vineri, 24 august 2012

Schimb de catedre

Cadrele didactice titulare ale sistemului de învăţământ (formulă agreată în continuare de Ministerul Educaţiei, în detrimentul celei de titular al şcolii/consorţiului şcolar) au posibilitatea, doar astăzi, să facă schimb de posturi sau catedre cu alte cadre didactice tiulare din judeţ sau din alte judeţe.
 Potrivit metodologiei de mişcare a personalului didactice, aceste schimburi se fac fie cu acceptul unităţilor de învăţământ - şi în aceste condiţii sunt de fapt nişte pretransferuri, fie doar cu acordul expres al titularilor implicaţi.
 Trebuie subliniat faptul că schimburile între titulari nu conduc la pierderea statutului acestora ori a altor drepturi dobândite (nivel de salarizare, grade didactice etc.)
 Şedinţa publică pentru pretransferuri sau schimburi de posturi/catedre s-a desfăşurat începând cu ora 9.00, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean .
 Următoarea etapă de mişcare a personalului didactic se va desfăşura la sfârşitul săptămânii viitoare.
 Atunci, Inspectoratul Şcolar va încerca să "plaseze" în şcoli cât mai multe cadre didactice cu statut de suplinitori calificaţi, dintre cei care au participat în ultimii trei ani la concursurile de titularizare şi au obţinut cel puţin nota 5,00.
 În judeţ au rămas neocupate 350 de norme/fracţiuni de normă.
 În măsura în care şi după repartizarea din 30-31 august vor rămâne posturi neocupate, şcolile vor putea organiza concursuri la nivel local inclusiv prin încadrarea de suplinitori necalificaţi.

Niciun comentariu: