Săptămâna aceasta meteorologii ne rezervă veşti nu tocmai plăcute despre vreme, dar depinde din ce perspectivă le privim.
Începând de pe 19 iunie şi până pe 22 iunie, Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară în cursul după amiezelor, când se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35 - 36 de grade.
Indicele temperatura-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 al disconfortului termic în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi de podiş.
Aşadar vremea va fi perfectă pentru cei aflaţi în vacanţă sau care au timp de mers la iarbă verde, însă,
din altă perspectivă, canicula reprezintă şi o ameninţare pentru sănătatea unora.
Riscurile cele mai mari de îmbolnăvire dacă se expun timp îndelungat la soare şi temperaturi ridicate le au copiii şi bătrânii, în special persoanele cardiace.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu