sâmbătă, 29 iunie 2013
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Sfântul Apostol Petru, fratele lui Andrei şi fiul lui Iona, era din satul Betsaida. Petru a fost pescar, iar Mântuitorul Iisus Hristos l-a chemat la apostolat să fie pescar de oameni. Fiind unul din cei doisprezece Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos, după Pogorârea Duhului Sfânt a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Asia Mică şi la Roma. Sfântul Apostol Petru a fost răstignit cu capul în jos de împăratul Nero, în anul 67. Sfântul Apostol Pavel a fost evreu din neamul lui Veniamin, ucenic al fariseului Gamaliel, şi instruit desăvârşit în Legea lui Moise. Fiind iubitor al Legii vechi, prigonea Biserica lui Hristos, iar pe drumul Damascului a fost convertit de Mântuitorul Însuşi, care i S-a arătat. A devenit Apostol şi a propovăduit Evanghelia în multe oraşe şi locuri din Asia Mică şi Europa, îndeosebi la păgâni, fiind numit Apostolul neamurilor. Sfântul Apostol Pavel a murit tot la Roma în acelaşi an, 67, fiindu-i tăiat capul cu sabia.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu