Duminica a III-a după Rusalii (Despre grijile vieţii)

La 24 iunie, Biserica pomenește Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ziua mai este cunoscută în popor ca Drăgaica, sau Sânzienele. Biserica Ortodoxă prăznuiește ziua morții sfinților. Doar Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul fac excepție de la această regulă: pe lângă ziua mutării la cer (15 august, respectiv 7 ianuarie), lor li se serbează și zămislirea 9 decembrie, respectiv 23 septembrie) și nașterea (8 septembrie, respectiv 24 iunie), precum și alte evenimente semnificative, precum Bunavestire sau Intrarea Maicii Domnului în Biserică, respectiv Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Acest „tratament special” al Sfântului Ioan Botezătorul, se datorează importanței istorice și duhovnicești a celui numit de însuși Hristos „mai mare decât proorocii”. Sfântul Ioan Botezătorul este fiul preotului Zaharia și al Elisabetei, verișoara Maicii Domnului. Așadar, după ascendența trupească, Iisus și Ioan sunt veri de gradul doi. Evanghelistul Luca povestește în Cartea sa cu lux de amănunte: Zaharia și Elisabeta îmbătrânesc, fără a putea avea copii, fapt considerat de evrei drept un blestem al lui Dumnezeu. Aceasta atrăgea asupra celor fără copii un statut de paria, încât, uneori, nici jerfele nu li se primeau la templu. În vremea împăratului Irod cel Mare, într-o săptămână când Zaharia era de rând să tămâieze în templu, Arhanghelul Gavriil, căpetenia îngerilor răspunzătoare cu anunțurile importante, îi apare în dreapta altarului tămâierii și îl înștiințează că Dumnezeu le-a ascultat rugăciunile și le va da un copil, pe care trebuie să-l numească Ioan. Zaharia era prooroc, dar proorocii nu cunosc decât ceea ce Dumnezeu vrea ca ei să transmită oamenilor. Episodul reprezintă un moment de încercare a credinței, așa cum toți sfinții au parte în timpul vieții. Zaharia are un moment de îndoială: vestea i se pare imposibil de împlinit la vârsta pe care o avea. Pentru îndoiala sa în cuvântul Domnului, este blestemat să rămână mut până la împlinirea veștii. La opt zile după naștere, când a trebuit să-i pună numele, vecinii și rudele adunate la eveniment, cu crezut de cuviință că pruncul trebuie să primească numele tatălui. Elisabeta, soție de prooroc, ea însăși cu darul proorociei, spune, însă că numele copilului trebuie să fie Ioan. Cei din jur obiectează și îi dau o tăbliță lui Zaharia, să scrie pe ea numele pruncului. Zaharia scrie: „Ioan este numele lui” (Luca1; 63), iar în clipa următoare își recapătă graiul. Martorii acestor evenimente uluitoare - stearpa a născut la bătrânețe, mutul a început să vorbească - martorii s-au minunat și s-au întrebat: „Ce va fi oare acest copil? (Luca 1; 66) Tradiții de Sânziene Sânzienele, asociate de popor, după creștinare cu „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, reprezintă la origine un cult solar. Denumirea derivă, probabil, de la Sancta Diana, zeița pădurilor: sandiene, sânziene. Conform tradiției, acestea sunt niște divinități nocturne, de o frumusețe răpitoare, care sălășluiesc prin codrii întunecoși, unde nu calcă picior de om. În noaptea de 23 spre 24 iunie, ele cântă și se prind în hore, aducând rod bogat holdelor, fecunditate femeilor căsătorite, înmulțesc animalele și păsările, aduc vindecare bolilor și suferințelor. Spre deosebire de Rusalii, Sânzienele sunt zâne bune, dar drepte. Ele îi pot pedepsi pe cei păcătoși aducând furtuni și grindină din senin. În dimineața de Sânziene, oamenii fac coronițe din flori de sânziene, se urcă pe casă și le aruncă. Când coronița rămâne pe casă, e semn de viață lungă. Dacă alunecă și cade, e semn de nenorocire sau chiar de moarte grabnică. În unele zone, fetele de măritat lasă coronița în gădină. Dacă diineața o găsesc plină de rouă e semn că se vor mărita în vara aceasta. Sânzienele reprezintă mijlocul verii, momentul cel mai prielnic al culegerii plantelor de leac. Ziua se mai numește și Amuțitul Cucului, pentru că acum înainte, acesta nu se mai aude cântând. Dacă cucul amuțeșe înainte de Sânziene, se anunță vară secetoasă. ( EVZ.ro)