Recent au fost date publicităţii modificările privind acordarea ajutorului de stat pentru motorina folosită în agricultură.
Ele vizează societăţile comerciale, întreprinderile individuale ori familiale şi PFA-urile înfiinţate în cursul acestui an.
Conform noilor reglementări, acum şi ele pot depune cerere de acord prealabil pentru finanţare prin prin rambursase, între data intrării în vigoare a acestui act normativ şi până la sfârşitului anului 2012. Până acum, de motorină subvenţionată în agricultură puteau beneficia doar fimele înfiinţate până la finele anului trecut, pentru anul următor de plată.
Acum pot beneficia şi dacă se înfiinţează pe parcursul anului de plată.
Să zicem, dacă firma lua fiinţă în ianuarie anul acesta şi nu în decembrie 2011, nu mai primea acciză redusă la motorină.
Ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă, stabilită la 21 de euro la 1000 litri, doar în cazul motorinei folosite la efectuarea lucrărilor mecanizate din agricultură, în sectoarele vegetal, zootehnic şi de îmbunătăţiri funciare.
Pentru anul 2012, valoarea accizei decontate este de 1,2855 lei pe fiecare litru de motorină.
Cererea trimestrială de rambursare a ajutorului de stat nu poate depăşi 40% din cantitatea totală stabilită conform acordului prealabil de finanţare prin rambursare.
Cantităţile de motorină supuse regimului ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice şi cu încadrare în prevederile bugetare aprobate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu