marți, 19 februarie 2013

Bacalaureat: cu taxă fără taxă!

Candidaţii care au susţinut de două ori bacalaureatul şi nu au promovat nici o probă plătesc 230 de lei dacă se vor înscrie pentru o nouă sesiune, iar dacă au fost respinşi la una sau mai multe probe vor achita doar contravaloarea acestora, suma fiind stabilită de către inspectoratele şcolare.
Ministerul Educaţiei a stabilit suma pe care trebuie să o plătească acei candidaţi care nu au promovat nici o probă a bacalaureatului şi care au susţinut de două ori acest examen.
 Potrivit metodologiei, candidaţii au dreptul să susţină examenul de bacalaureat fără taxă de cel mult două ori. Prezentările ulterioare la examen sunt condiţionate de achitarea unor taxe, care se stabilesc anual, până la data de 1 martie, de către Ministerul Educaţiei.
 Candidaţii care au participat, dar nu au promovat examenul de bacalaureat în sesiunile organizate începând cu anul 2003 pot solicita recunoaşterea unora dintre probele promovate anterior.
 Ministerul Educaţiei a anunţat că şi pentru 2013 taxa pentru cei care nu au promovat nici o probă a bacalaureatului la două sesiuni va fi 230 de lei.
 Dacă tinerii vor avea de susţinut pentru a treia oară în intervalul 2003-2013 una sau mai multe probe nepromovate vor achita o taxă stabilită de către inspectoratul şcolar, în funcţie de disciplină.

Un comentariu:

Ana spunea...

Dar dc nu poate fi aceeasi taxa si pentru cei care dau doar o proba sau doua?? si de ce ar trebuii sa fie ca pentru fiecare judet o alta taxa??