marți, 18 iunie 2013

Concedii ieftine!

Oamenii şcolii vor beneficia, şi în acest an, de sejururi în staţiunile de la munte sau mare, pe mai puţini bani faţă de oferta standard a hotelierilor, cu bilete acordate prin sindicatul la care sunt membri.
 Reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar sucevean au încheiat o serie de parteneriate cu reprezentanţi ai bazelor hoteliere din staţiunile turistice pentru ca dascălii să beneficieze de concedii la preţuri avantajoase.
 Astfel, cu preţuri începând de la 380 de lei pentru un sejur de şase zile, profesorii îşi pot petrece concediul de odihnă în staţiunile de pe litoral (Olimp, Eforie Nord), în staţiunea balneoclimaterică Băile Felix, la Techirghiol sau la Căciulata.
 Potrivit doamnei Filip Maria, lidera Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar de la școala Mileanca, „dascălii din comună pot opta pentru staţiunea Olimp, unde avem un parteneriat, pentru al treilea an la rând, cu hotelul Amfiteatru.
 Sunt şase nopţi de cazare cu trei variante de preţ, respectiv 384 de lei, 492 de lei sau 564 de lei.
Oferte sunt şi pentru hotel Traian din Eforie Nord pentru sejururi de şase sau 12 noţi, cele din urmă putând ajunge la 1.300 de lei cu masă şi cazare.
 Totodată, profesorii pot opta pentru hotel Petrolul din Eforie Nord sau staţiunea Căciulata”.
 Hotelurile unde sunt cazaţi dascălii sunt cotate, de regulă, cu trei stele, iar camerele oferite sunt decente şi dispun de confortul necesar pentru un sejur plăcut.
 Până în 2011, biletele profesorilor erau subvenţionate de Ministerul Muncii Până în 2011, profesorii au beneficiat de concedii subvenţionate de la bugetul de stat.
 Pachetele turistice oferite prin Ministerul Muncii aveau o reducere de 50% faţă de preţul standard.

Niciun comentariu: