Editurile au livrat la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IŞJ) 50% din necesarul de manuale pentru anul școlar 2013-2014.
Eediturile au termen până la data de 20 august să livreze manualele şi să completeze stocurile.
Ulterior, directorii vor veni la sediul IŞJ pentru a ridica manualele.
Prima dată sunt programaţi să vină directorii şcolilor primare, apoi directorii şcolilor gimnaziale şi, în final, directorii de liceu.
Pentru elevii din învăţământul obligatoriu, achiziţionarea manualelor şcolare se face de IŞJ, în baza solicitărilor unităţilor de învăţământ.
IŞJ are obligaţia de a achiziţiona doar manuale prevăzute în “Catalogul manualelor şcolare valabile pentru anul şcolar 2013-2014”.
Conform regulilor Ministerului Educaţiei Naţionale, viabilitatea manualelor şcolare tipărite este de patru ani şcolari.
Manualele distribuite elevilor din învăţământul obligatoriu se recuperează la sfârşitul fiecărui an şcolar.
În cursul săptămânii trecute, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a făcut o serie de precizări în legătură cu introducerea manualelor digitale.
Potrivit paginii electronice a ministerului de resort (edu.ro), ministrul a precizat că „reforma manualelor este parte a procesului de modernizare a sistemului de învăţământ românesc şi presupune atât actualizarea conţinutului, cât şi introducerea alternativei manualelor digitale”.
El a arătat că aceste schimbări au fost solicitate insistent atât de profesori, cât şi de părinţi şi elevi, şi vor fi realizate gradual.
Ministrul Pricopie a mai completat: „Am decis să prelungim cu şase luni perioada până la care să fie gata manualele digitale. Acest efort nu este unul pe care Ministerul Educaţiei Naţionale îl face singur, ci avem o relaţie foarte bună de consultare şi colaborare cu profesorii, cu părinţii şi cu elevii. Educaţia nu poate sta în loc din motive care nu au nici o legătură cu interesele elevilor, ale şcolii şi ale societăţii în ansamblul său”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu