vineri, 26 iulie 2013

Vreme de seceriș!

Agricultorii au parte de vreme bună în timpul de secerişului.
 Cu excepţia câtova ploi scurte, de vară.
 Dar, una peste alta, şi-au văzut în linişte de treabă. Au lucrat cu spor şi cu bucurie în suflet, văzând cum curg grânele mari, aurii şi frumoase.
 Aşa au uitat de toate emoţiile pe care le-a dat vremea de la semănat şi până la secerat.
 Recoltele sunt mai mari decât spera toată lumea.
 Bunăoară, la nivelul judeţului, din cât s-a secerat până acum, a rezultat o producţie medie de grâu de 3500 kg/ha, faţă de 3000 cât se preconiza.
 În cifre, campania secerişului de până acum în comuna noastră se exprimă astfel.
 La grâu recoltatul s-a realizat pe aproape 30 la sută din suprafaţa ocupată cu această cultură.
La orz s-a terminat treaba, producţia fiind cu 150 kg pe hectar mai mult decât se estimase.
 Producţii mai mari se anunţă a fi şi la orzoaica de toamnă şi de primăvară.
 La ovăz încă nu s-a intrat în lan.
Rapiţa s-a strâns de pe aproape jumătate din suprafaţă, producţia medie realizată fiind de aproape 2200 kg/ha, faţă de vreo 2000 cât se preconizase.
 În paralel cu recoltatul, se lucrează intens la eliberarea terenurilor, pentru ca mecanizatorii să poată intra în brazdă.

Niciun comentariu: