joi, 5 iulie 2012

Cel mult şapte medicamente!

Medicii, farmaciştii şi pacienţii au rol bine definit în cadrul sistemului de prescripţie electronică, certificarea doctorului fiind primul filtru pentru elaborarea reţetei, urmat de identificarea beneficiarului medicamentelor, pe o singură reţetă putând fi prescrise cel mult şapte medicamente. Directorul Departamentului eHealth din SIVECO Romania, Dragoş Dobran, a explicat miercuri, pentru MEDIAFAX, modul în care funcţionează sistemul prescripţiei electronice şi beneficiile acestuia.
Potrivit lui Dobran, fiecare categorie de beneficiari are un rol binedefinit în cadrul sistemului de prescripţie electronică.
Astfel, medicii trebuie să se conecteze la sistem cu certificatul digital calificat, aceasta implicând faptul că sunt înregistraţi în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) cu o formă contractuală validă. "Acesta este primul filtru. După aceea, este identificat pacientul în sistem şi, dacă el este asigurat, reţeta este automat completată cu o serie de date şi este înregistrată în sistem", a explicat directorul Departamentului eHealth din Siveco.
Pentru vizitele la domiciliu, medicii trebuie să pretipărească, la calculator, un număr de reţete care vor avea, în codul de bare 2D, doar identificarea reţetei şi a unităţii medicale.
 Restul datelor se vor completa manual, în două exemplare, citeţ, cu majuscule.
 Pe o singură reţetă nu pot fi trecute mai mult de şapte medicamente.
 Pacientul va primi un exemplar semnat şi parafat.
Medicul va trebui cu prima ocazie, dar nu mai devreme de sfârşitul lunii, până când face raportarea în SIUI, să introducă în sistem reţeta cu aceleaşi date de pe exemplarul păstrat ca martor.
La rândul lor, farmaciştii vor primi de la pacient forma tipărită a reţetei electronice şi vor scana codul de bare 2D de pe reţetă.
Reţeta electronică prezintă avantaje şi pentru pacienţi, ei fiind mai bine informaţi şi primind mai repede medicamentele în farmacie.
De asemenea, dacă o parte din medicamente nu există în farmacie, clientul va fi îndrumat către alte unităţi care au produsul respectiv.
 De asemenea, există posibilitatea ridicării medicamentelor fracţionat, din mai multe farmacii.
În plus, odată cu reţeta electronică, datele medicale ale pacientului vor fi protejate, deoarece diagnosticele apar codificat pe reţetă.
Totodată, dacă un pacient doreşte să ridice de pe reţetă doar o parte din medicamente, trebuie să fie atent ca poziţiile la care renunţă să fie menţionate explicit pe formularul de eliberare pe care îl semnează în farmacie.

Niciun comentariu: