Un nou ordin ministerial, publicat acum două zile în Monitorul Oficial, obligă direcţiile de sănătate publică să majoreze tarifele investigaţiilor de laborator, în unele cazuri chiar să tripleze contravaloarea prestaţiilor. Astfel, la intrarea în vigoare a Ordinului 208/2012, laboratorul ultradotat al Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ va efectua o serie de determinări la suprapreţ comparativ cu tarifele practicate de centrele medicale din mediul privat. Spre exemplu, efectuarea unui exudat faringian va costa, la DSP, 25 de lei, faţă de 19 lei, cît a costat în ultimii 6 ani, însă un laborator privat lucrează aceeaşi analiză pentru 19 lei. Examenul de urocultură costă 22 de lei la DSP (în cadrul Sanepidului), însă tariful va fi majorat la 30 de lei, în timp ce un laborator privat menţine preţul prestaţiei la 20 de lei.
Prin creşterea tarifelor, susţine ministrul Sănătăţii, se doreşte echilibrarea balanţei cost – beneficiu, întrucît în ultimii cinci ani (care au trecut de la ultima majorare) au crescut cheltuielile cu personalul, cu reactivii, cu service-ul aparaturii, cu preţul energiei electrice, cu gazele naturale, apă, dar a crescut şi calitatea determinărilor, prin achiziţii de aparatură performantă. Prin noul ordin, se extinde gama determinărilor de laborator pentru acoperirea cerinţelor legislative pentru diferite tipuri de produse: apa potabilă, apa de îmbăiere, alimente şi cosmetice.
După intrarea în vigoare a ordinului MS, examenul coproparazitologic va costa 12 lei faţă de 6 lei, cît este taxat în prezent, hemocultura se majorează de la 15 lei la 50 de lei, determinarea azbestului în aerul ambiental va costa 100 de lei în loc de 38, iar determinarea indicatorilor bacteriologici de potabilitate a apei, respectiv prezenţa bacteriilor de genul Salmonella, va costa 80 de lei faţă de 26- tariful actual.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu