miercuri, 14 noiembrie 2012

A început Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului!

Astăzi a început Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului, un post mai uşor, cu multe zile cu dezlegare la untdelemn, vin şi peşte. Sfaturile preoţilor şi ale medicilor nutriţionişti se completează reciproc. Experienţa din cabinet şi dovezile ştiinţifice relevă autenticitatea sfaturilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Biserica a recomandat dintotdeauna un post cumpătat, potrivit vârstei şi sănătăţii creştinului. Postul nu este considerat un călău al trupului, ci un prieten care repune în armonie sufletul cu trupul. Lipsa alimentelor de origine animală şi a alcoolului uşurează trupul, ajutând sufletul să-şi stăpânească patimile, să renunţe mai uşor la egoism lucrând cu dragoste faptele mântuitoare şi să înalţe o rugăciune mai curată către Dumnezeu. Alimentele vegetale şi anotimpul rece slăbesc mult organismul uman, predispunându-ne să consumăm mai multe alimente. Până la păcatul îmbuibării mai este doar un pas. Medicul nutriţionist recomandă să nu ne ridicăm de la masă după ce ne simţim plini, ci când suntem aproape sătui. Postul trebuie să fie echilibrat şi adaptat pentru fiecare persoană în parte, în funcţie de bolile de care suferă, de vârstă şi nevoile metabolice specifice, spun Părinţii Bisericii şi medicii. Postul creştin recomandă o alternanţă între zile cu post aspru, cu mâncare uscată sau doar fiartă, zile cu dezlegare la vin şi untdelemn şi altele cu peşte. Această alternanţă are tocmai rostul de a menţine sănătatea organismului. Pericolele principale sunt de asociere a glucidelor între ele, pâine cu cartofi, cu orez, cu paste, ceea ce poate duce la creştere ponderală şi la o lipsă de proteine. Mai există riscul de folosire în exces a grăsimilor. Chiar dacă sunt din vegetale şi aparent sănătoase, în cantitate mare, ele pot deveni nocive. În zilele cu dezlegare la peşte, medicul recomandă peştele proaspăt şi oceanic, bogat în omega 3, cu rol în menţinerea sănătăţii cardiovasculare. Grăsimile vegetale trebuie consumate în cantitate limitată şi folosite în stare cât mai naturală pentru a evita compuşii toxici formaţi prin prăjire. Uleiul de măsline este cel mai sănătos. Necesarul de grăsimi poate fi luat şi din fructele oleaginoase, din untul de arahide şi eventual din margarine, doar cele de generaţie nouă, bogate în omega 3, care nu conţin grăsimi hidrogenate. Pentru glucide şi vitamine, să consumăm cerealele integrale, făinoasele cât mai brute, chiar cu tărâţe, şi fructele. Dintre legume ne putem orienta spre rădăcinoase sub formă de salate de crudităţi: ţelină, morcovi, sfeclă roşie sau germenii şi vlăstarii de plante crescuţi în casă, în ghiveci, fiind cea mai bună sursă pe timp de iarnă. Murăturile sunt foarte bune, dar conservate tradiţional, în saramură, mai puţin cele în oţet, şi nici cele din comerţ care sunt şi fierte, şi tratate, adică prelucrate termic. Nu trebuie uitată nici hidratarea cu supe, ciorbe, ceaiuri, apă şi sucuri proaspete de fructe şi legume. Postul Crăciunului sau al Naşterii Domnului începe astăzi, 14 noiembrie, şi se întinde până la 24 decembrie inclusiv, când este Ajunul Crăciunului. În această perioadă ne pregătim prin post şi rugăciune să primim pe însuşi Cuvântul lui Dumnezeu Care se naşte din Fecioara Maria pentru mântuirea lumii. În Postul Crăciunului este dezlegare la peşte în zilele de sâmbătă şi duminică, prima zi de dezlegare fiind la sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), iar după 18 decembrie (Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul) nu se mai dezleagă la peşte. În timpul săptămânii este dezlegare la vin şi untdelemn în zilele de marţi şi joi, iar la peşte în zilele când pomenim pe Sfântul Apostol Andrei (30 nov.), pe Cuviosul Gheorghe de la Cernica (3 dec.), pe Mucenica Varvara (4 dec.), pe Sfântul Nicolae (6 dec.) şi pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei (13 dec.)(ZLL)

Niciun comentariu: