Cununia consfinţeşte viaţa de familie, ridicând-o la cel mai înalt rang.
Căsătoria şi familia sunt fundamentul unei societăţi sănătoase.
Cei care nu înţeleg sensul căsătoriei îşi riscă propria fericire şi viitorul naţiunii lor.
Potrivit învăţăturii Bisericii, la baza legăturii familiale se află căsătoria şi dragostea din căsătorie.
În această iubire îşi au rădăcina toate celelalte tipuri de dragoste din familie: paternă şi maternă, cea pentru copii, precum şi cea fraternă.
Acolo unde nu a avut loc căsătoria, acolo nu putem vorbi despre familie.
Având în vedere importanţa deosebită a căsătoriei şi a iubirii conjugale în viaţa unei persoane, precum şi răspândirea opiniilor eronate şi dăunătoare moralităţii şi societăţii cu privire la căsătorie, este necesar să se cunoască condiţiile în care căsătoria slujeşte cu adevărat binele omenirii.
Ca taină instituită de Dumnezeu, căsătoria creştină, prin caracteristicile şi prin sarcinile ce revin soţilor, se distinge prin curăţie şi desăvârşire, duhovnicie şi sfinţenie.
Căsătoria creştină, ca unire a două persoane, mai presus de orice, trebuie să fie unirea unui bărbat cu o femeie.
Fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său, ne învaţă Apostolul Pavel (I Cor. 7, 2). În plus, dacă Dumnezeu ar fi vrut, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, ca bărbatul să-şi părăsească soţia şi să ia alta, atunci ar fi creat un bărbat şi mai multe femei.
Particularităţile căsătoriei creştine sunt unitatea şi integritatea, întăreşte Sfântul Grigorie Teologul: Dumnezeu Însuşi, turnând dragoste în adâncurile bărbatului şi ale femeii, i-a determinat să aspire unul către celălalt.
Dar pentru ca să nu se întâmple ca orice femeie să tindă spre orice bărbat, El a pus o limită poftei - căsătoria - acest frâu pentru cei care nu cunosc limitele materiei.
Astfel, soţul şi soţia, potrivit învăţăturii Bisericii, formează un singur organism viu. Aşa cum un organism spintecat moare, aşa şi uniunea maritală este zdrobită prin poligamie sau poliandrie, îşi pierde viaţa şi sensul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu