţi de Biserică, sfinţi.
Ioan Botezătorul este Dreptul Vechiului Testament şi Sfântul Noului Testament, cu el sfârşind lumea drepţilor şi inaugurând lumea celor sfinţi.
Într-o epocă în care compromisurile din partea creştinilor sînt monedă curentă şi fiecare suntem tentaţi să ne vindem sufletul pentru un blid de linte, Ioan Botezătorul este modelul absolut de atitudine în faţa mai marilor vremii, care calcă în picioare principii şi legi, norme şi tradiţii.
Poziţia demnă a Sfîntului Ioan faţă de aroganţa regilor din vremea sa a fost modelul urmat de creştinii primelor secole care au înfruntat moartea, dar nu s-au lăsat călcaţi în picioare de funcţionarii administraţiei romane.
Şi noi trebuie să avem puterea de a ne opune umilinţelor, de a lua apărarea celor nedreptăţiţi şi mai ales de a apăra adevărul, pentru că numai ”adevărul ne va face liberi”.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu