joi, 10 octombrie 2013

Așteptând iarna!

Pensionarii milenceni asteaptã cu groazã venirea iernii!
Cu cele mai mici pensii, bãtrânii din acest colt de județ sunt convinsi cã le va fi aproape imposibil sã supravietuiascã.
 Medicamentele si analizele sunt tot mai scumpe, pretul hranei a crescut, la fel si costul întretinerii.
 Chiar dacã a fost anuntatã o nouã indexare a pensiilor, aceasta va fi operatã abia la anul, dupã ce iarna grea a mai “scos din sistem” câteva sute bune de pensionari.
 Pensionarii sunt foarte rezervati în ceea ce priveste indexarea pensiilor, mãsurã anunțatã pentru anul viitor.
 Potrivit legii, pensiile ar trebui majorate cu rata inflatiei la care se adaugã jumãtate din cresterea salariului mediu brut pe economie.
 Mai exact, conform art. 102 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, valoarea punctului de pensie se majoreazã anual cu sutã la sutã din rata medie anualã a inflatiei, la care se daugã 50% din cresterea realã a câstigului salarial mediu brut realizat.
 Acum se vorbeste numai de indexarea pensiilor cu rata inflatiei.
 Inflatia pentru anul viitor o fac ei din pix si vom avea o crestere a pensiilor de 2.5, maxim 3%.
 Dacã s-ar lua în calcul si 50% din cresterea realã a câstigului salarial mediu brut, pensiile ar putea creste cu 4,5%.
 Cum iarna se apropie si scumpirile au început sã se facã simtite în piete, starea de spirit a pensionarilor este dominatã de îngrijorarea.
Pensionarii sunt foarte îngândurati de noile scumpiri, si se anuntã si o iarnã foarte grea.
 Scumpirea gazelor se simte la facturi, preturile în piatã au explodat, iar lista medicametelor compensate nu s-a mai actualizat de cinci ani.
 Oamenii se chinuie cel mai mult cu medicamentele, care se sumpesc continuu.
 Bani pentru analizele medicale sunt doar în primele zile ale lunii, dupã care pensionarii trebuie sã achite sute de lei pentru a si le face.
 Stresul si frigul acutizeazã bolile, iar multi bãtrâni mor cu zile.
 Cele mai mici pensii la sfârsitul lunii iulie 2013, pensia medie lunarã la nivelul judetului era de 602 lei.
 Între pensia medie lunarã din sectorul de stat (681 lei) si pensia medie lunarã din sectorul agricol (327 lei), diferenta este de 254 lei.
 La nivelul întregii tãri, pensia medie lunarã este de 759 lei.
 În topul judetelor tãrii, în ceea ce priveste cuantumul pensiei medii, Botoșaniul ocupã al patrulea loc de la limita inferioarã, pensii medii mai mici fiind doar în judetele Giurgiu – 588 lei si Vasluiul – 570 lei.
 La limita superioarã a ierarhiei se situeazã Bucurestiul (cu o pensie medie lunarã de 1.024 lei pe cele sase sectoare), Hunedoara, cu o pensie medie lunarã de 975 lei, si Brasovul, cu 961 lei.
 Cea mai mare pensie specialã din judet este de 13.457 lei, cea mai mare pensie de asigurãri sociale este de 4.813 lei, în timp ce pensia cea mai micã de asigurãri sociale este de numai 6 lei.
În perioada iulie 2010 – iulie 2013, pensia medie la nivelul judetului a crescut cu 11,3%.
Cresterea se datoreazã majorãrii punctajelor medii pentru cei care au lucrat în fostele grupe I si a II-a de muncã sau în conditii deosebite, majorãrii punctului de pensie, precum si majorãrii punctajelor medii anuale aplicãrii dispozitiilor legale referitoare la indicele de corectie.

Niciun comentariu: